Gazeta Sporturilor continuă seria de povești care are la bază legătura mai multor artiști, fie ei scriitori, pictori sau muzicieni, cu sportul și dragostea față de o disciplină sau altă, dar și despre influențele universului sportiv în opera lor. Cazul de azi: Ernest Hemingway (1899-1961).
Ernest Hemingway, romancier, nuvelist și jurnalist a fost îndrăgostit iremediabil de lumea sportului, aceasta ocupând un loc central în operele sale, neegalat în raport cu alți moderniști literari: „Există doar 3 sporturi pe lumea asta: coridele, cursele și alpinismul. Restul sunt jocuri”.
Ernest Hemingway: „Scrisul meu nu-nseamnă nimic. Boxul meu e totul”
Jocuri sau nu, se pare că marele scriitor avea totuși timp și pentru ele, îndrăgind de la baseball, fotbal, ciclism, la vânătoare, pescuit sau ringul de box.
„Scrisul meu nu-nseamnă nimic. Boxul meu e totul”. Deși nu a fost niciodată boxer profesionist, Hemingway a fost un pugilist mediocru în tinerețe, iubind să-și pună mânușile și să urce în ring. Abilitățile sale erau poate mai potrivite pentru bătăile în baruri. Martori spun că ”deși era puternic și agresiv, era stângaci și deseori se lăsa deschis pentru lovituri”.
În ciuda limitelor sale, Hemingway avea totuși experiență în ring, datorită antrenamentelor cu scriitorul canadian Morley Callaghan, care era un boxer cu adevărat talentat.
Un episod interesant din vremurile respective s-a consumat cu o confruntare între cei doi, arbitrată de nimeni altul decât F. Scott Fitzgerald: legenda spune că la acel duel din 1929, deși Hemingway domina clar, Fitzgerald a prelungit cu un minut ultima rundă și, chiar în acel minut suplimentar, Callaghan l-a doborât cu o lovitură.
Hemingway a romanțat ulterior povestea și a susținut că Fitzgerald a prelungit runda cu 10 minute. Mărturia lui Callaghan despre incident, scrisă în autobiografia sa, a ridicat întâmplarea la nivel de legendă literară.
De altfel, multe dintre cele mai cunoscute povestiri ale sale se concentrează pe box sau boxeri: „Fifty Grand”, „The Killers” sau „The Batter.
În „The Sun Also Rises”, unul dintre personajele centrale, Robert Cohn, are conturat un background de pugilist.
„Corida este singura artă în care artistul este în pericol de moarte”
Deși un act crud în viziunea celor mai mulți dintre noi, orice individ ar trebui judecat în contextul vremurilor sale, iar Hemmingway avea o pasiune nestăvilită pentru luptele cu taurii.
În același „The Sun Also Rises”, Hemingway transformă un eveniment local, relativ necunoscut, și anume festivalul din San Fermin, în ceva mondial, într-o senzație globală. Cum nu se putea altfel, astăzi, mai multe orașe din Spania au străzi cu numele autorului.
7romane a scris Ernest Hemingway de-a lungul carierei, „The Old Man and the Sea” fiind cel mai popular dintre ele
De unde pleacă această pasiune? Hemingway a descoperit-o la începutul anilor 20, pe vremea în care se afla în Spania. Ba chiar a și luptat cu un taur la festivalul din Pamplona – deși criticii și scepticii susțin că ar fi fost vorba de o vacă. Vacă sau nu, Hemingway s-a ales cu câteva coaste rupte în urma experienței.
Singurul loc unde poți vedea viața și moartea, adică moartea violentă, acum că războaiele s-au terminat, era în arenă și îmi doream foarte mult să merg în Spania, unde puteam să studiez asta
– Ernest Hemingway, scriitor
Activismul și mișcările împotriva coridelor au luat amploare în timpul vieții scriitorului. Se spune că acesta ar fi declarat că „orice lucru capabil să stârnească pasiune va stârni, cu siguranță, la fel de multă pasiune împotrivă”.
Limbajul folosit de Hemingway în operele sale pentru a descrie coridele este deseori de natură sexuală, oglindind etapele unei întâlniri intime — seducție, manipulare și, în final, penetrare, atunci când matadorul omoară taurul cu sabia sa.
Drama coridelor e prezentă și în „Death in the Afternoon”(1932), la fel de intens prezentată ca pasionantele descrieri legate de pescuit în „The Old Man and the Sea”, operă care îi aduce și un premiu Pulitzer, urmând ca un an mai târziu să câștige și Nobelul pentru literatură. În același roman există și extrem de multe referințe legate de baseball.
A susținut că a văzut peste 1500 de tauri și a citit peste 2000 de cărți și broșuri în spaniolă legate de această lume.
Hemingway pariorul și povestea din șase cuvinte
Mai mulți autori au reflectat de-a lungul timpului asupra influenței lui Ernest Hemingway în lumea pariurilor și a slăbiciunii acestuia pentru cursele de cai.
De altfel, chiar Hemingway a recunoscut că, în economia curselor, adevărata esență nu este competiția, ci jocul de noroc. El a subliniat complexitatea pariurilor, numind oferta de pariere, care venea la pachet cu informații despre concurenți, „cea mai bună ficțiune scrisă vreodată”.
Se speculează că Hemingway s-a îndepărtat de cursele de cai din cauza incapacității de a exercita un control total asupra pariurilor, spre deosebire de scris, o activitate în care se simțea stăpân pe sine. Pariurile implicau prea multă incertitudine, ceea ce nu se potrivea cu imaginea lui Hemingway, un om atras de sporturi care cereau forță fizică și care includeau adesea violență.
Legată de interesul său pentru pariuri, legenda spune în felul următor: într-o zi, Ernest Hemingway lua prânzul cu prietenii și discutau despre importanța de a scrie cu concizie. Hemingway a pariat cu toată lumea de la masă câte zece dolari că putea crea o poveste completă în doar șase cuvinte.
După ce banii au fost strânși, Hemingway a luat un șervețel și a scris următoarele șase cuvinte: „De vânzare: pantofi de bebeluș, nepurtați.”
S-a împușcat în gambe pentru un rechin
Ernest Hemingway s-a întors din Războiul Civil din Spania în anii 1930, o perioadă în care pescarii prindeau ton uriaș pe fir și mulinetă în apele puțin adânci.
De altfel, scriitorul a rezolvat – sau cel puțin așa s-a crezut! – una dintre problemele cu care marinarii se confruntau în perioada respectivă și anume că era aproape imposibil să mulineze peștii fără ca rechinii să-i devoreze până ca aceștia să fie scoși la suprafața. De cele mai multe ori, se întâmpla să revină pe uscat doar un cap, o coadă sau o coloană vertebrală. Cum? Păi soluția lui Hemingway era să tragă cu o mitralieră Tommy sau un pistol asupra rechinilor.
Pasiunea pentru pescuit a lăsat urme, în ideea în care Hemingway s-a împușcat în ambele gambe încercând să omoare un rechin.
Deși împușcăturile la bord n-au trecut testul timpului, alte idei ale scriitorului au ajutat numeroși pescari. Prinderea unui ton uriaș fiind o realizare semnificativă și cu un echipament modern.
Baseball și biletul norocos
Hemingway a fost un fan al baseball-ului încă din copilărie, iar sportul e prezent în mai multe opere de cotitură. Scriitorul a păstrat chiar și o amintire de la un Yankees – White Sox din 1918, un bilet pe care l-a purtat cu el în Primul Război Mondial și mulți ani după, bilet care astăzi aparține Bibliotecii Publice Oak Park.
Înainte de a fi trimis în Europa ca șofer de ambulanță, Hemingway a ajuns la New York pentru a se antrena cu Crucea Roșie și, pe 22 mai, a asistat la duelul celor de la Yankees – 1200 de soldați și marinari au fost atunci pe stadion: „Undeva, la un moment dat, s-ar putea să se fi jucat cel mai frumos meci din istoria baseball-ului.
Biletul, tipărit pe un carton albastru, poartă semnătura tipărită a președintelui Yankees, Jacob Ruppert.
Felul în care Hemingway descrie jocul în cărțile sale e remarcabil. Baseball-ul este mai mult decât o metaforă în aceste povești. E un lucru complet de sine stătător, o serie de evenimente, mici povești, cu personaje și intrigă, care le oferă băieților un limbaj, un univers comun – un omolog, putem spune!, al fotbalului printre români.
Ernest Hemingway se stinge din viață la 61 de ani. Chiar și în ultimele momente, când lumea se prăbușea în jurul său, legământul cu sportul era încă neîntrerupt. Când și-a luat viața, în 1961, după ani de lupte cu probleme fizice și psihice, în casă s-au găsit bilete la o coridă la care Hemingway nu a mai ajuns.
sursă: gsp.ro
