3.6 C
București
miercuri, decembrie 4, 2024
3.6 C
București
miercuri, decembrie 4, 2024

Gold FM 96,9

spot_img
AcasăExterneINPOLITICS: Lebăda neagră are coadă, iar Kamala poate pierde alegerile din cauza...
Data publicării: noiembrie 4, 2024 10:54

INPOLITICS: Lebăda neagră are coadă, iar Kamala poate pierde alegerile din cauza veveriței Aluniță

Data publicării: noiembrie 4, 2024 10:54

DISTRIBUIE:

Un scandal neașteptat și greu imaginabil s-a declanșat în aceste zile în SUA și amenință să zguduie electoral zdravăn barca democraților, cînd au mai rămas 24 de ore pînă la vot. Lebăda neagră a alegerilor avea coadă și a fost o veveriță extrem de populară în SUA și nu numai, dar a fost ucisă de administrația democrată.

Veverița Peanut (Aluniță, în traducere liberă) a fost un animăluț devenit de ani buni supervedetă pe rețelele sociale americane, popularizat de stăpînul său. Aluniță a fost salvat acum 7 ani de Mark Longo, proprietarul unui sanctuar pentru animale, P’Nuts Freedom Farm Animal Sanctuary, „un refugiu în care animalele neglijate și fără adăpost primesc o a doua șansă la viață”, după ce mama sa fusese ucisă de o mașină din New York.
Imaginile și filmările cu Aluniță au dus la crearea unui număr imens de fani, abonați la contul său de Instagram, mai precis peste 540.000 de urmăritori, adică sensibil mai mult decît are Maia Sandu pe Facebook (526.000).

Pe 30 octombrie, ofițerii de la Departamentul de Stat pentru Conservarea Mediului (DEC) au percheziționat casa lui Mark Longo, confiscînd veverița și un raton pe nume Fred, la fel de simpatic, motivul invocat fiind reclamații anonime ale unor cetățeni și faptul că Long nu avea autorizație pentru deținerea lor. Pe de altă parte, Long a spus că era în proces de depunere a documentelor pentru a obține respectivele autorizații. Extragerea lui Peanut din sînul familiei adoptive a provocat un val imens de revoltă în SUA, fiind lansată imediat o petiție online pentru confiscarea ei.


Imediat, însă, a căzut ca un trăznet vestea-șoc: Aluniță și Fred fuseseră uciși de autoritățile democrate new-yorkeze, pe motiv că trebuiau cercetați de rabie.
„O persoană implicată în anchetă a fost mușcată de veveriță. Pentru a le testa de rabie, ambele animale au fost eutanasiate”, a spus agenția.

Scandalul ia proporții de la o oră la alta, un număr uriaș de utilizatori de pe X (fostul Twitter) și Tiktok considerând uciderea neetică și căutînd „dreptate pentru Peanut”. Mai mulți susținători ai lui Donald Trump au făcut, de asemenea, apel la alegători să nu o voteze pentru Kamala Harris, care nu a oprit astfel de incidente.

Controversa a fost amplificată de cel mai mare susținător al lui Trump, Elon Musk, care și-a anunțat cei 200 de milioane de adepți pe X: „Guvernul, în mod abuziv, a răpit o veveriță orfană și a executat-o”, ilustrînd cu o poză drăgălașă cu Peanut purtînd o mini-pălărie de cowboy.


În toată țara, presa de orientare republicană și republicanii înșiși au transformat uciderea lui Aluniță în temă de campanie anti-Harris și anti-democrați, în timp ce familia îndurerată postează mesaje lacrimogene pe rețelele sociale. „Același guvern căruia nu-i pasă de sute de mii de criminali imigranți ilegali care vin în țara noastră, nu vrea să avem animale de companie”, le-a spus J.D.Vance susținătorilor din Carolina de Nord. „Este cel mai nebunesc lucru”.

Milioane de iubitori de animale din întreaga lume se întreabă furioși pe rețele la această oră de ce a fost nevoie de cca.15 agenți care să dea buzna în casa familiei Longo cu un mandat de percheziție semnat de procurorul districtual și de un judecător federal, petrecînd ore în șir percheziționînd reședința în căutarea unei biete veverițe. Dar, cel mai important, de ce a trebuit să omoare animăluțele când familia Longo avea grijă de ele, în special de Peanut, care fusese un „membru loial al familiei” timp de șapte ani?

Tratat ca un criminal pe tot parcursul raidului, Mark Longo nu a avut voie să-și hrănească restul animalelor aflate în grija sa timpul operațiunii, iar soția sa, Daniela, a fost chestionată cu privire la „statutul ei de imigrantă”, în timp ce agenții DEC l-au căutat pe Peanut cu intenția deja stabilită de a-l eutanasia.

„Cu profundă durere împărtășim vestea sfîșietoare: pe 30 octombrie, DEC a luat decizia devastatoare de a-i eutanasia pe dragii noștri Peanut și Fred ratonul”, a spus Longo într-o declarație distribuită pe contul de Instagram al lui Peanut vineri, noiembrie.

Într-un interviu pentru News Nation, citat de The Travel, Mark Longo vorbește despre raidul disproporționat de mare al agenților DEC, despre risipa de resurse din banii contribuabililor doar pentru a-i confisca pe Peanut și Fred, mai ales că există chestiuni mai urgente care meritau atenție, cum ar fi zecile de milioane de șobolani de pe străzile New Yorkului.

Au apărut și teorii ale conspirației ale unor internauți care susțin că, de fapt, modul în care s-a desfășurat întregul scenariu este extrem de discutabil și ar trebui investigat în continuare de cei care au puterea de a face acest lucru, pentru că pare a fi un joc de putere electoral.

Familia Longo a anunțat că își caută avocați și că va lupta până la capăt în memoria lui Peanut și Fred și pentru alte animale sălbatice.
Rămîne de văzut cît de mare va fi costul electoral al democraților la alegerile de mîine pentru președinte, congres și guvernatorii de state, dar multe voci din presa americană susțin că va fi de-a dreptul usturător, pentru că tragedia animăluțelor a creat un val imens de emoție la nivelul întregului mapamond. (Bogdan Tiberiu Iacob)

sursă: inpolitics.ro

1 COMENTARIU

  1. Un fel de “ravasitul oilor” americanesc. Asta e nivelul in lumea de azi. Ce discutii despre economie, despre invatamant, despre sanatate, emigratie, criminalitate, etc? Dar cand ai de ales intre tuse si junghi, totul e deja previzibil daca nu chiar obligatoriu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

spot_img

ULTIMELE ŞTIRI

Călin Georgescu, replică pentru Dan Șucu: Probabil el lucrează în serviciile...

Candidatul independent la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, îi răspunde șefului patronatului Concordia, Dan Șucu, cel care a spus că în această campanie electorală candidatul a...

Marcel Ciolacu a aflat că nu va fi premierul desemnat de...

Marcel Ciolacu a facut un joc la doua capete. Intrucat PSD a adunat cele mai multe procente in alegerile parlamentare s-a asteptat ca in...

Informație referitoare la violențe programate pentru mâine seară. Un nou 10...

Autor: Cozmin Gușă  Informația mi-a parvenit din surse verificate de-a lungul timpului, deci îi confer multă credibilitate. Atenție la provocări, Călin Georgescu și lideri de...

Iulian Ionescu despre efectele știrilor false despre Georgescu și ale aberațiilor...

Autor: Oana-Medeea Groza În emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, prezentată de Cozmin Gușă la Radio Gold FM, jurnalistul Iulian Ionescu a analizat mesajele de...

Urmăreşte-ne

23,188FaniÎmi place
4,892CititoriConectați-vă
67,100CititoriConectați-vă

Din categorie

spot_img