Autor: Cozmin Gușă
Am analizat oarecum amuzat aseară și azi-dimineață reacțiile cam isterice ale unor șefi de state sau de organizații internaționale, la teatrul pus în scenă de către Putin și-ai săi, referitor la recunoașterea independenței republicilor separatiste din Donbas. Ca să nu greșească vreun cuvânt sau referire istorică, rușii au înregistrat toate “scenetele” de ieri, de la fals-muștrulaiala șefului serviciului de informații externe (Narîșkin, un vechi camarad al lui Putin ce-a fost nevoit să accepte rolul de paiață), la semnarea decretelor de recunoaștere a independenței (ce-a fost devoalată ca regizată exact prin ancestralul simbol al preciziei, ceasul de mână, ce mai ironie a sorții!), până la discursul televizat de o oră al lui Putin, un mini-curs de istorie recentă “bun pentru toți”, presărat cu propuneri implicite de viitoare negocieri pentru divizarea Ucrainei, adresate unor state precum Polonia, Ungaria și România, ce-au pierdut teritorii prin deciziile samavolnice ale sovieticilor de-acum un secol.
Cu tot cu bâlbele devoalate public de presă, conținutul istoric și conformismul diplomatic prezentat de Putin, nu pot fi contrazise argumentat, așa cum a demonstrat la cald aseară și Adrian Severin, într-un text preluat pe contul meu de facebook. Reacția SUA la acțiunea rusească de ieri, considerată de analiștii internaționali ca fiind palidă și pacifistă, confirmă din plin ipoteza înțelegerii subterane ruso-americană legată de viitorul Ucrainei, tăcerea unor lideri europeni importanți, laolaltă cu poziționarea lui Zelenskiy, consolidând și ele înțelegerea faptului că totul s-a agreat înainte, episoadele declarative ale multora fiind doar parte a “teatrului politic pentru proști”, ce-și continuă reprezentațiile cu public. N-avea cum să lipsească din piesă nici Iohannis al nostru, care s-a revoltat în mod artificial și neavenit tot pe contul său de facebook, prilej pentru urmăritorii săi să-l muștruluiască serios, pe motiv că nu se concentrează mai degrabă asupra oportunității recuperării teritoriilor românești smulse de sovietici pentru a fi dăruite Ucrainei.
Cel mai probabil este că nu va fi niciun război, ci procesul divizării Ucrainei va continua conform unui plan ruso-american secret, agreat discret de către puterile euro-atlantice și eurasiatice. Nici reprezentanții marii finanțe internaționale, care țin Ucraina “conectată la aparate” în ultimii 6-7 ani (preluarea datoriei suverane ucrainene de către Grupul Rothschild în 2017, e doar un exemplu), nu vor avea nimic împotrivă, dar desigur sub condiția să le plătească cineva datoria, bineînțeles cu dobânzile aferente, sumă care bate azi către 100 de miliarde de dolari. Problema e că americanii, rușii sau nemții, n-au decis încă cum își vor împărți aceste cheltuieli contra influență, dar procesul trebuie agreat (tot subteran!) până la viitoarele evenimente de divizare a Ucrainei, pentru că altfel alde Rothschild ar rămâne cu banii dați, ceea ce nu li s-a întâmplat niciodată în ultimii 200 de ani, nici măcar atunci când finanțau războaie mondiale.
Legitimitatea internațională a Ucrainei este una scăzută azi, nu doar dpdv al realității istorice, sau al adevărului că a fost devalizată excesiv de către oligarhii politico-economici în ultimele decenii, dar mai ales al realității (consemnată și de către Putin) că țara funcționează mai degrabă ca o colonie de furt organizat pe spatele cetățenilor, poligon de încercare al experimentelor sorosiste, condusă fiind de către marionete ale Estului sau Vestului, cum este și președintele-actor Zelenskiy. Ce-am sintetizat eu aici, știu și mai bine actorii internaționali implicați, deci să fiți siguri că deciziile și acțiunile vor fi conform acestui adevăr, și nu conform declarațiilor unor propagandiști nefericiți, ca acei șefi de instituții sau state ce sunt obligați să joace conform scenariului livrat, tocmai pentru ca jucătorii adevărați să poată acționa departe de înțelegerea publicului.
Ati uitat de decizia samavolnica a lui Emil Constantinescu de a ceda fara lupta Bucovina de Nord. Cererile de recuperari teritoriale ale Romaniei in acest context necesita barbatie politica. Aveti vreo idee, vreo persoana. Credeti ca “ramele” pot genera o miscare politica care sa duca la aparitia unui lider cu Romania in inima nu pe tricou?