Singurul lucru bun despre această campanie este că s-a terminat. În rest, nu a fost nimic de ales. O continuă tăvăleala prin noroi, un șir de trădări, de minciuni, de manipulări și victimizări, populism gros.
S-a încheiat cu un val de plângeri penale încrucișate și un iz gros de securism, indiferent din ce direcție am privi ultimele dezvăluiri.
Dar cel mai greu de suportat a fost ura revărsată din bulele ermetice la argumente și spirit critic, radicalizate până la isterie. Georgismul s-a răspândit endemic și a anulat șansa la orice dezbatere reală, la polemică argumentată și respect pentru opinia contrară.
Ceea ce trebuia să fie o sărbătoare a democrației a eșuat lamentabil în abjecție, furie și obsesie. Au fost săpate tranșee adânci între grupuri sociale, în comunități și în familii, au fost provocate răni care se vor vindeca greu și vor lăsă cicatrici. Oameni decenți și raționali, mânați de un demon invincibil, și-au spart oglinzile și au devenit ceea ce au detestat.
În rest, nimic. Nicio licărire de viziune autentică pentru România, nicio discuție solidă despre competențele reale ale președintelui, joc de miraje și momeli.
De luni o vom lua de la capăt cu altă campanie. Și va exista așteptarea ca festivalul flegmelor și insultelor să se transforme brusc în marea reconciliere. Oameni care au fost îndemnați să urască alți candidați vor fi chemați să îi susțină.
Iar mai apoi, când toate se vor fi terminat până la urmă, cum s-or termina, de unde şi cum vom găsi resursele sufletești să o luăm de capăt și să regăsim busola pierdută în perioada foarte grea care va urma. Pentru că oricine va câștiga, în mod cert, va fi foarte greu pentru toți.
Cum vom înfruntă revelația că viața în România și pe pământ nu se termină pe 18 mai, dar va continua exact de pe ruinele și în cenușa pe care le creăm acum?
Nu am nicio speranță că argumentul mai poate pătrunde prin pâclă groasă a emoțiilor extreme și a urletului schimonosit. Și totuși îmi fac datoria.
Oameni buni, de 30 de ani suntem dezamăgiți de cei pe care îi alegem. Dezamăgirile acestea repetate ne-au adus în situația de acum și au generat fenomenele politice paradoxale care ne au lovit precum un meteorit anul trecut.
Dar pentru a exista dezamăgire trebuie să existe o premisă sine qua non – amăgirea. Iar în politică, de cele mai multe ori, amăgirea este, de fapt, autoamăgire, prin încărcarea unui candidat cu nevoia proprie de speranță, cu așteptările proprii, cu proiecția liderului salvator.
Dacă speranța și așteptările nu sunt realiste, nu se pot împlini. Salvatori nu există decât în povești și filme.
Votați pe cine credeți voi că merită, nimeni nu are dreptul să vă conteste opțiunea, să vă rușineze pentru ea.
Dar votați realist, știind precis ce poate face președintele, care îi sunt puterile și limitele, în ce configurație politică suntem după 1 decembrie, care sunt mecanismele politice constituționale. Evaluând corect candidații, fără mitologii, machiaje și fără teamă.
Dacă veți porni de la premise corecte, există o bună șansă să obțineți rezultatul așteptat. Dacă vă amăgiți, rezultatul nu poate fi decât dezamăgirea.
sursă: spotmedia.ro
