AcasăExterneLegendarul Loți Boloni îi face campanie lui Viktor Orban, în contul UDMR!
Data publicării: martie 31, 2026 15:58

Legendarul Loți Boloni îi face campanie lui Viktor Orban, în contul UDMR!

Data publicării: martie 31, 2026 15:58

DISTRIBUIE:

Laszlo Boloni, fostul mare fotbalist de la ASA Târgu Mureș și Steaua București, este imaginea campaniei UDMR pentru alegerile legislative din Ungaria. Boloni apare într-un videoclip, pe site-ul formațiunii care-l susține pe Viktor Orban, în care promovează votul prin corespondență în rândul maghiarilor din România.

Laszlo Boloni apare într-un material care susține votul prin corespondență la alegerile din Ungaria. Materialul video a fost publicat pe site-ul UDMR, formațiune care, prin președintele Kelemen Hunor și-a anunțat susținerea pentru Viktor Orban la alegerile din Ungaria.

Conform G4Media, care citează transtelex.ro, Bölöni interpretează propriul rol într-un scenariu de tip demonstrativ.

Clipul este intitulat „Boloni aproape a ratat. Tu nu greși!”. Boloni oferă un interviu, când este întrerupt de un apel de la soția sa, care îi spune că a completat greșit declarația de identitate inclusă în plicul de vot. Scopul clipului este acela de a detalia procedura votului prin corespondență și atrage atenția asupra erorilor care pot invalida votul.

UDMR a publicat și un ghid animat privind votul prin corespondență. Conform celor de la transtelex.ro, deși grafica nu arată toate cele cinci partide care candidează, semnul X apare pus pe ultima poziție, sugerând alegerea Fidesz-KDNP, care ocupă tot ultimul loc în buletinul de vot.

Laszlo Boloni și relația cu Viktor Orban

Laszlo Boloni a declarat, în trecut, că deși nu-l cunoaște personal pe Viktor Orban, între ei există un respect reciproc, costruit de-a lungul timpului.

„Nu suntem prieteni, dar ne cunoaștem de mult. Jucăm în aceeași echipă”, a declarat Boloni pentru GOLAZO.ro.

Boloni a susținut public investițiile guvernului maghiar în cluburile din România. El a subliniat faptul că astfel de investiții sunt în beneficiul comunităților și nu țin cont de etnie.

„Consider că sprijinul pe care Guvernul Ungariei îl acordă cluburilor Sepsi și Csikszereda este binevenit pentru toată lumea.

La meciurile acestor echipe nu vin doar suporteri maghiari, indiferent de ce se spune. Când viața comunității devine mai interesantă, toată lumea se simte mai bine, țigani, germani, români sau maghiari.

Și, în comparație, să vedem dacă cineva din România sprijină construirea unui stadion în Republica Moldova”, a mai declarat Boloni, conform aceleiași surse.

sursă: cotidianul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ULTIMELE ŞTIRI

Iulian Ionescu despre ofensiva mediatico-judiciară contra lui Sorin Grindeanu și a...

Autor: Oana-Medeea Groza În emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă la Radio Gold FM, jurnalistul Iulian Ionescu a explicat ofensiva politico-mediatico-judiciară...

Bogdan Comaroni despre starea lui Trump și a SUA prin prisma...

Autor: Oana-Medeea Groza În emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă la Radio Gold FM, jurnalistul Bogdan Comaroni a vorbit despre starea...

BTI: Blocarea Ormuz declanșează criză globală de Heliu, SUA și Rusia...

Războiul din Orientul Mijlociu a lovit nu doar petrolul și gazele naturale, ori îngrășămintele, cum relevam ieri, ci și un element aparent „invizibil”, dar...

Sarmiza Andronic: Bolojan le transmite copiilor români că nu mai merită...

Autor: Sarmiza Andronic             În România de azi, performanța maximă ajunge să fie ignorată, în timp ce rezultatele locurilor 2 și 3 sunt finanțate constant...

Urmăreşte-ne

23,188FaniÎmi place
4,892CititoriConectați-vă
67,100CititoriConectați-vă

Din categorie

spot_img