AcasăEditorialeLiviu Alexa: Baronii Apelor ascunse, invizibili pentru DNA. Vizer, fara Dumnezeu
Data publicării: septembrie 18, 2024 19:59

Liviu Alexa: Baronii Apelor ascunse, invizibili pentru DNA. Vizer, fara Dumnezeu

Data publicării: septembrie 18, 2024 19:59

DISTRIBUIE:

Autor: Liviu Alexa

Sunt vremuri tulburi in Romania si nu datorita ciclonului Boris, ci datorita ciclonului electoral, in care politicienii ne mint cu nerusinare in fiecare zi pe online si teveuri. Suntem ca la un meci de polo, o parte din batalie se desfasoara deasupra apei, aparent elegant, cu un arbitru ce pretinde ca are grija de sanatatea competitiei. Sub apa, ca si in polo, se desfasoara adevarata lupta: jucatorii isi trag suturi in oua, isi trag jos chilotii, se pitigaie si isi fac blocaje. Premiul e enorm: controlul Romaniei pe urmatorul deceniu.

Pentru ca presa mare e “platita”, tampenia lui Ciuca nu a fost ventilata

Ia sa fi citat Simion sau Sosoaca din Zelea-Codreanu, ca iesea un circ de nu ii mai spala nicio apa! Dar pentru ca PNL plateste bine televiziunile si online-urile, porcaria INCREDIBILA scoasa pe scena oficiala a PNL de candidatul GENERAL Ciuca Nicolae a fost ascunsa printre alte stiri.

Votati, neicusorilor, ca, oricum, nu contati!


Vizer, fara Dumnezeu

Cand era de bonton sa isi faca poze cu Putin, romanul Marius Vizer, presedintele Federatiei Internationale de Judo, nu ezita sa nicio secunda.

Acum ca lucrurile s-au imPutinit cu razboiul, Vizer s-a lepadat de Putin, cel ce i-a fost sprijin ca sa devina smecherul plin de bani de azi.

Intre timp, pe Marius Vizer l-a apucat progresismul.

Nemanja Majdov (28 de ani), campion european și mondial la judo, a fost suspendat din toate activitățile timp de 5 luni de Federația Internațională de Judo, informează Orthodox Times. Majdov a fost sancționat, la o lună de la încheierea Jocurilor Olimpice de la Paris, pentru că a făcut semnul crucii înainte și după un meci al său în timpul competiției.

Deci Vizer l-a “curentat” pe sarb pentru credinta!

IJF este forul care s-a grabit repede sa implementeze “normele” CIO de “etica”, desi ele erau recomandari: Federatia Internationala de Tenis, mult mai importanta ca prestanta decat IJF, nu a facut-o (hahaha, cum ar fi sa ii interzici lui Nole sa isi faca cruce dupa ce castiga un Mare Slem? Ar lua foc Pamantul!).

Majdov este considerat un super star in judo-ul mondial, este incredibil ca Vizer si-a facut o tinta din acest mare sportiv! Ce diferenta intre Vizer de acum si Vizer de acum cativa ani, cand infiera “gulerele albe” din CIO care nu respecta SPORTIVUL!

Felicitari, domnule Vizer. Pleaca Bach in curand, vedem cum va fi cu viitorul presedinte de CIO, daca vei fi pe linie “verde” sau scos de pe linie.

Pana atunci, domnule Vizer, mai ai timp sa faci ceva: obliga toti judoka sa poarte la chimono centura in culorile curcubeului!


Baronii companiilor judetene de apa toaca pe silent sute de milioane de euro anual fara sa ii vada nimeni de la DNA

Voi ii vedeti acum numai pe sefii mari de la Apele Romane. Ei sunt acum luati la tinta, si pe buna dreptate, pentru ca au murit oameni, pentru ca nu s-a facut nimic nu numai in Galati, ci in tara.

Sub astia de la Apele Romane, mai exista o clica subordonata, sefii ABA – 11 administratii bazinale raspandite in intreaga tara, aflate sub directa coordonare a Apelor Romane, dar, de fapt, stat in stat. Fiindca fiecare administratie bazinala e de fapt o fabrica de sinecuri in care partidele isi baga oamenii ca sa ia salarii bune si sa o frece cum freaca apa pamantul.

Hai, ca vin si cu cifre:

ANAR are în total 8721 de angajați, din care 144 dintre ei fac și muncă de teren, iar 447 sunt șoferi!!!

Administrația Națională Apele Române (ANAR) are, în medie, 3 șoferi la un angajat care merge pe teren!

La ABA Someș-Tisa, din 707 angajați, doar 12 fac teren, dar măcar au la dispoziție 17 șoferi.

În alte părți, nesimțirea politico-sinecuristă e mai mare pe bani publici: la ABA Prut-Bârlad, Buzău-Ialomița și Jiu sunt angajați câte 5 șoferi la un inspector de teren. În altă situație, o stradă din Constanța a fost rezervată exclusiv angajaților și mașinilor instituțiilor publice, singura din zonă fiind Apele Dobrogea-Litoral și care are în permanență mașinile parcate pe locurile respective.

Ati inteles, iubitii mei cititori? In fiecare sfanta luna, din banii vostri, 8800 de romani angajati la Apele Romane papa generos.

Companiile locale de apa – al treilea strat de coruptie umeda

Despre incompetenta si coruptia din Apele Romane trebuie sa mai discutam. Azi, va aduc insa o noua perspectiva din “industria” apei: companiile de apa din locurile unde traiti.

In (aproape) fiecare judet al Romaniei, exista cate o “companie de apa”, uneori subordonata primariei resedinta, de cele mai multe ori in tutela Consiliului Judetean.

Aceste companii de apa sunt acaparate de politic intru totul. Nimic nu misca acolo fara voia primarului sau sefului de Consiliu Judetean. Adeseori, directorii generali dainuie pe functie pana la pensionare, daca nu sunt cumva neamuri, cum e cazul de exemplu al directorului Companiei de Apa Aries din Turda care e chiar ginerele primarilui!

Firmele astea “de utilitati publice” desfasoara cel mai elaborat mecanism de ciordeala pentru politicul local, desfasurand “investitii” performate prin licitatii trucate castigate mereu si mereu de aceleasi firme de casa.

Dar ele mai fac ceva. Toaca milioane de euro pe an per judet pe diverse “servicii de consultanta”, “asistenta tehnica”, “suport management proiect”, “sprijin pentru pregatirea dosarului”, niste bla-bla-uri incredibile ce trec neobservate de procurori si de unde se adapa aceleasi si aceleasi firme de ani de zile: Pro Toby, Ranboll South East Europe, Tadeco Consulting, Romair Consulting, EPMC Consulting.

Am ales pentru dumneavoastra asa, pentru scroll, cate o teapa din asta de licitatie per judet din mai multe judete ale Romaniei, ca sa vedeti ca nu e un fenomen singular, ci ciordeala organizata:

Ramboll South East Europe, cu acționariat danez, și abonată la contractele de publicitate pentru diverse investiții ale companiilor de apă care aparțin statului. Firma Ramboll este administrată de Silviu Stoica, fost angajat la Ministerul Mediului, fost secretar de stat la Ministerul dezvoltării și prietenul unui fost deputat PSD.

Ramboll castiga licitatii cu duiumul, adeseori cu cantec. Cu multi sefi de companii de apa le “merge”, altii, cum a fost cazul CJ Iasi, au luat atitudine vizavi de “profesionalismul” lui Stoica, dar au pierdut…

Lucrurile au mers din 2018 din ce in ce mai bine pentru Ramboll: pana azi, au luat 360 de milioane de euro din piata pe acest “sistem”.

Anul acesta, Ramboll se apropie de 200 de milioane DE EURO! Doar intr-un an! Pai, e bine, nu?

De ce sa lipseasca Clujul de la “consultanta”? Firma fostilor grei PDL suge bine si azi

EPMC consulting SRL din Cluj-Napoca e alta abonata la cascavalul asta greu care se face usor prin “asistenta tehnica”. Cristina Corpodean “asista” cu succes de milioane de euro peste tot prin tara.

Numai anul asta a “asistat” de vreo cateva zeci de milioane de lei:

Spatele pe care il are e vechi.

Sunt multi pesti monstri care misuna in apele Romaniei, dar adevaratii monstri sunt aia care le gestioneaza.


Ceva mumos, pur romanesc

9 milioane de lei a tocat primarul unei comune din Mehedinti pe un bazin semiolimpic pentru cele 1500 de suflete din comuna care se incalzesc cu lemne si isi fac nevoile in buda din curul “gredinii”.

Cand va intrebati de ce mediul rural e praf, de ce mor oamenii pe la inundatii, unde sunt banii necesari infrastructurii “de baza”, sa va amintiti de stirea asta.


O compilatie geniala despre dumele Elenei Lasconi

de Ionut Apahideanu

Un tip destept si care nu e prea public, dar pe care il admir, face o trecere in revista a aberatiilor scoase pe gurita de Lenuta Lasconi, toate aparute in presa.

Ionut Apahideanu trage o concluzie nimerita: Campioana victimizărilor, regina cabotinismului și împărăteasa formelor fără fond.”


“De câteva săptămâni dorm extrem de prost, sunt agitat, am coșmaruri și mă trezesc transpirat leaorcă, îngrozit efectiv de ce i s-ar mai putea întâmpla și azi săracei Elena Lasconi 🥲

 ”Doar o minune” a făcut ca Elena Lasconi să se nască totuși la spitalul din Hațeg și nu în autobuz, în drum spre maternitate (Vedete Blog).

 Dintre cele mai recente evenimente (sept. 2024), în hotelul în care se cazase la Timișoara s-a emis o alertă cu bombă. Alerta, bineînțeles, s-a dovedit a fi falsă.

 Conform propriilor mărturii, în 1998, când făcea un reportaj la munte, prin iarba foarte înaltă, echipată în pantaloni scurți, a fost mușcată în zona inghinală de ”peste 20 de căpușe”. În urma înțepăturilor, ar fi făcut boala Lyme. Aceasta s-ar fi declanșat abia după 4 ani, cu o paralizie a picioarelor, timp de – în unele declarații o lună, în altele o lună și jumătate. A urmat ”un tratament foarte dur” (Prahova online);

 Și-a pus viața în pericol încă o dată, transmițând din Turcia cu ocazia cutremurului.

 În copilărie, ”mergea la bunici si muncea alaturi de ei cot la cot […] chiar dădea cu sapa. Iar pentru asta era recompensată cu un borcan de dulceață” (EvZ)

 Tot în copilărie, ”a fost înconjurată de violență”, până la 7 ani a ”trăit într-o sărăcie mare. Bunica ne dădea pâinea pe care o dădeai la porci fiindcă nu aveam ce să mâncăm” (Capital).

 Divorțată când fiica avea doar doi ani, ”multă vreme mi-am ținut copilul la Hațeg, la ai mei, nu știu ce m-aș fi făcut fără mama și tata!” (idem).

 Pentru a-i putea plăti meditațiile la engleză fiicei, săraca Lasconi a trăit ”fără plafonieră”, ”doar cu dulia cu fire”, s-a îmbrăcat ”numai cu haine second-hand”, ”a dormit pe gresie” și ”a mâncat macaroane fierte” (EvZ).

 La începuturile carierei, cel mai greu era drumul spre serviciu – urca zilnic ”un deal prin pădure”, ”s-a întâlnit cu lupii”, iar pe timp de ploaie ”urca în patru labe, cu pungi de plastic legate la genunchi și la coate” (ibid., 7:35).

 ”Am fost agresată de mineri, atât în timpul grevelor, cât și la mineriade, dar m-a ajutat Dumnezeu” (ibid., 14:53), minerii aruncau cu borduri în toate mașinile PRO TV.

 În Afghanistan, unde a ajuns ca prima femeie dintre corespondenții de presă, ”acolo a[m] simțit cum e să te simți mai puțin decât nimic” (ibid., 17:15).

 La Câmpulung e sabotată mișelește de ”oameni foarte răi şi răzbunători care blochează lucruri, strică lucruri, nu construiesc” (ziare .com).

 În facultate a luat 5 la un examen și (mă rog, la mai multe, dar la unul) a plâns pe stradă.

 În 2022, a fost agresată pe stradă de un proxenet: ”mi-a spus: «Fă, asfaltează străzile că din cauza ta mor oameni» și apoi m-a scuipat. Am făcut plângere penală și este cercetat pentru ultraj” (Cancan).

 În urmă cu câteva luni, s-a trezit în curte cu un urs periculos (probabil pesedist?) (ZdM).

Etc., etc., etc.

Campioana victimizărilor, regina cabotinismului și împărăteasa formelor fără fond.”

sursă: strictsecret.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ULTIMELE ŞTIRI

Dan Diaconu, sinteză de istorie recentă despre cum Securitatea a preluat...

Autor: Dan Diaconu, trenduri.blogspot.com N-ați prins șpilul! Vă cufundați în controversele momentului, dar esența se ascunde printre detalii. Și detaliile cele mai evidente sunt incompetența,...

POLITICA EXTERNĂ A UE, DREPTUL DE VETO ȘI DEFICITUL DEMOCRATIC (II) 

Autor: Adrian Severin    România a anunțat, prin gura unor oficiali mai mult sau mai puțini legitimi, că acceptă renunțarea la dreptul de veto în materia politicii externe comune a UE, așa cum dorește Comisia Europeană, susținută de încă zece state membre (deocamdată). Știrea a aprins o mare și nervoasă dezbatere în România. Aceasta a trecut peste câteva întrebări prealabile absolut necesare: Are UE o politică externă și de securitate comună? Cum se poate modifica procedura de adoptare a deciziilor referitoare la această politică? Cine poate angaja România într-un asemenea demers de modificare? Cine are dreptul să renunțe la un eventual drept național de veto? Există un asemenea drept potrivit actualelor reglementări ale UE și care ar fi valoarea lui? Răspunzând acestor întrebări – ceea ce vom încerca să facem în continuare – ne vom da seama că întreaga discuție se duce în afara dreptului UE, dar și că planurile sau acțiunile inițiate sau executate cu încălcarea tratatelor constitutive ale UE au devenit obicei în cercurile bruxelleze, ca și în capitalele patronilor sau yesmenilor acestora. O constatare care trebuie să îi îngrijoreze deopotrivă pe federaliști și suveraniști.   ADEVĂRATA PROBLEMĂ: NU VETOUL, CI DEFICITUL DEMOCRATIC Pentru moment, nu păstrarea sau renunțarea la dreptul de veto – altminteri iluzoriu – în materia politicii externe comune europene este principala problemă, ci pur și simplu absența unei asemenea politici, în condițiile lipsei unui acord al statelor membre pentru instituirea ei. Actuala formulă de organizare a UE, pentru a face față provocărilor externe (șanse și amenințări, deopotrivă), este neviabilă. Soluția optimă ar fi modificarea tratatelor în direcția federalizării politicii externe, dar asta nu se poate face înainte de a se asigura caracterul democratic al UE.   Or, în prezent, UE se află într-o imensă criză democratică. Numai odată rezolvată, dacă va fi rezolvată, această criză, se poate relua discuția asupra politicii externe comune, cu desființarea dreptului de veto și a interdicției de a adoptă legislație.  Vetoul poate opri luarea unei decizii eventual greșite, dar nu rezolvă nici o problemă. O majoritate calificată sau supercalificată (cu două treimi sau trei pătrimi din voturi) sau un consens minus 1 ori minus 2, toate, eventual supra asigurate de reglementarea unei minorități de blocaj (care să împiedice motivat punerea în aplicare a unei decizii venind în vădită contradicție cu interesele vitale ale unor state membre), ar face acțiunea externă a UE mult mai promptă și mai eficientă. Căci, orice s-ar spune, puterea statelor membre în raport cu celelalte puteri ale lumii, în special regionale și globale, ar fi mult mai relevantă dacă ele ar acționa împreună, decât dacă acționează separat. Supărați pe UE nu trebuie să pierdem din vedere acest aspect. Marea dilemă și marea problemă constituțională a UE este alta, iar răspunsul de dat ei este acela că legitimitatea democratică (națională și comunitară) trebuie să preceadă întotdeauna delegarea exercițiului atributelor suveranității către instituții de tip federal. Fără o rezolvare a deficitului democratic, o federalizare a politicii externe ar risca să fie un act tehnocratic lipsit de validarea cetățenilor și generator de grave pericole la adresa intereselor vitale ale statelor membre. Dinamica actuală a Uniunii, dovedește ce s-ar întâmpla dacă politica externă europeană comună, care astăzi se realizează ilegal, prin forțarea textelor constituționale, europene și naționale, într-o dulce complicitate a instituțiilor europene cu guvernele statelor membre, ar căpăta și o deplină acoperire convențională. Nu am ajunge la o federație de state națiune suverane funcționând ca o democrație transnațională, ci la o oligarhie europeană imperială. Această dinamică reflectă exact actualul blocaj sistemic al UE. Atunci când ceea ce avea să devină Tratatul de la Lisabona se negocia, pe masa noastră, a negociatorilor, au fost puse sondaje de opinie și statistici care arătau că peste 80% dintre cetățenii europeni susțin nevoia unei politici europene externe, de securitate și apărare comună. După circa douăzeci de ani de eurocrație oligarhică, acestui euro-entuziasm i-a luat locul euroscepticismul de masă. Într-o uniune de state și de cetățeni, legitimitatea deciziilor de politică externă (care pot implica vieți omenești, bugete uriașe de apărare și alianțe strategice) nu poate fi extrasă doar din consensul diplomatic al unor guverne slabe realizat prin constrângerea exercitată neloial de oligarhia eurocrată. Până când instituțiile alese direct sau mecanismele de control democratic nu vor avea o pondere reală, capacitatea de a construi o voință federală unică rămâne paralizată. Cetățenii tind să aibă încredere în controlul democratic exercitat la nivel național, chiar dacă acesta vine la pachet cu ineficiența politică întărită prin dreptul de veto.  Desființarea dreptului de veto și trecerea la votul cu majoritate calificată (QMV), alături de capacitatea de a adopta legislație, sunt singurele soluții care ar transforma UE într-un actor geopolitic real. Totuși, aplicarea lor în actualul climat de neîncredere instituțională este imposibilă, deoarece statele și cetățenii europeni nu vor accepta ca interesele lor vitale de securitate să fie concurate sau definite de o majoritate supranațională, fără garanții democratice și constituționale absolute.  Astfel, ordinea de priorități pe care mulți federaliști grăbiți încearcă să o impună se inversează, iar agenda dezbaterii suveraniste se schimbă. În loc să se folosească crizele externe, adesea imaginare, pentru a „smulge” competențe prin interpretări forțate ale textelor actuale (ceea ce adâncește criza democratică), calea corectă este repararea fundamentului democratic al Uniunii. Decât să ne mobilizăm pentru a refuza renunțarea la un drept de veto pe care practic nu îl putem exercita ca să blocăm decizii politice pe care UE nu are dreptul să le ia, mai bine ne-am ocupa de legitimitatea sau lipsa de legitimitate democratică a UE. Abia după ce UE își va recăpăta această legitimitate internă, va exista terenul fertil pentru o reformă profundă a tratatelor, inclusiv cu privire la PESC. NEVOIA UNUI SPAȚIU PUBLIC EUROPEAN  În acest sens, prima dificultate este absența unui spațiu public și politic european real. Asta se întâmplă și întrucât uniunea, indispensabil federală, a fost construită în ultimele decenii de „arhitecți” și „zidari” cu pregătire și gândire exclusiv națională. Așa arată, între tragic și ridicol, un proiect federalist (federaliștii dogmatici) realizat de suveraniști (suveraniștii populiști). Spațiul acesta trebuie construit programatic și politic condus, iar nu lăsat să se nască la întâmplare. El ar duce la apariția unui demos european fără de care nu poate exista democrație europeană. Toate națiunile au un mit fondator care le asigură coeziunea. Care este mitul fondator al UE? Ea ajuns o construcție birocratică fără suflet. Nici măcar steag, imn și deviză oficiale, înscrise în tratate, nu are. După aceea, democrația procedurală și instituțională internă a UE trebuie perfecționată printr-un mai bun echilibru și control reciproc al instituțiilor, precum și prin îmbunătățirea mecanismelor care să garanteze transparența și răspunderea instituțiilor europene față de statele membre și de cetățeni (direct sau prin intermediul statelor lor naționale). Iată vulnerabilitatea existențială a proiectului european: nu poți avea o democrație (kratos) fără un popor (demos), iar un demos nu se poate naște în absența unui spațiu public comun și a unui mit fondator împărtășit.  Tragedia structurală a ultimelor decenii este exact aceea că Uniunea a fost extinsă și administrată de politicieni și tehnocrați care, deși operau la Bruxelles, gândeau în logica alegerilor lor naționale. Rezultatul este o mașinărie instituțională ultraperformantă, dar fără suflet, o construcție care generează norme, dar nu și atașament emoțional. De aceea s-a gripat. Toate comunitățile politice durabile s-au născut din mituri puternice – fie că a fost vorba de eliberarea de sub o tiranie, de o revoluție sau de un destin istoric comun. Mitul actual al UE este unul exclusiv negativ: „Să nu mai avem război în Europa”. Deși vital pentru generația postbelică, acest mit s-a diluat pentru generațiile tinere, devenind un dat de la sine înțeles, nu o forță motrice. Uniunea nu a reușit să propună un mit fondator pozitiv, orientat spre viitor.  Amputarea voluntară a simbolurilor în timpul negocierilor pentru Tratatul de la Lisabona – când s-a renunțat la înscrierea oficială a steagului, imnului (Oda Bucuriei) și a devizei (Unitate în diversitate) în textul tratatului, pentru a nu speria electoratele suveraniste – a fost actul de capitulare a simbolică a Europei unite. S-a preferat ascunderea lor într-o declarație anexă (Declarația nr. 52), golind proiectul de elementele sale de identificare emoțională. Un spațiu public european nu va apărea spontan prin simpla traducere a știrilor în 24 de limbi oficiale. El trebuie proiectat: i. prin partide politice autentic europene, nu simple confederații de partide naționale care se reunesc o dată la câțiva ani, ori batalioane de asalt politic exaltând un „pro-europenism” inept și isteric; ii. prin liste transnaționale la alegerile pentru Parlamentul European, care să oblige un candidat german să ceară votul unui cetățean român și invers, dezbătând teme europene, nu teme domestice; iii. prin politici educaționale și culturale coordonate care să construiască acea identitate civică europeană, complementară, iar nu opusă, celei naționale.  Dacă lipsa unui demos este problema de fond, designul instituțional actual este problema de formă. Înainte de orice este nevoie de un mai bun echilibru și control reciproc (checks and balances) între instituțiile europene. Într-o democrație reală, Parlamentul (reprezentantul cetățenilor) are dreptul de a propune legi. În UE, acest drept aparține exclusiv Comisiei Europene (un organism tehnocratic/executiv). Consiliul (format din demnitari ai statelor membre) legiferează adesea în spatele ușilor închise, ferit de o transparență reală, permițând miniștrilor naționali să voteze ceva la Bruxelles și să dea vina pe „Bruxelles” când se întorc acasă. Fără aceste reforme structurale – transparență totală în Consiliu, drept de inițiativă legislativă pentru Parlament și un mecanism clar prin care executivul european poate fi tras la răspundere direct de cetățeni – Uniunea va rămâne vulnerabilă în fața curentelor populiste care speculează exact această „răceală” birocratică. Momentul în care s-a cedat în fața presiunii național-populiste, prin ascunderea simbolurilor identitare în anexele Tratatului de la Lisabona, a reprezentat amputarea spirituală a proiectului european, ceea ce a fost o eroare strategică. S-a salvat atunci mecanismul juridic cu prețul golirii lui de conținut emoțional și simbolic. Rezultatul este exact Uniunea de astăzi: o structură hiper-reglementată, dar fragilă în fața crizelor, tocmai pentru că în momentele de cumpănă, cetățenii nu se pot refugia emoțional într-o construcție care a refuzat programatic să își asume un imn, un steag și o deviză în actul său de naștere. În școlile noastre se învață azi istoria Holocaustului, dar nu istoria Europei și a UE. Această concesie cvasi-fatală a blocat transformarea UE într-o comunitate de destin și a lăsat terenul liber pentru ca discursul, nu suveranist, care nu este incompatibil cu federalismul european, ci cel național-populist să recupereze și să monopolizeze ideea de identitate și apartenență. Dacă s-ar pune problema unei inițiative politice concrete pentru relansarea acestui demos european, primul pilon al acestei construcții programatice ar trebui să fie un program educațional civic european unificat, care să aducă istoria și valorile comune în manualele tuturor școlilor din Uniune, formând astfel viitoarea generație de cetățeni europeni. Europeni și români în același timp și sub același raport. O mare vulnerabilitate a sistemelor noastre de învățământ este aceea că educăm elevi care cunosc traumele istoriei naționale și universale, dar care sunt complet analfabeți funcțional în ceea ce privește construcția politică în care trăiesc. Fără o memorie istorică comună și fără înțelegerea procesului prin care s-a clădit pacea europeană, listele transnaționale sau orice altă reformă electorală ar rămâne doar niște mecanisme tehnice golite de sens pentru un electorat nepregătit. UN PROGRAM EUROPEAN DE EDUCAȚIE PUBLICĂ  Un program educațional civic european unificat este primordial din trei mari considerente: a)IstoriaUE ca istorie a reconcilierii, nu doar a instituțiilor. Dacă în școli se predă, pe bună dreptate, istoria Holocaustului ca un avertisment absolut împotriva totalitarismului și urii, lipsește contraponderea sa pozitivă. Istoria integrării europene este povestea singurului antidot de succes aplicat acestor  Ea nu ar trebui predată ca o listă plictisitoare de tratate și directive, ci ca o epopee a reconcilierii franco-germane, a dărâmării Cortinei de Fier și a reconstrucției democratice a continentului. b)Creareamanualului unic de Istorie și civism european. Așa cum s-au încercat în trecut proiecte pilot (precum manualul de istorie franco-german), Uniunea are a se dota cu un trunchi comun de educație civică în toate statele membre, pentru tinerii din România, Franța sau Portugalia  care au nevoie: i. să înțeleagă valorile care îi unesc (statul de drept, drepturile omului, solidaritatea). ii. să învețe cum se iau deciziile care le influențează viața de zi cu zi; iii. să dezvolte o gândire critică față de manipulările național-populiste care exportă toate eșecurile interne către „Bruxelles”, dar și față de propaganda oligarhiei bruxelleze care încearcă să pună în locul unei Europe a păcii, libertății, bunăstării, solidarității, diversității culturale și demnității, o putere fără neam și Dumnezeu, ocultă, lacomă, iresponsabilă, războinică și antinațională. c)Nevoiademocratizării sentimentului de dublă apartenență, la spațiul național și cel  Educația civică nu se face doar în școli, ci și prin experiență directă. Programul educațional unificat ar trebui corelat cu stagii de mobilitate obligatorii sau tabere civice europene pentru toți elevii de liceu, pentru studenții din mediul universitar, dar și pentru seniori. În prezent educația este o competență strict națională. Nu este nevoie, însă, de trecerea ei în sfera competențelor UE pentru a realiza un program de școlarizare și conștientizare privind istoria și viitorul Europei. Este suficientă voința politică a statelor europene de a își exercita suveranitatea în mod inteligent și coordonat pentru a clădi acel demos fără de care Uniunea nu poate supraviețui pe termen lung. Marile salturi în istorie nu încep cu un text juridic rigid sau o organizare birocratică, ci cu o convergență de voințe politice, care, printre altele, în cazul nostru, să respingă atât dogmatismul europenist cât și populismul naționalist.  ÎN LOC DE CONCLUZIE: CINE ARE DREPTUL SĂ RENUNȚE LA UN EVENTUAL DREPT NAȚIONAL DE VETO?    O primă observație care se impune este că modalitatea de vot în UE este stabilită prin tratate și numai prin tratate poate fi modificată; iar tratatele se modifică în cadrul unor conferințe interguvernamentale numai prin acordul unanim al statelor membre. Excepție fac „clauzele pasarelă” care, în cadrul juridic existent, permit trecerea de la sistemul unanimității la cel al majorității calificate, dar asta numai în anumite cazuri și numai prin votul unanim al membrilor Consiliului de profil. Politica externă și de securitate nu face parte dintre aceste cazuri și nici nu ar putea face față întrucât ea nu există în sensul în care cu privire la ea nu se adoptă legislație. Or, dacă nu se adoptă decizii cu caracter normativ obligatoriu, ce să votezi?! Oricum, trecând peste aceste observații, dacă unsprezece state membre ar dori renunțarea la veto, nu ar fi destul deoarece o asemenea hotărâre implică, cu titlu de principiu, unanimitatea. Iar dacă cele unsprezece ar dori să inițieze o cooperare consolidată, aceasta nu se poate realiza în domeniul politicii externe care prin natura ei, așa cum am demonstrat anterior, este ori comună ori nu este deloc. În fine, modificarea procedurii de vot nu poate face obiectul unei directive a Comisiei, întrucât tratatele nu i-au conferit o asemenea competență și ele nu pot fi amendate prin directivă. Dacă ne ducem la nivel național, cu referire la România, competența de a negocia și a conveni asupra renunțării la dreptul de veto în cadrul procedurilor de...

Liviu Man despre banii neoprotestanților americani care-au finanțat userismul anticreștin. Filiera...

Autor: Oana-Medeea Groza În emisiunea „CE-I ÎN GUȘĂ, ȘI-N CĂPUȘĂ”, moderată de Cozmin Gușă la Radio Gold FM, jurnalistul Liviu Man a pus sub lupă...

Marius Ghilezan despre victoria AfD în alegeri, consecințele revenirii naționalism-suveranismului nemțesc!

Autor: Oana-Medeea Groza Jurnalistul Marius Ghilezan a analizat, alături de moderatorul Cozmin Gușă, în noul sezon al emisiunii „CE-I ÎN GUȘĂ, ȘI-N CĂPUȘĂ”, rezultatul alegerilor...

Urmăreşte-ne

23,188FaniÎmi place
4,892CititoriConectați-vă
67,100CititoriConectați-vă

Din categorie

spot_img