O croazieră e un alt fel de vacanță. Dacă e prima ta aventură de acest gen, oricât citești despre pregătiri e irelevant — tot vei avea surprize, plăcute și neplăcute.
Trebuie să te “vaccinezi” cu prima croazieră și abia după, poate la câteva luni, când ai procesat experiența, să spui cu adevărat dacă a meritat sau nu.
Când am făcut eu treaba asta, am stat din prima două săptămâni pe navă și mi-am jurat că nu mă mai duc în nicio croazieră. Dar virusul îmi fusese deja inoculat.
Mai vreau. Și cel mai tare argument al meu rămâne în picioare: doar cu croazierele poți vedea atâtea locuri în atât de puțin timp.
Acum că știu despre ce este vorba, nu mi-aș alege croaziere scurte — în șapte zile nici nu intri în atmosferă. Aș alege tot una de două săptămâni, ca noi, în care “lovești” patru țări dintr-o mișcare — Franța, Spania, Portugalia și Italia — cu orașe-port la care e foarte puțin probabil să ajungi într-o viață normală de turist, plus că am văzut cele mai importante insule din Canare. A meritat orice efort.
Dacă aș avea bani și disponibilitate de timp, bașca să pot să o duc și pe Miha și pe Ștefan cu mine, aș alege cu ochii închiși o croazieră de 140–180 de zile în jurul lumii, cum e cea de mai jos.
Hai să zicem că fac un efort financiar, dar cine pe lumea asta își permite să dispară 150 de zile din viața sa, dacă nu e milionar sau pensionar?
Intram imediat in editia pentru platitori, dar pentru cei free, mai las un pont. Exista o gramada de last-minutes mega misto ca pret care se intampla in momentele speciale ale industriei de croaziere cand, datorita vremii, navele sunt repozitionate, adeseori de pe un continent pe altul. Ca sa nu mearga goale, pe acelasi principiu cu TIR-urile, agentiile discounteaza la greu vacantele de acest gen.
Astazi, o sa va arat restul minunatiilor vazute, am reusit sa ajungem si in Funchal, insula pe care s-a nascut Cristano Ronaldo si care e tare frumoasa. Dar oricat de frumoasa ar fi, ar ramane necunoscuta turistilor main stream, daca nu ar fi impactul de marketing al lui CR7. Funchal chiar ii datoreaza totul acestui fotbalist, e o nebunie sa vezi cati turisti ajung in Funchal doar pentru CR7 si legenda sa inca in crestere.
Io nu-s fan CR7, dar…
Vrei sa citesti integral Substackul nr. 1 din Romania, adica Strict Secret?
DA!
Poate merita, daca e sa citim ce imi scriu cititorii:
… muzeul pe care CR7 și l-a dedicat e chiar mișto. Nu e puțin lucru să ai atâtea acolade, atâtea cupe și campionate câștigate pe munca ta.
Muzeul CR7 este foarte bine făcut.
Funchal, capitala vibrantă a insulei Madeira, este așezată spectaculos într-un amfiteatru natural care coboară dinspre munți spre ocean, oferind priveliști impresionante la fiecare pas.
Orașul îmbină farmecul istoric al străzilor pavate și al clădirilor coloniale cu o explozie de culori dată de numeroasele grădini botanice și piețele pline de fructe exotice.
A propos de fructe exotice, am mâncat multe la viața mea, dar acum a fost prima oara când am gustat Montera Deliciosa.
Fructul plantei Monstera deliciosa (cunoscută popular ca „filodendron” sau „planta cu brânză elvețiană” datorită frunzelor găurite) este o delicatesă tropicală rară, care combina gustul bananei cu cel al ananasului. Incredibil de ciudat şi de bun!
Fructul arată ca un știulete de porumb verde, alungit (până la 25-30 cm), acoperit cu solzi hexagonali groși, de culoare verde. Miezul comestibil este alb și se află sub acești solzi.
Deși planta este foarte comună în casele noastre ca decor, în mediul său natural (sau în condiții ideale) produce un fruct comestibil cu totul special.
Funchal ste o destinație recunoscută pentru clima sa blândă tot timpul anului și pentru tradiția unică a coborârii cu săniile de nuiele din cartierul Monte.
Ne-am şi culturalizat, dar ne-am şi distrat.
Iar la 6 seara ne-am întors pe navǎ…
… unde Mihaela și-a consolidat în continuare renumele de Miss Bloody Mary al navei.
Pe majoritatea navelor, băuturile alcoolice nu sunt incluse. De-aia v-am zis și în episodul precedent: dacă aveți chef și de puțină distracție, merită să luați pachetul de bar all inclusive, din mai multe motive. Calitatea cocktailurilor este incredibil de înaltă, varietatea e maximă inclusiv pentru non-alcoolice, poți comanda cât vrei de-a lungul zilei, doar să te țină ficatul. În plus, dacă vrei doar un cocktail fiindcă bei moderat, îi enervezi pe toți — plata cu cash e aproape imposibilă, iar sistemul de încărcare al cardului de ID, pe care îl ai pentru a fi identificat pe navă la intrare și ieșire, e complicat. Cu un pachet din ăsta all inclusive ne-am bucurat patru oameni; sigur că Fane nu a avut acces la Bloody Mary :))).
Dar mâncarea? Cum e mâncarea?
Incredibil de gustoasă, foarte variată și indestulătoare.
Aici croaziera excelează, dar chiar și aici poți să dai greș total.
Nava are restaurante multiple: bufetul, deschis aproape non-stop; restaurantele cu servire incluse în preț; și restaurantele „specialty”, pentru care plătești extra.
Bufetul la comun se organizează as usual: dimineața, amiaza, seara. Da, e mai aglomerat, dar nu stai ore în șir la cozi. Meniul zilnic e foarte apetisant.
Dacă nu îți spune nimeni, nu vei afla însă de restaurantele à la carte cu servire, care sunt și ele gratuite.
Ooo, ce experiență mișto!
Ca să îi mulțumească pe toți, nava îți alocă în aceste restaurante, în fiecare zi la amiază și seara, o masă doar ție, pe care nimeni nu are voie să o ocupe, plus un interval orar clar — doar de la 12:45, de exemplu, și poți sta 60 de minute. Dar sistemul e corect.
Meniul însă, și mai ales calitatea gătitului, nu se compară cu bufetul, care e și el foarte tare. Aici vorbim despre excepțional.
Restaurantele cu specific sunt pe bani, dar și aici e mișto: mâncarea e ieftină și funcționează într-un sistem semi all you can eat după ce plătești primul dish.
La japonezul de pe navă am dat 18 euro pe bǎrcoiul ăsta:
Am mâncat și eu, și Fane, ne-am săturat, deși mai puteam cere moca încă câte piese voiam — nu mai intra nimic în burtă.
Tentația e să mănânci și să bei tot timpul pentru că poți. Rezistă. Sau nu rezista — dar acceptă consecințele. Am văzut oameni luând cinci kilograme într-o săptămână pentru că bufetul era mereu acolo, mereu plin, mereu „gratuit”. Am auzit despre bătrânei care au murit — hahaha, subiectul tabu al croazierelor — fiindcă își uită medicația acasă, apoi se „implantează” în bar, bagă vin roșu sau fac excese de băutură și mâncare, și mor.
Ce se întâmplă cu morții pe navele de croazieră? Hahaha, subiect delicat: de obicei sunt „manevrați” cu discreție, la ore fără trafic, și „parcați” în frigidere speciale pentru a fi coborâți în următorul port.
Următoarea noastră destinație a fost Fuerteventura, a doua cea mai mare insulă din Arhipelagul Canarelor, renumită la nivel mondial pentru plajele sale nesfârșite și apele de un turcoaz cristalin.
Mare insulǎ.
Ne-am bucurat sǎ vedem Muzeul Sǎrii.
Am patrulat in locuri stranii şi frumoase.
Declarată Rezervație a Biosferei de către UNESCO, insula impresionează prin peisajele sale vulcanice aride și prin spectaculoasele dune deșertice din Parcul Natural Corralejo.
Surpriza a fost in Puerto del Rosario, capitala insulei Lanzarote, insulă vulcanică, celebră pentru peisajele ei negre, aride, aproape extraterestre,
“Dumnezeul” zonei e César Manrique, artist special și arhitect al insulei. Muzeul dedicat lui e chiar propria lui casă. Am rămas mască, nu am mai văzut niciodată ceva atât de frumos, de aparte.
Aceasta e casa lui, casa în care a locuit, pictat, iubit, chefuit.
Casa e construită pe un teren de câteva mii de metri pătrați „amprentat” de lava unei erupții gigantice acum câteva sute de ani. Manrique a proiectat acolo o casă care să îl reprezinte. Tot ce vedeți e real, e efectiv casa care a fost locuită de el.
Omul care a schimbat pentru totdeauna soarta acestei insule a fost pictor, sculptor, creator de spații, dar mai ales un spirit care a înțeles mai devreme decât toți ceilalți că un peisaj poate fi artă, iar turismul, dacă nu e controlat, devine o boală.
După ce a expus în New York și a avut succes real ca artist abstract, Manrique s-a întors pe insula lui natală convins că frumusețea ei vulcanică trebuie protejată. A reușit să convingă autoritățile să interzică reclamele agresive, construcțiile înalte, blocurile care ar fi mutilat relieful și a impus ideea că toate clădirile trebuie să fie albe, cu ferestre albastre sau verzi, ca arhitectura tradițională
Bǎiatul asta a fost mai implinit mental de o mie de ori decât Dali sau Picasso.
Si a “lovit” mai multe femei ca ei la un loc. Ii placea maxim distractia.
Am vizitat apoi Teguise, un orășel bijuterie de pe insula Lanzarote, care e imensă.
Teguise e un loc ce pare uitat de lume, totul e calm și seren. Poți îmbătrâni lejer acolo — iarna, cea mai scăzută temperatură e 14 grade.
În alt oraș-jucărie de pe Lanzarote, Arrecife, am avut surpriza unui loc divin: un muzeu de artă contemporană, iar la „subsol” un restaurant de top cu un view de nepovestit.
Şiiii… înapoi pe „bărcuță”.
În acea seară ne-am jucat un Scrabble, am mâncat gustos și ne-am băgat în pat obosiți.
Dar la trei noaptea a început să sune alarma, ca un tânguit apocaliptic. Ne-am c**cat pe noi. E o senzație aparte să te trezești cu sunetul ăsta.
Aparent, alarma nu era un exercițiu de securitate, dar nici o alarmă pentru toată nava nu era. Asta aveam să aflăm mai târziu.
Vocea stridentă din boxe ne-a cerut tuturor să coborâm la etajul 1 din navă. Ești atât de buimac încât nici nu conștientizezi că poate fi un pericol. Evident, prea distrași de începutul aventurii, noi, “maturii”, nu am citit deloc instrucțiunile de salvare în caz de pericol.
Noroc că le-a citit Ștefan care, cu un calm imperturbabil, ne-a zis ce să facem și ce să luăm cu noi.
Declanșarea alarmei a fost o semi-greșeală: fusese un scurtcircuit la bucătărie și cineva a apăsat butonul greșit pentru toată nava, trebuia alertat doar personalul.
Dar cine mai putea dormi la 4 dimineața, după o asemenea trezire?
Așa că Mihaela a avut o idee:
Să nu vă închipuiți că asta am făcut toate cele 14 zile, hahaha, deși am reușit să o conving și pe mama să se apuce de gin tonic.
Ajungem și la întrebarea: nu te plictisești pe navă?
Nu prea ai cum. Totul e menit pentru relaxare sau distracție. Dacă vrei să stai liniștit, există spații speciale de odihnă pe punte și în interior. Un gym foarte mare, saune enorme și mereu igienizate.
Dar dacă vrei distracție, oho, ai din plin.
O nava de croaziera are cam acelasi “comportament” cu un cazino. Din 24 de ore, maxim 3-4 se inchide total.
Lumea urca şi coboarǎ pe navǎ folosind tonele de lifturi.
Eu mi-am petrecut foarte multă vreme pe deck, un loc liniștit unde puteam face pași și citi.
Programul de bord e plin şi menit sǎ alunge plictiseala. Nava oferă activități non-stop: spectacole, concerte, cursuri de dans, degustări de vin, competiții stupide la piscină, casino, boarding games, tot ce iti poți imagina. Pe navele cele mai moderne, lucrurile au luat-o razna: existǎ chiar si piste de karting!
În fiecare seară primești în cabină programul zilei următoare – o broșură cu tot ce se întâmplă, oră cu oră.
Spectacolele de seară sunt de obicei surprinzător de bune. Teatrul navei produce show-uri la nivel de Broadway – nu chiar la nivel de Broadway, dar suficient de aproape încât să merite văzute. Comedianții, magicienii, muzicienii sunt faini – calitatea variază, dar intrarea e gratuită și poți pleca oricând.
Noi am nimerit pe o navă mai veche, care urma să fie renovată, așa că proprietarii nu s-au mai străduit să bage bani în artiști, de aia show-urile au fost cam penibile. Dar nu le-am simțit lipsa. Tot ce se întâmpla în zilele de porturi compensa nevoia de artă sau distracție.
Las Palmas părea la prima vedere cel mai urât loc din Canare. Un oraș mare, cosmopolit, dar prea… oraș. Însă impresia mea avea să se schimbe. Radical.
Asta nu înseamnă că nu am găsit aici lucruri superbe de văzut.
De exemplu, nebunia asta: dați play! Cel mai mare acvariu curbat din acril, peste 7 metri înălțime! O NE BU NI E!
Poema del Mar este unul dintre cele mai mari și mai spectaculoase acvarii din Europa, faimos pentru uriașul său ecran-panou curbat și pentru secțiunea dedicată ecosistemelor din Insulele Canare. Doar in Taiwan am vazut ceva mai spectaculos. Dubai e pepsi. Mic.
Ființe oceanice nemaivǎzute:
Intregul ansamblu e o bucurie vizualǎ:
În Las Palmas am mâncat însă foarte bine, după ce am văzut tot ce e mișto:
Păi, spuneți voi, când dracu’ aș fi putut vedea altfel minunățiile astea? Din Cluj, ca să ajungi în Las Palmas, schimbi trei avioane și faci minimum nouă ore!
Santa Cruz de Tenerife e altǎ poezie turisticǎ!
Are spații de relaxare superbe, de la parcurile exotice precum García Sanabria, până la plaja emblematică Las Teresitas, cu nisipul său auriu adus din Sahara, e cosmopolit si rafinat.
Orașul găzduiește unul dintre cele mai mari și spectaculoase carnavaluri din lume, rivalizând cu cel de la Rio de Janeiro prin paradele sale pline de culoare, muzică și costume extravagante. Și nu e deloc o exagerare că rivalizează cu Rio. Iată dovezile din Muzeul Carnavalului — am rămas gură-căscată:
Mă așteptam la mai mult de la Cádiz, orașul-port spaniol puțin cam prea celebru pentru ce este. Dar nu am fost dezamăgiți.
Ne apropiem de final.
Un ultim Bloody Mary sǎ avem pe drum.
După ce trec nervii și spaima de necunoscut din primele 48 de ore, dacă ești la prima experiență, totul devine cool.
Croaziera nu e pentru toată lumea, dar pentru cei cărora le place, nu există nimic comparabil. E o dependență benignă, și mulți se întorc an după an, navă după navă, port după port, căutând aceeași evadare din viața care îi așteaptă pe uscat.
Vom mai face una? Da, mai mult ca sigur. Nu știu când, dar croazierele sunt ca un tatuaj turistic. După primul care te arde, mai vrei unul.
