Sunt peste 80 de boli autoimune cunoscute. Altădată erau rare ca o eclipsă, acum sunt epidemice: Hashimoto, lupus, Crohn, artrită reumatoidă, scleroză multiplă, psoriazis, tiroidite, sindromul Sjögren, alopecie… Lista pare scrisă de un scenarist specializat in filme de groază.
Ceva fundamental s-a rupt în ultimii 50 de ani. Ne spune medicina modernă că ne-am rafinat atât de mult supraviețuirea, încât sistemul imunitar, neavând inamici de ucis (bacterii, viruși letali, paraziți), a luat-o razna. A început să ne atace pe noi înșine. Corpul nostru devine propriul dușman.
Nu cumva, însă, sistemul nostru imunitar nu s-a „plicitisit”, ci e bombardat zilnic cu semnale de alarmă reale? Mâncăm pesticide, E-uri, gluten modificat și carne cu antibiotice. Bem apă cu reziduuri hormonale. Trăim în smog electromagnetic 24/7. Suntem injectați compulsiv cu substanțe al căror prospect nu-l citește nimeni. Și peste toate: trăim stresați cronic, în frică, în conflict, multi în lipsă de somn și iubire. Sistemul imunitar nu e „plictisit”. Este speriat, epuizat și dereglat. Mai mult decât fizic: subconștientul e bolnav.
Ce e o boală autoimună dacă nu o formă de ură inconștientă față de tine însuți? Un război civil în carne și sânge. O trădare interioară programată pe fundalul unei lumi care te învață că ești greșit, defect, insuficient. Nu cumva ne îmbolnăvim și pentru că: ne mințim zilnic ? Trăim în relații toxice? Ne urâm corpul? Ne renegăm emoțiile? Ne umilim pentru validare socială?
Cine trage foloasele? Industria farma: îți vinde tratamente pe viață, nu soluții. Industria alimentară: te hrănește cu plastic colorat și îți zâmbește de pe etichetă. Sistemul medical: te monitorizează, dar nu te vindecă. Iar tu… devii prizonierul perfect: dependent, tăcut, obosit, dresat să crezi că vina e în genele tale. Că Dumnezeu te-a făcut stricat.
Nu sunt specialist, dar citesc de rup. Bolile autoimune nu sunt neapărat numai „defecțiuni genetice”. Asta cred. Sunt răspunsuri biologice și energetice la un mediu alienant, un stil de viață artificial și o identitate care nu ne mai aparține. Corpul tău te apără cum poate… de o lume în care tot mai puțin e natural și tot mai mult e o minciună cu gust de zahăr.
Cu ce ar putea începe vindecarea? Poate cu întrebarea: „Ce parte din mine îmi cere, disperat, să nu o mai mint?”
Madalin Ionescu
sursă: ziuanews.ro
