26.4 C
București
joi, iunie 12, 2025
26.4 C
București
joi, iunie 12, 2025

Gold FM 96,9

spot_img
AcasăPoliticăMesajul de retragere al lui Călin Georgescu. Abandon benevol sau impus?!
Data publicării: mai 27, 2025 10:55

Mesajul de retragere al lui Călin Georgescu. Abandon benevol sau impus?!

Data publicării: mai 27, 2025 10:55

DISTRIBUIE:

Fostul candidat prezidențial Călin Georgescu a difuzat azi, la Realitatea Plus, un mesaj în care își anunță retragerea din politică, considerînd că ”această etapă a mișcării suveraniste s-a încheiat din punctul meu de vedere”. Dar, anunță el, e pregătit să revină ”atunci cînd va apărea o ocazie serioasă”.

”Dragii mei, bună seara! Lumea este sătulă de conflicte, războaie, haos, grabă, violență și exces de politică. În România, lupta politică exagerată a dus la deprofesionalizare. Cînd atenția oamenilor, stimulată și speculată și de media, e concentrată pe lupta politică, desigur, irelevantă pentru bunăstarea societății, înseamnă că oamenii profesiilor esențiale pentru funcționarea țării, antreprenorii, meseriașii, meșteșugarii, țăranii, medicii, profesorii, militarii, sunt lăsați pe plan secund.

Astfel, țara se răcește. Profesionalismul dezvoltă o țară, în timp ce politica excesivă o slăbește. Azi, politica pare să fie umplut tot spațiul.

Mințile sunt confuze, iar inimile obosite. Viitorul nu este ceva care ni se întîmplă, ci ceva care se construiește prin noi, prin alegerile pe care le facem cu fiecare gînd, cuvînt sau gest. Fiecare suflet conștient sau nu, alege în fiecare moment.

Fiecare moment este o poartă prin care alegem între frică, dezbinare, minciună, orgoliu sau curaj, comuniune, adevăr, demnitate. Momentul în care ne aflăm nu ne cere să ne revoltăm cu furie, nu ne cere să-i jignim pe ceilalți. Ne invită să facem ceva mult mai important, să ne trezim conștient și responsabil.

Atenție însă, adevărata trezire a conștiinței nu este o mîngîiere ușoară, ci o lumină care îndepărtează vălul de pe ochi, nu doar ca să descoperim ce ne-au ascuns alții, ci mai ales ca să privim adevărul despre noi înșine, adevăr care poate fi foarte incomod. Privind cu sinceritate în interiorul nostru, trebuie să recunoaștem că am permis să se întîmple ceea ce ne doare acum. Doar asumîndu-ne această responsabilitate, învățăm să fim o sursă de claritate și de pace chiar și în mijlocul haosului.

Eu mulțumesc tuturor celor care m-au susținut. Înțeleg profund prin ce ați trecut mulți dintre voi, ați suferit, ați fost hărțuiți, înjosiți, nedreptățiți și marginalizați. Mulțumesc și celor care au fost contra mea, pentru că asta este valoarea democrației.

Acum voi lămuri și clarifica anumite aspecte și cîteva dezinformări apărute în ultima vreme. În primul rînd, alegerile pentru funcția de președinte al României din 2025 s-au încheiat. Odată cu acestea, am ales să închei și implicarea mea activă în procesul politic, considerînd că această etapă a mișcării suveraniste s-a încheiat din punctul meu de vedere.

Vreau să subliniesc că această alegere este una personală și nu implică nicio judecată asupra celor care continuă să susțină această cauză. Aleg să fiu, de acum înainte, un observator pasiv al vieții publice și sociale. Nu este o renunțare, ci o alegere responsabilă, făcută cu respect față de popor și cu înțelegere față de situația actuală.

Îmi concentrez acum toată atenția și energia asupra familiei mele, care are nevoie de liniște și mai ales de sănătate după această perioadă intensă și tumultoasă. Aleg să rămîn în afara oricărei structuri de partid. Nu fac parte din niciun partid politic, parlamentar sau neparlamentar, și nu sunt afiliat politic în niciun fel.

Aleg să îmi păstrez o poziție neutră și echidistantă, fără apartenențe politice. Nu doresc să ocup nici o funcție în statul român în actuala situație. Nu am intenția de a prelua conducerea vreunui partid politic și nu voi da curs unor astfel de propuneri.

Nu urmăresc să creez o platformă politică și nu intenționez să înființez un partid. Singura mea loialitate rămîne față de poporul român, pe care îl iubesc și pe care îl voi respecta întotdeauna. În acest moment, aleg să nu particip la consultări sau dezbateri pe teme politice actuale sau viitoare, considerînd că rolul meu este să fiu un observator atent și responsabil.

Totuși, dacă voi vedea că drepturile celor care au ales diferit sunt încălcate sau apar nedreptăți și abuzuri, mă voi implica din nou cu voce clară pentru a apăra principiile democrației și libertății. Alegerea noastră a tuturor să fie calea înțelepciunii, a păcii și a liniștii sociale. Asta îmi doresc.

Chiar dacă acest capitol politic s-a încheiat, am convingerea că valorile și idealurile pentru care am luptat împreună rămîn neclintite. Sunt pregătit să revin atunci cînd va apărea o ocazie serioasă care să aducă beneficii reale României și poporului român. Pentru mine, patriotismul și credința nu sunt simple cuvinte, ci forțe vii care ne dau putere și ne conduc mai departe.

România are nevoie de noi toți pentru reconstrucție. De aceea doresc tuturor pace și bunăstare. Fără asigurarea dreptului la bunăstare, toate celelalte drepturi sunt vorbe în vînt.

Dreptul la bunăstare este fundamentul promovat de programul de țară ”Hrana, Apă, Energie”, care astăzi este mai actual și mai potrivit ca niciodată. Încă acest program a fost gîndit să pună pe primul loc oamenii și resursele țării. Bunăstarea românilor este o prioritate fără a depinde de alții prin administrarea responsabilă a propriilor resurse.

Așa ajungem să fim un popor fericit. Programul ”Hrana, Apă, Energie” ar fi putut fi pentru noi mai mult decît un simplu plan. Ar fi fost o lumină călăuzitoare, un îndemn către o societate așezată pe temelia credinței, ademnității și responsabilității.

Ne-ar fi învățat cum să ne păstrăm vie legătura cu ceea ce suntem. Cu rădăcinile noastre, cu tradițiile care ne-au crescut, cu identitatea noastră profundă, spirituală și culturală. Și asta nu prin impunere, ci prin exemplu.

Nu prin vorbe, ci prin trăire. Ar fi fost o chemare la unitate, la echilibru, la redescoperire a celui noi, care nu dezbină, ci unește. Doar pacea poate aduce adevărata bunăstare unui popor.

Și așa cum am spus și în campanie, avem nevoie de o strategie a păcii. Una care să vindece, să unească și să construiască. Nu putem construi viitorul în același timp cu pîine într-o mînă și arme în cealaltă mînă.

Politicile care ne împing spre datorii fără sens, care ne îndepărtează de liniște, de echilibru și de siguranță, nu ne servesc cu adevărat. Avem nevoie de o viziune care să ne apropie de prosperitate, de ceea ce poporul român își dorește, dintotdeauna. Rost și pace.

Unii dintre susținătorii mei sunt nemulțumiți pentru că nu lupt în felul în care și-ar dori ei. Dar, în vremuri dificile, declarațiile de iubire și de votament pot deveni o pojghiță subțire și se reduc doar la o poză bună de pus în ramă. Dragii mei, eu am spus mereu că vom face istorie, nu politică.

Și asta am făcut. Lupta mea se vede în faptele mele, în toate demersurile pe plan intern și internațional pentru reloarea turlui 2 din decembrie 2024 și în campania din 2025. Dovada luptei mele sunt cicatricile mele și ale familiei mele.

Nu este realist să aștepți să facă și să schimbe totul o singură persoană. Partidul meu este poporul român, este o chemare la unitate, nu o simplă lozincă de campanie. Suveranitatea este simbolul spiritului vostru liber.

Iar adevărata libertate pare că încă nu a fost pe deplin înțeleasă. În această lucrare, împreună unii cu alții, și noi toți cu Dumnezeu, mi-am dorit să fiți voi înșiva, să vă regăsiți demnitatea, să vă respectați pe voi înșiva și să începeți căutarea de sine pentru a vă descoperi menirea. Într-o lume care se umple tot mai mult de materialism și se golește de sens, am avut un vis.

Ca poporul român să fie liber și demn, iar oamenii să fie fericiți și să rîdă pe stradă. Fie ca jerfa și efortul celor care au dorit să transformăm împreună acest vis în realitate să rodească. Dragii mei, fiecare moment este o poartă, iar acum, la acest moment de încheiere, să pășim cu încredere prin ea, cu deplină conștiință a faptului că suntem popor al lui Dumnezeu.

Să rămînem statornici așa cum ne îndeamnă Sfîntul Apostol Pavel. Bucurați-vă pururea, rugați-vă neîncetat, dați mulțumire pentru toate!”. (B.T.I.)

sursă: inpolitics.ro

1 COMENTARIU

  1. Cred ca te-am evaluat gresit…si-mi cer scuze daca am facut-o…( desi ceva imi spune ca esti ,, tuns ,,…la fel cum instinctul meu imi spunea despre Basescu…pe care nu l-am votat desi ma fascina…recunosc…)…Se folosesc atat de multi bani pentru cumpararea oamenilor …incat acum nu am incredere decat in mine…nici macar in copii mei…pe care ,, sistemul ,, le-a furat mintile ( ca la majoritatea tinerilor… ) Romania tara mea ,, dodoloata ,,( parca Blaga a zis-o ) a disparut pe mana unui prost ( Ciolacu ) …urmat de un asa zis destept ( Nicusor Dan …care este mai slab politic decat prostul de Ciolacu care nici macar nu a inteles in ce film joaca)…Nu-l subestimati ( are tolba plina …la fel ca ,,Semeon,, …) RECUNOSC CA CEI CARE AU REGIZAT SPECTACOLUL ALEGERILOR AU FOST FORMIDABILI : un ,, rrom si un handicapat ,, exact asa cum sunteti voi exponentii lor…Avello bahtalo !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ULTIMELE ŞTIRI

Liviu Alexa despre NEPREȘEDINȚII care conduc anumite state, posibila capturare a...

Autor: Oana-Medeea Groza În emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă la Radio Gold FM, jurnalistul Liviu Alexa a explicat conceptul gândit...

Bătaia pe ministere: vinovații vor din nou la butoane!

România se află în pragul unei crize politice majore. Nu pentru că nu ar avea cine să o conducă, ci pentru că exact cei...

Gușă: A început să se râdă de Nicușor Dan, de la...

(transcrierea editorialului vorbit din emisiunea “Ce-i în Gușă, și-n căpușă!”, de la GOLD FM) Autor: Cozmin Gușă După vizita de la Chișinău a lui Nicușor Dan, a urmat cea de...

Omul Negru al Zilei, Marian Enache. Cel mai detestat om de...

(transcrierea pamfletului „Omul Negru al Zilei” din emisiunea “Ce-i în Gușă, și-n căpușă!”, de la GOLD FM) Autor: Cozmin Gușă Am hotărât să vă enervez astăzi, din nou, prezentându-l ca...

Urmăreşte-ne

23,188FaniÎmi place
4,892CititoriConectați-vă
67,100CititoriConectați-vă

Din categorie

spot_img