AcasăPoliticăMinisterul Mediului a dat peste 35 de milioane de lei firmei controlate...
Data publicării: septembrie 8, 2026 12:55

Ministerul Mediului a dat peste 35 de milioane de lei firmei controlate de un fost consilier ministerial

Data publicării: septembrie 8, 2026 12:55

DISTRIBUIE:

Ministerul Mediului a direcționat, în ultimii ani, contracte publice de peste 35,3 milioane de lei către firma Pro Biodiversitas, controlată de Emilian Aristide Burdușel, fost consilier al secretarului de stat Traian Lascu din cadrul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor. În paralel cu ascensiunea sa în zona achizițiilor publice, Burdușel a cochetat și cu politica, candidând la alegerile europarlamentare din partea formațiunii Pro Demo Alternativa pentru Demnitate Națională.

Cele două contracte uriașe atribuite de Ministerul Mediului către Pro Biodiversitas

În ultimii doi ani, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a atribuit două contracte esențiale firmei Pro Biodiversitas, companie controlată de Emilian Aristide Burdușel, fost consilier al secretarului de stat din același minister, Traian Lascu.Primul contract obținut de Pro Biodiversitas de la Ministerul Mediului apare în toamna anului 2025. Pe 14 octombrie 2025, firma controlată de Emilian Aristide Burdusel primește un contract de 373.600 de lei pentru elaborarea Strategiei Naționale și a Planului de Acțiune pentru Conservarea Biodiversității 2030.

Un an mai târziu, în aprilie 2026, Pro Biodiversitas primește un al doilea contract, mult mai consistent, în valoare de 35 de milioane de lei. De această dată, ministerul îi atribuie servicii de consultanță pentru monitorizarea speciilor de păsări și raportarea conform articolului 12 din Directiva Păsări, un proces tehnic, laborios și esențial pentru obligațiile României în fața Uniunii Europene. Contractul este încadrat la categoria analizelor de indicatori de mediu și, din nou, este atribuit prin licitație deschisă.

În ultimele luni Pro Biodiversitas a luat peste cinci milioane de lei de la Romsilva și peste două milioane de la Apele Române, instituții subordonate Ministerului Mediului

După cele două contracte primite de la Ministerul Mediului, firma Pro Biodiversitas a continuat să adune contracte consistente și de la instituțiile aflate în subordinea ministerului. În vara anului 2026, compania lui Emilian Aristide Burdușel câștigă un contract uriaș de la Romsilva, prin Administrația Parcului Natural Grădiștea Muncelului–Cioclovina. Pe 2 iulie 2026, Pro Biodiversitas primește lucrări în valoare de cinci milioane nouă sute șaizeci și trei de mii șapte sute treizeci și patru de lei pentru refacerea habitatelor de pajiști și a habitatului forestier 91E0, în cadrul unui proiect finanțat prin Programul Dezvoltare Durabilă.

La doar câteva săptămâni distanță, pe 8 iunie 2026, Pro Biodiversitas obține un nou contract, de această dată de la Apele Române, prin Administrația Bazinală de Apă Jiu. Valoarea este de două milioane patru sute nouăzeci și opt de mii patru sute de lei, pentru servicii de asistență tehnică necesare elaborării documentațiilor pentru două proiecte de reconstrucție ecologică: unul pe râul Argetoaia, altul pe râul Cioiana.

Pro Biodiversitas, firma cu contracte de milioane și profit de butic

În timp ce Pro Biodiversitas adună contracte de milioane din zona de mediu, realitatea financiară a firmei arată cu totul altfel. Compania lui Emilian Aristide Burdusel are sediul înt Sectorul 5 din București.

În 2025, firma a raportat o cifră de afaceri de 355.854 de euro, un profit net de 35.564 de euro și datorii totale de 1.599.945 de euro, sume infime în raport cu valoarea contractelor pe care le câștigă.

În 2025, presa relata că Emilian Burdușel se afla în atenția inspectorilor antifraudă de la DLAF și a procurorilor DNA, care analizau licitațiile publice câștigate de firma sa la Romsilva, Ministerul Mediului și Agenția Națională pentru Arii Protejate. Burdușel activa de cel puțin opt ani în proximitatea Ministerului Mediului și a structurilor subordonate, iar această apropiere a alimentat suspiciuni privind modul în care au fost atribuite contractele. Ancheta viza posibile fraude cu fonduri europene și suspiciuni de corupție, iar presa nota că Burdușel ar fi avut o relație personală foarte apropiată cu fosta șefă a Agenției pentru Arii Protejate, Adi Croitoru, numită în funcție în perioada guvernării PSD, în timpul mandatului Vioricăi Dăncilă.

sursă: gazetadecluj.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ULTIMELE ŞTIRI

Ionuț Țene îl prezintă pe Hans Tillschneider – timișoreanul din spatele...

AfD nu a venit de nicăieri. În spatele ideologiei sale se află un timișorean, un șvab bănățean din stirpea familiilor ardelene, care în cel...

Lavrov vorbește despre ”începutul unui război real” al Rusiei cu Occidentul....

Serghei Lavrov a lansat amenințări fără precedent la adresa Berlinului, vorbind despre un „război real”. Experții militari și de securitate consultați de „Adevărul” explică...

Adrian Pătrușcă prezintă “Ziua în care se va închide prăvălia. Așa...

Autor: Milan Adams ZIUA ÎN CARE SE VA ÎNCHIDE PRĂVĂLIA - AȘA VA ARĂTA COLAPSUL Citiți mai jos un articol șocant și brutal despre finalul spre...

Ciudatul zbor privat de lux către Mikonos. Lista celor 13 pasageri-VIP!

Cine a finanțat zborul cu avionul privat spre Mykonos la care au participat judecătorul CCR Cristian Deliorga, Victor Ponta, Florin Manole și omul de...

Urmăreşte-ne

23,188FaniÎmi place
4,892CititoriConectați-vă
67,100CititoriConectați-vă

Din categorie

spot_img