Discursul lui Nicușor Dan de la Universitatea din București merită citit dincolo de formulările academice despre „societatea cunoașterii”, adevărul științific, cercetarea istorică sau necesitatea ca specialiștii să participe mai mult la dezbaterea publică.
În spatele acestor idei se vede o preocupare politică mult mai profundă a președintelui României: existența unei părți uriașe a societății care nu mai poate fi convinsă prin mecanismele tradiționale de autoritate. O Românie care nu mai așteaptă ca universitatea, expertul, instituția statului, politicianul sau presa clasică să îi explice realitatea, ci își construiește propria realitate în social media. Iar când Nicușor Dan vorbește despre aproximativ nouă milioane de români aflați pe TikTok și avertizează că riscăm să devenim „două realități paralele”, cred că tocmai aici trebuie căutată adevărata miză a discursului său.
Nicușor Dan dǎ de înțeles cǎ nu se teme, în sens propriu, de TikTok. Pentru el, TikTok este doar simbolul unei schimbări mult mai importante: pierderea monopolului asupra explicației. Timp de decenii, societatea a funcționat cu o ierarhie relativ clară a autorității. Medicul vorbea despre medicină, profesorul despre educație, istoricul despre trecut, economistul despre economie, iar marile instituții de presă selectau vocile care ajungeau la public. Cu alte cuvinte acesta ne spune cǎ internetul a slăbit această construcție, iar rețelele sociale au pulverizat-o. Astăzi, un profesor universitar poate avea o carieră de 30 de ani și câteva sute de oameni care îi urmăresc intervențiile, în timp ce un creator de conținut fără pregătire în domeniul despre care vorbește poate ajunge într-o singură seară la sute de mii sau milioane de oameni. Autoritatea profesională și puterea de influență au devenit două lucruri complet diferite.
Lecția pe care politica românească a primit-o în 2024
Este greu să desprinzi discursul actualului președinte de experiența alegerilor prezidențiale din 2024 și, inevitabil, de fenomenul Călin Georgescu. Indiferent de opiniile despre Georgescu, despre anularea alegerilor sau despre dosarele care au urmat, acel moment a demonstrat ceva ce politica românească nu mai poate ignora: există un electorat enorm care poate fi mobilizat în afara circuitelor politice și mediatice tradiționale.
Pentru sistemul politic, șocul nu a fost doar rezultatul unui candidat. Șocul a fost descoperirea unei Românii despre care o parte a clasei politice, a presei și chiar a mediului academic părea să știe foarte puține. Oamenii aceia existau, votau, aveau frustrări, convingeri și propriile surse de informare, numai că nu mai erau neapărat în locurile în care sistemul era obișnuit să îi caute.
De aceea mi se pare atât de importantă expresia folosită acum de Nicușor Dan: „două realități paralele”. Cu siguranță, într-una dintre aceste realități este și el și nu pare să fie în cea bună, dar timpul ne va arăta asta.
Este, probabil involuntar, una dintre cele mai sincere descrieri ale rupturii din societatea românească. Există România instituțională, în care vorbesc universitățile, experții, instituțiile statului, partidele și presa tradițională, și există România algoritmului, în care notorietatea, emoția, neîncrederea, autenticitatea percepută și capacitatea unui mesaj de a deveni viral pot conta mai mult decât CV-ul celui care îl rostește.
Iar cele două Românii comunică din ce în ce mai greu.
De ce vrea președintele universitarii pe TikTok
Când Nicușor Dan le spune oamenilor din mediul academic că nu mai este suficient să participe la colocvii, să discute între ei și să facă schimb de idei cu omologii lor, mesajul este aproape o chemare la mobilizare. Mergeți acolo unde sunt oamenii. Intrați în spațiul în care se formează opiniile. Nu abandonați TikTok-ul și celelalte rețele sociale celor care nu au „reper istoric” sau „reper financiar”.
Aici discursul încetează să mai fie doar unul despre educație și devine unul despre puterea de a defini realitatea publică.
Președintele pare să fi înțeles că nu mai este suficient ca o informație să fie corectă. Trebuie să și ajungă la oameni. Nu mai este suficient ca expertul să existe. Trebuie să fie ascultat. Nu mai este suficient ca instituția să emită un comunicat. Trebuie să poată concura pentru atenția unui cetățean care, în aceeași secundă, are pe telefon alte o sută de explicații pentru același eveniment.
În această privință, Nicușor Dan identifică o problemă reală. Dar există și un pericol în felul în care problema este formulată.
Dacă nouă milioane de oameni nu te mai cred, problema nu poate fi doar la ei Nicule
Ar fi foarte comod ca establishmentul politic, academic și mediatic să concluzioneze că există, pe de o parte, „adevărul”, iar de cealaltă parte milioane de oameni insuficient informați care trebuie readuși pe drumul cel bun. Ar fi și o eroare uriașă.
Pentru că apariția acestei Românii paralele nu este doar rezultatul TikTok-ului. Este și rezultatul pierderii încrederii în preşedinte şi în clasa politicǎ în general.
Dacă milioane de oameni ajung să creadă mai degrabă un necunoscut de pe telefon decât o instituție a statului, întrebarea nu poate fi numai „cine îi dezinformează?”. Trebuie să existe și întrebarea mult mai incomodă: ce au făcut instituțiile pentru a nu mai fi crezute? Îți spun eu: au anulat votul popular. Ceva mai grav nu există. Iar tu, Nicule, îi duci cu zăhărelul și amâni publicarea unui raport credibil despre cele întâmplate în decembrie 2024. De ce te temi nu scapi!
Dacă presa tradițională pierde public, soluția nu poate fi exclusiv să explicăm publicului că pe internet există informații false. Presa trebuie să se întrebe de ce o parte a publicului nu o mai consideră credibilă. Dacă oamenii nu mai au încredere în politicieni, politicienii trebuie să se întrebe ce au făcut pentru a pierde această încredere. Dacă vocea unui profesor universitar cântărește mai puțin decât cea a unui influencer, mediul academic trebuie să se întrebe nu doar de ce influencerul are succes, ci și de ce profesorul a devenit atât de puțin prezent în viața reală a societății.
Aceasta cred că este partea care lipsește din discurs.
Călin Georgescu a fost un simptom, nu explicația întregului fenomen
Aici apare din nou cazul Călin Georgescu. Ar fi simplist să concluzionăm că TikTok l-a creat pe Georgescu și că, dacă specialiștii ar fi fost mai activi pe platformă, fenomenul nu ar fi existat. Rețelele sociale pot amplifica extraordinar un mesaj, dar nu inventează de la zero nemulțumirea unei societăți.
Un mesaj devine puternic atunci când găsește un public pregătit să îl audă.
Iar dacă milioane de români sunt dispuși să asculte discursuri radical diferite de cele ale partidelor tradiționale, problema este mai profundă decât algoritmul unei aplicații. În spate există neîncredere, frustrare, sentimentul lipsei de reprezentare, diferențe economice, nemulțumirea față de instituții și convingerea unei părți a populației că regulile nu funcționează la fel pentru toată lumea. TikTok nu a inventat toate acestea. Le-a oferit o scenă.
Marea teamă: o societate pe care statul o poate administra, dar nu o mai poate convinge
Și aici cred că ajungem la adevărata teamă pe care o trădează discursul lui Nicușor Dan. Nu teama de o aplicație și nici măcar teama de un anumit politician, ci posibilitatea apariției unei societăți pe care instituțiile statului o pot în continuare administra, dar pe care nu o mai pot convinge. Este o diferență enormă.
Un stat poate adopta legi, poate colecta taxe, poate organiza alegeri, poate emite comunicate și poate lua decizii. Dar dacă o parte semnificativă a cetățenilor nu mai acordă credibilitate instituțiilor care iau acele decizii, apare o problemă de legitimitate pe care nicio campanie de comunicare nu o poate rezolva singură.
De aceea, chemarea universitarilor pe TikTok poate fi utilă, dar nu este suficientă.
Nu câștigi înapoi încrederea a milioane de oameni doar trimițând mai mulți profesori în fața camerelor de telefon. O câștigi prin instituții care funcționează, politicieni care nu spun una înainte de alegeri și alta după, presă care își păstrează independența, experți care acceptă dezbaterea și autorități care explică inclusiv lucrurile incomode.
Nicușor Dan are dreptate într-un punct esențial: România riscă să trăiască în două realități paralele. Dar problema nu este numai că una dintre ele se află pe TikTok.
Problema cu adevărat gravă ar fi ca România instituțională să creadă că soluția este să intre pe TikTok pentru a o educa pe cealaltă, fără să se întrebe niciodată de ce cealaltă Românie a încetat să o mai creadă.
sursă: politiclive.ro
