AcasăEconomieMogulii americani cuceresc economic Marea Britanie! AMAZON investește 40 de miliarde de...
Data publicării: iunie 25, 2025 12:55

Mogulii americani cuceresc economic Marea Britanie! AMAZON investește 40 de miliarde de euro în următorii 3 ani

Data publicării: iunie 25, 2025 12:55

DISTRIBUIE:

Amazon a anunţat marţi că va investi 40 de miliarde de lire sterline (aproximativ 54 de miliarde de dolari) în Regatul Unit în următorii trei ani, o iniţiativă menită să extindă considerabil infrastructura sa logistică şi tehnologică în ţară, relatează Reuters.

Gigantul e-commerce intenţionează să construiască patru noi centre de distribuţie — depozite mari în care sunt pregătite comenzile pentru livrare — şi să modernizeze şi extindă clădirile operaţionale existente din întreaga ţară.

Anunţul a fost primit cu entuziasm de guvernul britanic, care încearcă să atragă investiţii din partea marilor companii tehnologice, în contextul încetinirii creşterii economice. Produsul intern brut al Regatului Unit a scăzut cu 0,3% în aprilie, pe fondul tarifelor comerciale impuse de preşedintele american Donald Trump şi al creşterii taxelor interne.

Premierul Keir Starmer a declarat că investiţia Amazon va crea mii de locuri de muncă şi reflectă faptul că planul guvernului de stimulare a creşterii economice ”dă rezultate”.

Conform companiei, noile investiţii vor genera aproximativ 4.000 de locuri de muncă: 2.000 la centrul de distribuţie din Hull (anunţat anterior) şi încă 2.000 la un nou amplasament în Northampton.

Amazon plănuieşte, de asemenea, să deschidă două noi clădiri la sediul său corporativ din estul Londrei, să îmbunătăţească infrastructura sa de transport în întreaga ţară, să modernizeze studiourile de film Bray din Berkshire, achiziţionate anul trecut.

În 2023, compania a mai anunţat o investiţie de 8 miliarde de lire, pe o perioadă de cinci ani, pentru construirea şi operarea unor centre de date în Marea Britanie, cu scopul de a susţine dezvoltarea inteligenţei artificiale.

Amazon nu este singura companie tech care pariază pe potenţialul Marii Britanii. La începutul lunii iunie, TikTok a dezvăluit planuri de a deschide un nou sediu de 135.000 de metri pătraţi în zona Barbican din Londra. Totodată, CEO-ul Nvidia, Jensen Huang, a lăudat ţara, numind-o ”un loc incredibil pentru investiţii”.

Cu toate acestea, unele voci din sectorul antreprenorial critică majorările de taxe implementate de ministrul de finanţe Rachel Reeves, susţinând că mediul fiscal devine tot mai puţin prietenos pentru startup-urile în plină expansiune.

sursă: news.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ULTIMELE ŞTIRI

Ministrul Pîslaru păcălește statul și capătă locuință de lux lângă Arcul...

Fostul ministru interimar al Muncii și actualul ministru al Fondurilor Europene, Dragoș Pîslaru, a obținut o locuință de serviciu de lux în București, deși...

EXCLUSIV | Percheziții DNA după raportul Curții de Conturi. Cum a...

Autor: Aurel Badea Raportul Curții de Conturi a identificat deficiențe majore în activitatea Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc și a dispus măsuri pentru recuperarea...

Ambasada Rusiei și Maria Zaharova amenință România, consideră că incidentele cu...

Un nou incident cu drone a alimentat tensiunile dintre București și Moscova, după ce autoritățile române au acuzat Rusia de încălcarea spațiului aerian național....

Lelia Munteanu (Libertatea): ”România are atâta noroc, încât nu-i mai trebuie...

Am învățat adevărata istorie a României la adânci bătrâneți, din memorii și jurnale. Manualele comuniste erau în bună parte jalnice broșuri de învățământ ideologic....

Urmăreşte-ne

23,188FaniÎmi place
4,892CititoriConectați-vă
67,100CititoriConectați-vă

Din categorie

spot_img