Raportul OCDE, publicat la începutul lunii septembrie 2025 a spulberat, fără echivoc, imaginea „Moldovei curate” pe care regimul de la Chișinău o vinde partenerilor europeni. Documentul de evaluare a implementării angajamentelor anticorupție din cadrul Inițiativei Anticorupție pentru Europa de Est și Asia Centrală (IAP) arată că, dincolo de discursurile moralizatoare, Republica Moldova rămâne un stat în care corupția sistemică este mascată prin reforme cosmetice și instituții fără putere reală.
OCDE notează că în perioada 2023–2024, Chișinăul a bifat doar parțial angajamentele asumate în rundele precedente. Din cele nouă domenii evaluate, progrese reale s-au constatat în șapte, însă cele mai sensibile – instituțiile specializate anticorupție și aplicarea sancțiunilor pentru fapte de corupție – stagnează sau regresează. Pe scurt, Moldova scrie strategii impecabile, dar nu le aplică.
„Reformele sunt mai degrabă un exercițiu de imagine decât o schimbare structurală”, notează sec raportul, subliniind lipsa unui mecanism de urmărire a rezultatelor concrete și absența indicatorilor de impact. Ceea ce, tradus în limbaj politic, înseamnă că lupta anticorupție a Maiei Sandu rămâne o campanie electorală permanentă, nu o politică de stat.
Planuri pe hârtie, instituții pe butuci
Guvernul a adoptat un nou Plan Național Anticorupție pentru perioada 2024–2028, însoțit de un plan de acțiune detaliat, cu bugete și termene precise. OCDE recunoaște structura tehnică a documentului, dar subliniază esențialul: indicatorii de performanță nu sunt măsurabili, iar responsabilitatea pentru rezultate este diluată între instituții. Cu alte cuvinte, totul e gândit astfel încât nimeni să nu răspundă pentru eșec.
Mai grav, autorii raportului constată că instituțiile create special pentru combaterea corupției — Procuratura Anticorupție și Centrul Național Anticorupție — sunt sufocate de lipsa resurselor și de imixtiuni politice. Procuratura Anticorupție, condusă de un procuror numit în urma unui concurs formal, se confruntă cu un buget sub 90% din necesarul calculat și cu o lipsă cronică de personal.
„Dosarele complexe și cazurile de nivel înalt rămân blocate în faze preliminare. Nu există date privind condamnări efective în cauze de corupție majoră”, precizează raportul. Cu alte cuvinte, în ciuda retoricii, corupția mare rămâne neatinsă, iar instituțiile create pentru a o combate sunt reduse la un rol decorativ.
Declarații de avere și conflicte de interese: transparență fără consecințe
OCDE a analizat și sistemul de declarații de avere și interese, prezentat de Chișinău ca o dovadă de transparență. Realitatea, însă, e alta: verificările sunt fragmentare, sancțiunile se aplică rar, iar sistemul nu este interconectat cu bazele de date ale altor instituții. În plus, declarațiile sunt publice doar formal — în formate neprelucrabile automat, fără posibilitatea de analiză și corelare.
„Lipsa de interoperabilitate între registre face imposibilă detectarea automată a inconsecvențelor sau a conflictelor de interese”, notează evaluatorii. Cu alte cuvinte, un sistem care pare modern, dar nu servește la nimic.
Mai mult, nici la nivel de sancțiuni pentru încălcarea regimului de incompatibilități sau al conflictelor de interese nu s-a înregistrat vreun progres. Din contră, raportul semnalează că deciziile Agenției Naționale de Integritate nu sunt urmate de sancțiuni administrative sau penale efective, iar durata medie a proceselor depășește doi ani.
Achiziții publice: o junglă mascată digital
Un alt capitol dezastruos este cel al achizițiilor publice. OCDE constată că, deși Moldova dispune de o platformă electronică de achiziții, aceasta nu acoperă toate procedurile și nu permite analiza automată a datelor. De asemenea, regula excluderii obligatorii a companiilor condamnate pentru corupție este aplicată „sporadic și arbitrar”.
„O parte semnificativă a contractelor continuă să fie atribuite prin proceduri netransparente, cu justificări incomplete sau contradictorii”, menționează raportul. Mai pe românește, digitalizarea servește ca paravan pentru menținerea vechilor practici de favorizare politică.
Într-o notă tehnică, experții OECD recomandă publicarea datelor în format „machine-readable”, dar recunosc că autoritățile moldovene „au arătat rezistență” în a implementa această cerință.
Justiția – curată pe hârtie, șubredă în realitate
OCDE notează că sistemul judecătoresc moldovean funcționează formal, dar nu eficient. Consiliul Superior al Magistraturii este operațional, numirile sunt competitive, însă problemele de fond persistă: lipsa motivării reale a deciziilor, salariile mici, lipsa de personal și un nivel redus de independență practică.
„Sistemul judiciar rămâne vulnerabil la presiuni externe și influențe politice subtile”, avertizează raportul.
Nici Ministerul Public nu scapă de critici: bugetul subdimensionat, lipsa de instrumente investigative și lipsa de autonomie funcțională au condus la „un climat de frică și conformism instituțional”.
Raportul rușinii: reforme mimate, credibilitate zero
În concluzie, documentul OECD radiografiază o realitate care contrazice toate declarațiile oficiale de la Chișinău. Republica Moldova este prezentată ca un stat care mimează lupta anticorupție, multiplicând structuri, strategii și comisii, fără ca nimic să se schimbe în esență.
Recomandările OCDE sunt clare: aplicarea consecventă a sancțiunilor pentru conflicte de interese, consolidarea protecției avertizorilor, întărirea controlului intern în întreprinderile de stat, și, mai ales, relansarea reală a urmăririlor penale în cazurile de corupție de nivel înalt.
Dar raportul se încheie cu o frază care spune totul:
„Fără voință politică autentică, nici cea mai sofisticată strategie nu va produce rezultate.”
Iar voința politică este exact ceea ce lipsește la Chișinău.
În timp ce Maia Sandu predică europenismul și integritatea, OCDE descrie o administrație care falsifică progresul prin documente tehnice impecabile, dar fără viață. Moldova devine astfel campioana regională la vorbe goale, o țară care mimează curățenia pentru a supraviețui politic, nu pentru a-și vindeca instituțiile.
Aurel Badea










