Uluitor, n-am văzut în viața mea naționala României atât de slabă și nu vorbesc de scorul final, doar la cât de prăbușită a arătat echipa de la meci la meci.
Aș putea să înțeleg până la un punct ce am văzut în seara asta, să pun pe seama eliminării lui Drăgușin, a prăbușirii care a urmat și a tăvălugului polonez.
Dar senzația aceea amară că România a rămas fără putere exact în momentul în care adversarul a strâns șurubul, parcă Lewandowski avea 25 de ani, nu 38, zbura pe lângă lăudatul Rațiu, de marele Mourinho. Am început meciul cu pieptul înainte și l-am terminat cu capul plecat, călcați în picioare de o Polonie care, până să ne întâlnească, părea și ea o corabie cu găuri în bordaj.
La Varșovia s-a scufundat fotbalul românesc
Să ne lase oamenii ăștia din jurul Federației, foști fotbaliști care nu știu cum să devină mai penibili ascunzând adevărul. Treziți-vă, fotbalul românesc e în putrefacție și nimeni nu adună cadavrul, o să rămână un schelet în curând, îl vom transforma în moaște, că tot ne amintim de 32 de ani de generația lui Hagi. De 50 de ani n-am mai fost atât de slabi, cred că de la meciul ăla cu Elveția, în 1967, 1-7, despre care scria nea Vanea în cartea despre Lucescu.
A fost măcel, polonezii au simțit sângele, iar România s-a făcut mică, tot mai mică, până când tricourile galbene au început să ne pară niște haine mult prea largi pentru niște oameni care nu mai știau unde să fugă. Lewandowski și ai lui au apăsat pe rană cu fiecare atac, iar noi am stat să privim cum se desface, bucată cu bucată, ceea ce construisem cu atâta optimism în urmă cu câteva luni. Ne-am golit de tot, când naiba ne trezim? Dar oare mai e ceva de salvat?
Am plecat la drum cu vorbe mari și am ajuns într-un șanț în care fiecare meci ne mai împinge câțiva metri spre fundul lui. Suedia ne-a împins prima, elegant, Bosnia ne-a dat în moalele capului, iar Polonia ne-a îngropat până la gât și ni se cântă ”Veșnica pomenire”.
3 meciuri, 12 goluri primite și o națională care nu mai seamănă cu echipa ce ne făcea să visăm în urmă cu un an, niște băieți care ar trebui să își caute urgent alte meserii, IT-iști, contabili, orice, dar să uite fotbalul. Acum, urgent, vă rog frumos! Nu doar că vă bateți joc de voi, dar tricoul ăla a luat foc azi pe voi, nu poți să te faci în halul ăsta de râs! Sincer, San-Marino pierde cu stil, băieții ăia au fotbalul ca hobby, nu e principala activitate. Poate asta ar fi salvarea, să-l facem semi-profesionist!
Să ne uităm și către Gică Hagi
Poți să fii Regele fotbalului românesc, poți să ai în spate o carieră pe care n-o poate șterge nimeni, poți să fi fost omul care ne-a făcut să credem că România poate privi în ochii oricui. Dar banca de selecționer este altă poveste, acolo nu mai ajunge legenda.
Sincer, acolo trebuie să simți oamenii, să le găsești locul, să le citești frica, să le aprinzi curajul atunci când genunchii încep să tremure. România lui Hagi pare, în aceste prime meciuri, o corabie căreia căpitanul încă nu i-a găsit cârma, iar marea e atât de învolburată, cu valuri uriașe și vasul e deja epavă.
Am ajuns să privim spre San Marino și să spunem, aproape în glumă, că măcar oamenii de acolo știu cât pot, băieții nu se duc la fiecare meci cu buzunarele pline de promisiuni. Ei nu vorbesc despre generații de aur, despre obiective mărețe și despre turnee finale înainte să lovească mingea.
Să ne scuze SIR Ilie Dumitrescu, cel care spunea că luăm 9 puncte, oameni buni, voi faceți praf Liga I și aveți impresia că naționala e mai brează? Cât mai mințim oamenii? Știți ce facem cu declarații de genul acesta? Ne aruncăm în apă cu pietre legate de glezne și ne mirăm că ne ducem la fund.
Pe ai noștri îi numim fotbaliști, îi prezentăm drept oameni care pot face diferența, îi trimitem peste hotare și le punem în cârcă speranțele unei țări întregi. Numai că, atunci când vine furtuna, dispar. Asta este România de la Varșovia: o națională care a intrat pe teren cu pretenții de corabie și a plecat de acolo ca o epavă.
Să ne trezim? Hai să fim serioși, cine mai crede că mai există timp să reparăm catargul, să scoatem apa din cală și să vedem cine mai știe să țină cârma, că vom ajunge să privim calificările la turneele finale de pe mal, în timp ce alții trec pe lângă noi cu pânzele întinse.
Știți, am aflat că azi, când euro a ajuns la 5,34 lei, agenția americană S&P Global Ratings a menținut rating-ul României la BBB- cu perspectivă negativă, ultima treaptă a categoriei investment grade (n.r. – recomandat investitiilor). Din mai 2014 și până în prezent, “nota” țării noastre este neschimbată, dar la fotbal categoria JUNK nu mai este o glumă, suntem fix acolo.
Nu vă mai mințiți, mai bine plecați cu toții din Federație, dar acum, că deja mi-e rușine de rușinea voastră!
sursă: gsp.ro
