Autor: Doru Bușcu
„«Domnule ministru Rus, scoate, dom’le, dosarul, să-l văd și eu!», dar zice: «Domnu’ Țiriac, nu ai».“
Așa a făcut Ion Țiriac proba necolaborării cu Securitatea. Jucînd sinceritatea ca un aburitor dat în mintea copiilor. Mințind ca un măgar bătrîn, fără să-i pese de propria rușine și luîndu-i de proști pe toți.
În 2014, cînd, chipurile, l-a întrebat Țiriac, Ioan Rus era ministru la Interne. Nu era nici șef la SRI și nici la CNSAS, fiindcă acolo stau dosarele de turnător la Securitate. Nu avea, deci, nici o posibilitate legală să îi spună lui Țiriac dacă are sau n-are dosar. Avea, în schimb, obișnuința să împartă cu el profitul firmelor de vîndut mașini în care erau parteneri. Nu în ultimul rînd, Ioan Rus avea destule motive să se considere solidar cu Țiriac în speța racolării, fiindcă nimbul de colaborator i s-a văzut și lui de-a lungul mizeriilor pe care le-a făcut în politică.
Dacă-l întrebi cum a făcut primul milion, Ion Țiriac poate răspunde precis: din tenis. Cînd în România se murea de comunism și de disperare, Ion Țiriac jumulea sportul alb de banii care i se cuveneau ca manager al unor jucători de excepție. E meritul lui, clădit pe o carieră sportivă cu adevărat strălucită, de multiplu campion internațional la dublu, pentru care a fost și este încă apreciat.
Numai că, odată ce sportul se retrage, biografia lui e invadată de monștri. Țiriac a venit în România nu atît bogat, cît chitit să se îmbogățească. A știut la ce uși să bată, i-au deschis Roman și Iliescu și l-au poftit să-și aleagă din ruinele comunismului, care încă fumegau după revolta populară, ce-i poftește inima. Și Titi Ionescu, turnător la Securitate, și-a ales, la preț de nimic, terenuri, imobile ale statului, finanțări, oportunități. A folosit numele de cod Ion Țiriac, fiindcă era un nume iubit de români și totul îi cădea la picioare.
Mintea și cunoștințele care îi lipseau i-au fost puse la dispoziție de Dan Petrescu, omul despre care se spune că i-ar fi clădit din umbră imperiul românesc. Dan Petrescu l-a învățat cum să-și facă bancă, societate de leasing, companie de asigurări, cum să devină dealer auto pentru mașinile germane, englezești și coreene, cum să cumpere masiv terenuri în jurul marilor orașe cînd nimănui nu-i trecea prin cap una ca asta, cum să construiască, pe terenurile cumpărate, hale pentru hypermarket-uri și cartiere de locuințe și cum să le vîndă pe toate cînd sînt pe vîrf. Față de presupusul milion de mărci germane din 1989, miliardul de euro din zilele noastre arată un randament românesc de o mie la unu. Țara și-a adus obolul la propășirea lui Titi Ionescu, chiar dacă n-a primit nimic în schimb, nici măcar o școală renovată sau un dispensar sătesc. Poate că Ion Țiriac a avut de dat în altă parte, cine știe? Dan Petrescu e de presupus că n-a dat, și a căzut cu avionul, a dispărut cu întreaga familie și a permis averii sale, estimată la mai mult de un miliard, să rămînă fără moștenitori. Banii rămași în urmă își caută acum, poate, părinții adoptivi care l-au botezat, în anii ’60, pe Titi.
Sînt mulți agenți ai reușitei postceaușiste elaborați în crescătoriile Direcției de Informații Externe. Unii au fost chemați în patrie după 1989 ca să preia afaceri de stat sau să investească în condiții non-competitive banii lăsați de dictator în firmele de comerț exterior. Alții au fost selectați din fermele nomenclaturii, îngrășați cu ponturi și contracte de la stat și păstoriți de conducerea SRI, care a fost multă vreme aceeași ca a fostei Securități.
Li s-au dat Unirea, Astra, Rompetrol, Petromidia, monopolul apelor minerale, al marmurei, al cartoanelor, li s-a dat dreptul de a răscumpăra datoriile României din state africane sau libertatea de a jefui companii și regii de stat. Lui Titi Ionescu, de pildă, i s-a dat sprijin pentru a înființa bănci, asigurări și holding-uri la prețuri de happy meal și i s-a ținut mereu socoteala dividendelor cu numele conspirativ. Banca Titi Ionescu a fost o bancă de răsunet, ca și holding-ul Titi Ionescu, ca și Titi Ionescu Air.
Ion Țiriac e la vîrsta filantropiei, dar crește în fiecare buzunar un porc țepos. Face rolul unui dandy octogenar, maturat în butoaie de brînză la Brașov, cu viză de flotant la Monte Carlo. Un rumân cu bani extrași din România și trimiși în Panama. Cînd i se arată angajamentul de colaborator al Securității, vorbește șmecherește, ca un plutonier dat afară din Miliție și invitat la Gala umorului, la TVR 2. Pare să nu fi înțeles că vine o vîrstă la care te lasă organele.
sursă: catavencii.ro
