Frauenhuber Café, cu Joseph Schumpeter, după ce am scăpat de junk.
Mi-l imaginez pe Joseph Alois Schumpeter într-o cafenea vieneză de la începutul secolului trecut, deși recunosc că imaginea aceasta spune probabil la fel de multe despre nostalgia noastră pentru o anumită Europă cât spune despre economistul însuși: o masă mică de marmură, o ceașcă pe care chelnerul nu se grăbește s-o ridice, ziare grele prinse în rame de lemn, conversații care nu fuseseră încă transformate în breaking news, analiză și opinia specialistului, iar dincolo de ferestre un imperiu bătrân care continua să se poarte ca și cum eternitatea îi fusese garantată prin decret.
La Café Frauenhuber, Schumpeter își amesteca absent cafeaua, în timp ce teoria începea să-i pară suspect de frumoasă. Capitalismul, zicea el, nu înaintează liniștit, ci prin rupturi: invenții, întreprinzători noi, industrii care apar și altele care dispar. Progresul se hrănește din această continuă distrugere creatoare. Dar tocmai perfecțiunea ideii îl neliniștea. Din când în când ridica ochii și cerceta cafeneaua. Vienezi ascunși după ziare, funcționari imperiali, negustori, solemni în fața prăjiturilor. Dar niciun mare economist român, cu care să se sfătuiască, să-i explice…
Citiți articolul integral pe EVZ.ro!
sursă: EVZ.ro
