AcasăGold FMOmul Negru al Zilei - Gabriela Firea
Data publicării: august 9, 2023 14:07

Omul Negru al Zilei – Gabriela Firea

Data publicării: august 9, 2023 14:07

DISTRIBUIE:

(transcrierea pamfletului „Omul Negru al Zilei” din emisiunea “Ce-i în Gușă, și-n căpușă!”, de la GOLD FM)

Autor: Cozmin Gușă

„Omul Negru al Zilei” este Gabriela Firea. Am să încep așa: „cine merge în Grecia în vacanță, se poate întoarce în chip de Albă ca Zăpada”. Nu știați asta? Vai, dar i s-a întâmplat Gabrielei Firea, care după minunata vacanță în Grecia, alături de creștinul și mult iubitul ei soț Pandele, în urma ororilor din azilele groazei, găsite pe teritoriul pe care îl stăpânește acest cuplu, a apărut aseară la Antena 3 fix așa, în chip de Albă ca Zăpada, costumată într-un deux-pieces alb, nevinovată și imaculată. Păi din această postură vă puteți întreba: de ce e totuși azi „Omul Negru” la Gold FM?

Vă spun pe scurt: pentru că nu-și asumă nimic legat de scandalul groaznic, unde este limpede că direct sau prin intermediari a contribuit la acele orori. Pentru că nici aseară și nici în ultimele săptămâni n-a arătat niciun pic de empatie pentru dezastrele umanitare săvârșite pe teritoriile administrative pe care le păstorește ea sau soțul ei și pentru că este preocupată în mod egoist și evident doar de cariera și de candidatura ei. Am înțeles aseară de la Gabriela Firea că principalul ei scop este să genereze din nou probleme în PSD și cred că îl poate încurca destul de rău pe Ciolacu, mai ales într-un asemenea moment dificil al asumării reformei bugetare. Printre altele, ne-a explicat aseară că, bineînțeles, este nevinovată, că, bineînțeles, acest lucru i l-a spus chiar președintele partidului, Marcel Ciolacu, și că tot ea este candidata PSD-ului la Primăria Municipiului București, iar dacă cumva nu se va întâmpla așa, ea deja a ales candidatul, anume pe primarul sectorului 4, Daniel Băluță; l-a pus și pe Băluță în dificultate cu ocazia asta, că bănuiesc că nu l-a întrebat atunci când l-a nominalizat. A făcut acest lucru știind că Băluță vrea să candideze tot la Sectorul 4 și că favoritul lui Marcel Ciolacu și al altor lideri pentru candidatura la Primăria Generală este Robert Negoiță, finul, fostul fin mai precis, al cuplului Firea-Pandele, care este primar la Sectorul 3.

Legat de faptul că Ciolacu i-ar fi zis că e nevinovată sau că o consideră candidatul PSD la Primăria Generală încă, părerea mea este că Firea minte grav, cu ambele, dar își permite, pentru că Ciolacu se află în postura în care nu poate să-i dea replică, iar la acea discuție a fost doar ei doi. Aseară, creștina Firea nu a dat niciun răspuns, prieteni, legat de mega-dezvăluirile despre mafia coordonată de către soțul său în Voluntari și în jurul Voluntariului, toate aceste dezvăluiri fiind demonstrate de către jurnaliștii de investigații în ultima lună și jumătate. Asta îmi spune mie că Firea e pusă pe fapte mari și rele și în loc să dea cu busuiocul, creștina Firea vrea să dea cu satârul. De asemenea, e clar că  a preluat modelul Gheboasă, care a venit și ne-a spus că n-a îndemnat pe nimeni la drogangeală și violență așa cum am văzut noi și că el a fost persecutat de oamenii răi pentru că e țigan. În mod asemănător, Firea le spune că nici ea nu este vinovată pentru nimic, și ea este foarte persecutată pentru că în realitate este o femeie de mare valoare, care încurcă treburile unor mafioți. Pentru noi și pentru mine nu e, e doar „Omul Negru al Zilei” de astăzi la Gold FM. Și o întrebare la final: dacă cumva a fost deja chemată la un Parchet sau știe că va fi?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ULTIMELE ŞTIRI

Liviu Man descifrează posibilul joc dublu al președintelui și capcana premierului...

Autor: Oana-Medeea Groza În emisiunea „CE-I ÎN GUȘĂ, ȘI-N CĂPUȘĂ”, moderată de Cozmin Gușă la Radio Gold FM, jurnalistul Liviu Man a pus sub lupă...

Marius Ghilezan explică experimentele civilizaționale din România: între pelerinajul evlavios de...

Autor: Oana-Medeea Groza Jurnalistul Marius Ghilezan a analizat, alături de moderatorul Cozmin Gușă, în emisiunea „CE-I ÎN GUȘĂ, ȘI-N CĂPUȘĂ”, experimentul civilizațional din România, pelerinajul...

Robert Turcescu la „Fără Filtru, cu Jessie Baneș”: Confesiunile unui jurnalist...

Autor: Oana-Medeea Groza Robert Turcescu, una dintre cele mai recunoscute voci din presa românească, a oferit într-un interviu amplu acordat jurnalistei Jessie Baneș la Radio...

Deputatul Andrei Gușă (AUR): Declarațiile ministrului Culturii sunt incompatibile cu funcția...

Solicit public demisia imediată a ministrului Culturii, Demeter András István, în urma apariției unor înregistrări și declarații de o gravitate excepțională, în care acesta...

Urmăreşte-ne

23,188FaniÎmi place
4,892CititoriConectați-vă
67,100CititoriConectați-vă

Din categorie

spot_img