AcasăGold FMOmul Zilei, Mihai Tudose. De la femeia independentă, ''Number One'' pe listele...
Data publicării: martie 27, 2024 14:02

Omul Zilei, Mihai Tudose. De la femeia independentă, ”Number One” pe listele PSD-PNL, la viitor candidat prezidențial!

Data publicării: martie 27, 2024 14:02

DISTRIBUIE:

(transcrierea rubricii „Omul Zilei” din emisiunea “Ce-i în Gușă, și-n căpușă!”, de la GOLD FM)

Autor: Cozmin Gușă

Lista PSD-PNL nu mai e condusă de celebra femeie independentă politic, care, în final, s-a dovedit a fi doar un om de casă a lui Iohannis. Conștientizând că prin impunerea unui om al său în fruntea listei PSD-PNL riscă să prăbușească și mai rău scorul guvernanților, Iohannis a cedat în mod neobișnuit, treabă rară în cazul său, nu însă înainte ca Ramona Chiriac să joace o scenetă mergând să-și anunțe abandonul la ședința PSD, tocmai acolo, ca să priceapă lumea că ea, vezi, Doamne, n-ar fi fost nicidecum propunerea lui Iohannis, ci a PSD-ului pe principiul „mulți văd, puțini pricep”. Și uite așa, după o scurtă repriză în care Rareș Bogdan a dat din coate pentru că poate, poate își va recăpăta statutul de number one a lui Iohannis, statut ce l-a îngropat electoral în ultimii 5 ani pe Rareș Bogdan, s-a ajuns, cum era normal, ca omul PSD-ului să conducă lista, respectiv Mihai Tudose, și în calitate de șef de campanie electorală.

Au curs ironiile, una mai spumoasă decât alta (cea mai șfichiuitoare mi s-a părut cea care zice că la Bruxelles e la modă femeia cu barbă, deci pesedisto-liberalii sunt conform europeni), dar ironiile trec, oferă notorietate în plus, va conta în final rezultatul. Acesta, previzibil, va marca victoria listei conduse de către Tudose, ca poziționare și management electoral, rămânând apoi lupta statistică în cazul în care AUR va reuși să dea mai mulți europarlamentari decât PSD și PNL luate separat. În mod consecutiv, imediat după europarlamentare, se va pune urgent problema candidatului comun la prezidențiale, iar acolo cunoașteți ipoteza mea că planul lui Iohannis ar fi să rupă guvernarea, să-l lase pe Ciolacu cu guvern minoritar se deconteze nemulțumirile populare, iar PNL să se însoțească cu ADU, USR-ul ăsta nou, și să susțină un candidat ca Nicolae Ciucă la alegeri, candidat ce să intre în turul 2 cu cel al AUR, George Simion, sau, varianta mai puțin probabilă, cu cel al PSD, azi Marcel Ciolacu. Luna trecută s-au făcut simulări de tur 2 între candidatul comun PSD-PNL, al lui Iohannis, cum ar veni, și candidatul AUR, George Simion. În varianta Ciolacu ca și candidat, liderul AUR bate la o diferență de 14-16%, iar în varianta cu Ciucă la candidatură Simion bate la o diferență de 22-25%. Și dacă nu se făceau simulările, e clar că așa stau lucrurile. Umbra nocivă a lui Iohannis asupra candidaților, precum și proasta guvernare vor da cam aceste rezultate.

Revenind la Mihai Tudose, la orizontul iulie 2024 el va fi capul listei câștigătoare, calitate dublată de cea de șef de campanie, puțin șifonat doar de guvernarea actuală și în plus cu vorbele și șmecheria la purtător, după cum ar zice chiar el, iar din această postură mie în apare ca singurul capabil din partea PSD-PNL la comun să echilibreze lupta cu Simion în turul 2 de prezidențiale. N-am informații în plus, dar acesta poate fi parcursul logic, poate salvator pentru PSD-PNL, deci Mihai Tudose este „Omul Zilei”, până una alta, că niciodată nu se știe în politica românească când vine cineva la război și împotriva unuia ca Tudose, și împotriva altora.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ULTIMELE ŞTIRI

ÎCCJ respinge acțiunea CNA împotriva Gold FM: emisia continuă pe 96,9...

O nouă evoluție importantă în disputa dintre Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) și societatea ANGUS RESOURCES SRL, în legătură cu situația licenței de emisie...

Liviu Man: Mincinoasa Steluța Cătăniciu vrea sa fie secretar de stat...

„Ministerul Justiției și PSD se fac de minune cu o nouă numire. Pensionara Steluța Cătăniciu, o avocată mediocră, se pregătește să devină secretar de...

Femeia care a denunțat camera ororilor a militarilor Azov, arestată fără...

Valentina Molodaya, femeia care a făcut publice acuzațiile privind existența unui centru de detenție și tortură folosit de militarii ucraineni din structura Azov, a...

Geopolitica la Zi (98). Scandalul din Polonia a fost primul semn...

(transciere din emisiunea Geopolitica la Zi cu Daria Gușă la Gold FM) În Polonia a avut loc ceea ce a fost numită o tentativă de...

Urmăreşte-ne

23,188FaniÎmi place
4,892CititoriConectați-vă
67,100CititoriConectați-vă

Din categorie

spot_img