AcasăGold FMOmul zilei – Regele Charles al III-lea
Data publicării: iunie 1, 2023 14:09

Omul zilei – Regele Charles al III-lea

Data publicării: iunie 1, 2023 14:09

DISTRIBUIE:

(transcrierea rubricii „Omul negru al zilei” din emisiunea “Ce-i în Gușă, și-n căpușă!”, de la GOLD FM)

Autor: Cozmin Gușă

Prieteni, suntem la momentul „Omului zilei” care, din punctul meu de vedere, este Regele Charles al III-lea. Regele Charles al III-lea face prima vizită în calitate de rege în România. Până acum a fost în calitate de prinț și de deținător al mai multor proprietăți, atât în Covasna, cât și la granița dintre județul Brașov și județul Mureș. Mâine se va întâlni cu Iohannis, vizita nu este oficială, dar vizita se va întinde pe durata a cinci zile. Se subliniază că vizita la Cotroceni este strict de curtoazie și tocmai acest cuvânt, „curtoazie”, precum și durata vizitei mă face pe mine să am prezumții rezonabile că se vor discuta multe alte lucruri în afara unei agende turistice sau, după cum spun toate bancurile de pe Internet, a venit să vadă câte ouă au mai făcut găinile lui de la Viscri.  

Unii analiști, cum ar fi Marius Ghilezan, consideră că, vizita nefiind oficială,  reprezintă o palmă pe obrazul președintelui Iohannis, pe care Regele Charles îl tratează ca pe un particular. Alții spun că e mai bine să vină așa că poate să comunice mai multe lucruri fără să fie obligat de vreo agendă pe care să o raporteze. Eu îi dau dreptate lui Marius Ghilezan, era mult mai bine să fie o vizită oficială, pentru că atunci am fi înțeles cât de mult și în ce fel ne influențează geopolitica Marii Britanii și soarta noastră.

L-am declarat „omul zilei”, nici alb și nici negru deocamdată, pentru că în această vizită ne va pune pe un soi de hartă pozitivă a lumii, pentru că se va discuta foarte mult despre proprietățile lui, despre frumusețea României, frumusețea naturală, pentru că cea politică sau cea situațională nici nu e de discutat; îți mută nasul, atât e de puturoasă România în emisia pe care o are, din păcate, în această perioadă. Regele Charles al III-lea împlinește în acest an 25 de ani de când a fost pentru prima dată în România, iar la acest jubileu eu mă aștept la gesturi geopolitice, pe care le vom afla treptat, care să nu avantajeze România, adică am așteptări proaste de la demersurile Regelui Charles legate de România. Dacă voi fi contrazis, cu atât mai bine pentru noi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ULTIMELE ŞTIRI

Ministrul Pîslaru păcălește statul și capătă locuință de lux lângă Arcul...

Fostul ministru interimar al Muncii și actualul ministru al Fondurilor Europene, Dragoș Pîslaru, a obținut o locuință de serviciu de lux în București, deși...

EXCLUSIV | Percheziții DNA după raportul Curții de Conturi. Cum a...

Autor: Aurel Badea Raportul Curții de Conturi a identificat deficiențe majore în activitatea Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc și a dispus măsuri pentru recuperarea...

Ambasada Rusiei și Maria Zaharova amenință România, consideră că incidentele cu...

Un nou incident cu drone a alimentat tensiunile dintre București și Moscova, după ce autoritățile române au acuzat Rusia de încălcarea spațiului aerian național....

Lelia Munteanu (Libertatea): ”România are atâta noroc, încât nu-i mai trebuie...

Am învățat adevărata istorie a României la adânci bătrâneți, din memorii și jurnale. Manualele comuniste erau în bună parte jalnice broșuri de învățământ ideologic....

Urmăreşte-ne

23,188FaniÎmi place
4,892CititoriConectați-vă
67,100CititoriConectați-vă

Din categorie

spot_img