AcasăAlte ŞtiriPreotul Emil Cărămizaru vorbește despre greutățile BOR din timpul pandemiei
Data publicării: aprilie 29, 2021 20:19

Preotul Emil Cărămizaru vorbește despre greutățile BOR din timpul pandemiei

Data publicării: aprilie 29, 2021 20:19

DISTRIBUIE:

Autor: Roberta Măicăneanu

Invitat la emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă” realizată de Cozmin Gușă, parohul bisericii Sf. Gheorghe Nou din București, Emil Cărămizaru, a vorbit despre greutatea postului pentru creștinii ortodocși în timpul pandemiei- „A fost foarte, foarte greu”

Încă de la începutul pandemiei, Biserica Ortodoxă Română (BOR) a întâmpinat dificultăți în ceea ce privește atât desfășurarea slujbelor, cât și menținerea apropierii față de enoriași. „A fost o perioadă grea, mai ales în timpul celor două luni de restricții când a trebuit să stea departe de biserică”, a declarat Emil Cărămizaru.

Preotul a ținut, de asemenea, să menționeze despre prietenia ce a legat-o prin intermediul bisericii atât cu Ion Dolănescu, cât și cu Vadim Tudor: „Ion Dolănescu este un Eminescu al folclorului românesc, un patriot desăvârșit”,  „Vadim era cu totul alt om, nu cel pe care îl știm de la televizor, ieșea din jungla politică și vorbeam ore întregi”, a adăugat acesta despre cei doi.

În timpul emisiunii Gold FM, preotul Emil Cărămizaru a recitat una dintre poeziile scrise de el:

RĂSTIGNIREA DOMNULUI
Plânge Cerul și pământul
Răstignirea lui Iisus,
Se-mplinește legământul
Încă din vechime spus…

Văd pe Domnul în icoane –
Lumină nemărginită,
Îl dor rănile-n piroane
Căci iubirea-i infinită.
Curge sângele în râuri,
Spală-ntinăciunea firii,
Lacrimile șterg în valuri
Păcatele omenirii…

Prin Domnul Iisus Hristos
Și prin sângele Său sfânt,
Crucea este de folos –
Mântuirea pe pământ.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ULTIMELE ŞTIRI

Liviu Alexa: Călin Georgescu poate fi considerat “deținut politic”. În cazul...

Autor: Oana-Medeea Groza În emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, difuzată la Radio Gold FM și moderată de Cozmin Gușă, jurnalistul Liviu Alexa a analizat...

SRS: Rheinmetall a achiziționat Șantierul Naval Mangalia pe un SRL din...

Autor: Oana-Medeea Groza Jurnalistul Sorin Roșca Stănescu a vorbit, în cadrul emisiunii „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă la RADIO GOLD FM,...

Andrei Gușă își anunță intenția de a candida la Primăria Ploiești....

Deputatul AUR de Prahova și președintele organizației AUR Ploiești, Andrei Gușă, și-a reafirmat intenția de a candida la Primăria municipiului Ploiești, într-o ediție a...

Cosmin Gabriel Păcuraru (LIBERTATEA), analiză exhaustivă despre arhitectura energetică a României...

Așteptăm învestirea unui guvern și numirea unui ministru al energiei profesionist, care să aibă puteri depline în luarea deciziilor și capacitatea de a susține...

Urmăreşte-ne

23,188FaniÎmi place
4,892CititoriConectați-vă
67,100CititoriConectați-vă

Din categorie

spot_img