AcasăAlte ŞtiriProbleme penale pe linia Grindeanu - Gruia Stoica - OMV!
Data publicării: ianuarie 3, 2024 10:07

Probleme penale pe linia Grindeanu – Gruia Stoica – OMV!

Data publicării: ianuarie 3, 2024 10:07

DISTRIBUIE:

În prag de Revelion, un imens scandal a izbucnit la etajul 1 al Palatului CFR, sediul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii (MTI), având ca obiect Hotărârea de Guvern pentru Gruia Stoica. Guvernul era cât pe ce să aprobe un proiect de Hotărâre prin care se consfințea scoaterea din domeniul public al statului român a 50 km de cale ferată și 120 de aparate de cale. Totul în beneficiul lui Gruia Stoica, patronul Grampet, care între timp a și vândut o parte din active către OMV Petrom. Acest transfer extrem de controversat a fost posibil din cauza unei adrese către instanță semnate de un fost director general al CNCF CFR SA, care acum riscă să se aleagă cu plângere penală.

Pe ordinea de zi a ședinței de Guvern de joi, 28 decembrie 2023, a apărut un proiect de act normativ care nu a atras atenția multora. Era vorba de un proiect de Hotărâre a Guvernului ”privind scoaterea din inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului a unor bunuri aflate în administrarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii și în concesiunea Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA”.

Astfel de HG sunt aprobate periodic de către Executiv și vizează căi ferate și aparate de cale (macazuri), situate de regulă pe linii neinteroperabile (secundare) care nu mai sunt utilizate de ani buni, uneori chiar decenii. Deci practic fiare vechi și de aceea proiectul a trecut neobservat de opinia publică, nu însă și de noi, care am semnalat atunci ce este pe cale să se petreacă. Proiectul nu a mai fost adoptat în ședința de joi, însă a reapărut pe ordinea de zi a ședinței Executivului de a doua zi, vineri, 29 decembrie 2023, ultima din acest an.

Hotărârea de Guvern pentru Gruia Stoica, retrasă în ultimul moment de pe ordinea de zi

Hotărârea de Guvern pentru Gruia Stoica autobuze de înlocuire a trenurilor bugetul de stat pe 2024 Bugetele CFR Călători și CFR SA cale ferată fără constructori Scrisoare deschisă a Club Feroviar aplicarea Statutului personalului feroviar rectificare bugetară din 2022 achiziţia de trenuri interregionale proiecte feroviare rectificarea bugetară pe 2022 Bugetele companiilor feroviare Ajutorul de stat pentru CFR Călători metroul din Cluj-Napoca a doua rectificare bugetară din 2021 începerea PNRR Bugetul CFR Călători pe 2021 Contractul de activitate CFR SA 2021-2025 ajutor de stat pentru CFR Călători BVC CFR SA exproprieri pentru calea ferată falimentul CEH Statutul personalului feroviar licitațiile ARF Ordonanța pe achizițiile publice exproprierile pe Apața-Cața Guvernul a adoptat bugetul CFR SA întâlnire Ludovic Orban-patronatele din transporturi bugetele societăților feroviare contractele de servicii publice bugetul CFR Călători rectificat Strategia de dezvoltare a infrastructurii feroviare rectificare bugetară exproprieri pentru calea ferată banii de la Strabag Departamentul pentru infrastructurăEra cât pe ce să ajungă pe masa Guvernului, iar premierul Marcel Ciolacu ar fi semnat ”ca primarul” pentru ca proiectul să devină literă de lege, prin publicarea sa în Monitorul Oficial al României. Numai că, așa cum am amintit mai sus, Club Feroviar semnalase ce se pregătea de fapt – legalizarea unei tranzacții dubioase prin care patronul Grampet, Gruia Stoica, a intrat în proprietatea unor bunuri aflate în domeniul public al statului român.

Conducerea Ministerului Transporturilor a luat foc, în urma articolului publicat de Club Feroviar, și a cerut retragerea proiectului de pe ordinea de zi a Executivului. Biroul de Presă al Guvernului a revenit pe e-mail cu un update la informația distribuită cu câteva ore înainte privind proiectele de acte normative incluse pe agenda ședinței Guvernului României din 29 decembrie 2023. În primul e-mail figura proiectul controversat, iar din al doilea a dispărut.

Linii ferate și macazuri din patru stații, scoase din patrimoniul CFR SA

Hotărârea de Guvern pentru Gruia StoicaDar să vedem mai întâi ce stipula proiectul, iar mai apoi vom explica cum s-a ajuns la această situație.

Concret, 48,638 km constructivi de cale ferată și 120 de aparate de cale din stațiile Brazi, Ghighiu, Bradu Rafinărie și Barboși Triaj urmau să treacă din patrimoniul CFR SA la o companie din grupul Grampet, controlat de Gruia Stoica. Valoarea de inventar cumulată a acestor mijloace fixe este de peste 26,5 milioane de lei, echivalentul a 5,3 milioane de euro.

Mijloacele fixe sunt amplasate astfel:

Stația CF Brazi

Descriere tehnică – 13,654 km constructivi (12,631 km reali și 37 de aparate de cale).

Valoare de inventar – 18.936.714,35 lei.

Stația CF Ghighiu

Descriere tehnică – 25,079 km constructivi (23,879 km reali și 40 de aparate de cale).

Valoare de inventar – 4.591.807,05 lei.

Stația CF Bradu Rafinărie

Descriere tehnică – 9,905 km constructivi (8,783 km reali și 17 aparate de cale).

Valoare de inventar – 2.599.629,00 lei.

Stația CF Barboși Triaj

Descriere tehnică – 26 de aparate de cale.

Valoare de inventar – 484.987,00 lei.

Cele patru stații, vitale pentru transportul de mărfuri, în special pentru OMV Petrom

reparații la instalațiile BLA
Stația CF Barboși, FOTO viatalibera.ro

Miza acestui transfer este însă mult mai mare decât valoarea de inventar. Chiar dacă pentru cei care călătoresc cu trenul stațiile respective nu prezintă nicio importanță, ele sunt puncte vitale pentru transporturile de marfă – obiectul principal de activitate al companiilor controlate de Grupul Grampet al lui Gruia Stoica.

Stațiile Brazi și Ghighiu sunt situate în apropiere de Ploiești și sunt puncte critice pentru transportul de produse petroliere. La Brazi se află una dintre cele mai mari rafinării din România, deținută de grupul OMV Petrom. Stația Bradu Rafinărie asigura transporturile feroviare pentru fostul combinat chimic Arpechim Pitești, care, la data la care a început toată tărășenia legată de respectivele linii, aparținea tot OMV Petrom. Între timp, combinatul a fost vândut către Oltchim SA, însă OMV a păstrat depozitele de combustibil de aici.

Cât despre stația CF Barboși Triaj, ea asigură transporturile feroviare din zona de sud a Moldovei, pe Magistrala 700 și pe secția 704.

O sarabandă de procese care a început în anul 2006

Director penal la Regionala Iași Prejudiciul cauzat de greva STB Greva STB este ilegală insolvența CFR CălătoriPromiteam mai sus că vom explica cum s-a ajuns la această situație. Totul a început în 2006, când, printr-o sentinţă civilă pronunțată de Secţia Comercială şi de Contencios Administrativ a Tribunalului Braşov, a fost admisă acţiunea formulată de societatea Tunele SA Brașov împotriva CFR SA, care a fost obligată să plătească  reclamantei suma de 14.728.251 de lei reprezentând facturi şi penalităţi, precum şi suma de 154.524 de lei cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinţei civile pronunţate de Tribunalul Braşov, CFR SA a declarat apel. Curtea de Apel Braşov – Secţia Comercială a admis apelul, a schimbat în parte sentinţa, în sensul obligării gestionarului infrastructurii feroviare la plata sumei de 13.728.251 de lei, fiind menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei anterioare. Între timp, Tunele Brașov a cesionat creanța către firma Trans Expedition Feroviar (TEF) SRL, parte a Grupului Grampet.

Adresa semnată de fostul director general al CFR SA Constantin Manea

Pentru recuperarea creanței, TEF a apelat la un birou de executor judecătoresc, care a întocmit un dosar de executare silită a CFR SA și a pus sechestru pe bunuri mobile (vagoane și locomotive), precum și pe bunuri imobile (linii de cale ferată). CFR SA a făcut contestație la executare, pe motiv că liniile de cale ferată supuse executării nu au fost identificate, o parte din ele (atenție, doar o parte!) aparțin domeniului public, nefiind posibilă vânzarea, și liniile sunt bunuri imobile prin destinație, și nu bunuri mobile, așa cum le-a calificat executorul judecătoresc.

Aici intervine un element extrem de important. După cum au declarat pentru Club Feroviar surse din actuala conducere a Ministerului Transporturilor, în anul 2008, directorul general de la acea vreme al CNCF CFR SA, Constantin Manea, ar fi semnat o adresă către instanță prin care se stipula faptul că liniile ferate despre care vorbim în acest articol nu aparțin domeniului public și de aici s-a creat efectul de domino, din punct de vedere juridic, prin care Gruia Stoica a putut intra în posesia lor. Mai grav este însă faptul că adresa respectivă a fost semnată de Manea fără a avea apostila Departamentului Juridic al CNCF CFR SA.

Sentință halucinantă a ÎCCJ: Liniile ferate sunt bunuri mobile!

Dosarul Mită de la Swietelsky Dosarul Mită la CFR Dosarul Mită la CFRA urmat o sarabandă de procese care s-a terminat în 2016, printr-o sentință halucinantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție în dosarul nr. 77456/3/2011, prin care a fost admis argumentul TEF că liniile de cale ferată nu sunt bunuri imobile, ci mobile.

Pe cale de consecință, liniile ferate respective au ieșit din patrimoniul CNCF CFR SA și au intrat în cel al SC Trans Expedition Feroviar SRL. O parte dintre ele (cea de la Bradu Rafinărie) a și fost vândută ulterior, de către compania lui Gruia Stoica, printr-o tranzacție de aproximativ 70 milioane de euro (în condițiile în care valoarea de inventar a tuturor liniilor era de 5,3 milioane de euro), către grupul OMV Petrom. Acesta din urmă a fost cumpărător de bună-credință, căci, așa cum am arătat, TEF avea o sentință judecătorească definitivă prin care a obținut liniile cu pricina.

Hotărârea de Guvern pentru Gruia Stoica, prima încercare din 2020

Problema rămasă nerezolvată era că activele se află încă, din punct de vedere legal, în domeniul public al statului.

Astfel, un proiect de Hotărâre de Guvern pentru scoaterea lor din domeniul public a fost promovat de Ministerul Transporturilor pentru prima oară în anul 2020, așa cum a scris Club Feroviar la vremea respectivă. Atunci, proiectul nu a mai devenit literă de lege, nefiind aprobat de Executiv. Însă la începutul lunii octombrie a acestui an, pe site-ul ministerului a fost pus din nou, în consultare publică, proiectul de Hotărâre a Guvernului respectiv. Care apoi, așa cum am arătat, a fost cât pe ce să fie aprobat de Guvern în ședințele din 28 și 29 decembrie.

Proiectul de HG a fost promovat din nou, acum de Ana-Maria Dascălu, plătită de GFR

conducerea Rolling Stock Company director în centralul CFR SA cutremur în centralul CFR SADupă cum au declarat pentru Club Feroviar înalți responsabili din cadrul Ministerului Transporturilor, care pentru moment au dorit să-și păstreze anonimatul, proiectul de HG pentru Gruia Stoica a fost promovat de directorul Juridic al CNCF CFR SA, Ana-Maria Dascălu.

Ea este, din luna iulie a acestui an, așa cum am scris la vremea respectivă, președintele Consiliului de Administrație al Rolling Stock Company (RSCO), companie mixtă CFR Marfă-Grup Feroviar Român, aceasta din urmă, care are 60% din acțiuni, fiind deținută de… Gruia Stoica. Și, pare-se, drept mulțumire pentru această funcție, ea i-a făcut un cadou patronului GFR, promovând proiectul cu pricina.

Acum, aceiași responsabili ai MT ne-au declarat că se va face o analiză a întregii proceduri care a făcut posibil ca liniile ferate ale statului român să ajungă în proprietate privată. De asemenea, se vor face plângeri penale la DNA, iar primul vizat ar putea fi fostul director general al CNCF CFR SA, Constantin Manea.

sursă: clubferoviar.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ULTIMELE ŞTIRI

Dan Diaconu, sinteză de istorie recentă despre cum Securitatea a preluat...

Autor: Dan Diaconu, trenduri.blogspot.com N-ați prins șpilul! Vă cufundați în controversele momentului, dar esența se ascunde printre detalii. Și detaliile cele mai evidente sunt incompetența,...

POLITICA EXTERNĂ A UE, DREPTUL DE VETO ȘI DEFICITUL DEMOCRATIC (II) 

Autor: Adrian Severin    România a anunțat, prin gura unor oficiali mai mult sau mai puțini legitimi, că acceptă renunțarea la dreptul de veto în materia politicii externe comune a UE, așa cum dorește Comisia Europeană, susținută de încă zece state membre (deocamdată). Știrea a aprins o mare și nervoasă dezbatere în România. Aceasta a trecut peste câteva întrebări prealabile absolut necesare: Are UE o politică externă și de securitate comună? Cum se poate modifica procedura de adoptare a deciziilor referitoare la această politică? Cine poate angaja România într-un asemenea demers de modificare? Cine are dreptul să renunțe la un eventual drept național de veto? Există un asemenea drept potrivit actualelor reglementări ale UE și care ar fi valoarea lui? Răspunzând acestor întrebări – ceea ce vom încerca să facem în continuare – ne vom da seama că întreaga discuție se duce în afara dreptului UE, dar și că planurile sau acțiunile inițiate sau executate cu încălcarea tratatelor constitutive ale UE au devenit obicei în cercurile bruxelleze, ca și în capitalele patronilor sau yesmenilor acestora. O constatare care trebuie să îi îngrijoreze deopotrivă pe federaliști și suveraniști.   ADEVĂRATA PROBLEMĂ: NU VETOUL, CI DEFICITUL DEMOCRATIC Pentru moment, nu păstrarea sau renunțarea la dreptul de veto – altminteri iluzoriu – în materia politicii externe comune europene este principala problemă, ci pur și simplu absența unei asemenea politici, în condițiile lipsei unui acord al statelor membre pentru instituirea ei. Actuala formulă de organizare a UE, pentru a face față provocărilor externe (șanse și amenințări, deopotrivă), este neviabilă. Soluția optimă ar fi modificarea tratatelor în direcția federalizării politicii externe, dar asta nu se poate face înainte de a se asigura caracterul democratic al UE.   Or, în prezent, UE se află într-o imensă criză democratică. Numai odată rezolvată, dacă va fi rezolvată, această criză, se poate relua discuția asupra politicii externe comune, cu desființarea dreptului de veto și a interdicției de a adoptă legislație.  Vetoul poate opri luarea unei decizii eventual greșite, dar nu rezolvă nici o problemă. O majoritate calificată sau supercalificată (cu două treimi sau trei pătrimi din voturi) sau un consens minus 1 ori minus 2, toate, eventual supra asigurate de reglementarea unei minorități de blocaj (care să împiedice motivat punerea în aplicare a unei decizii venind în vădită contradicție cu interesele vitale ale unor state membre), ar face acțiunea externă a UE mult mai promptă și mai eficientă. Căci, orice s-ar spune, puterea statelor membre în raport cu celelalte puteri ale lumii, în special regionale și globale, ar fi mult mai relevantă dacă ele ar acționa împreună, decât dacă acționează separat. Supărați pe UE nu trebuie să pierdem din vedere acest aspect. Marea dilemă și marea problemă constituțională a UE este alta, iar răspunsul de dat ei este acela că legitimitatea democratică (națională și comunitară) trebuie să preceadă întotdeauna delegarea exercițiului atributelor suveranității către instituții de tip federal. Fără o rezolvare a deficitului democratic, o federalizare a politicii externe ar risca să fie un act tehnocratic lipsit de validarea cetățenilor și generator de grave pericole la adresa intereselor vitale ale statelor membre. Dinamica actuală a Uniunii, dovedește ce s-ar întâmpla dacă politica externă europeană comună, care astăzi se realizează ilegal, prin forțarea textelor constituționale, europene și naționale, într-o dulce complicitate a instituțiilor europene cu guvernele statelor membre, ar căpăta și o deplină acoperire convențională. Nu am ajunge la o federație de state națiune suverane funcționând ca o democrație transnațională, ci la o oligarhie europeană imperială. Această dinamică reflectă exact actualul blocaj sistemic al UE. Atunci când ceea ce avea să devină Tratatul de la Lisabona se negocia, pe masa noastră, a negociatorilor, au fost puse sondaje de opinie și statistici care arătau că peste 80% dintre cetățenii europeni susțin nevoia unei politici europene externe, de securitate și apărare comună. După circa douăzeci de ani de eurocrație oligarhică, acestui euro-entuziasm i-a luat locul euroscepticismul de masă. Într-o uniune de state și de cetățeni, legitimitatea deciziilor de politică externă (care pot implica vieți omenești, bugete uriașe de apărare și alianțe strategice) nu poate fi extrasă doar din consensul diplomatic al unor guverne slabe realizat prin constrângerea exercitată neloial de oligarhia eurocrată. Până când instituțiile alese direct sau mecanismele de control democratic nu vor avea o pondere reală, capacitatea de a construi o voință federală unică rămâne paralizată. Cetățenii tind să aibă încredere în controlul democratic exercitat la nivel național, chiar dacă acesta vine la pachet cu ineficiența politică întărită prin dreptul de veto.  Desființarea dreptului de veto și trecerea la votul cu majoritate calificată (QMV), alături de capacitatea de a adopta legislație, sunt singurele soluții care ar transforma UE într-un actor geopolitic real. Totuși, aplicarea lor în actualul climat de neîncredere instituțională este imposibilă, deoarece statele și cetățenii europeni nu vor accepta ca interesele lor vitale de securitate să fie concurate sau definite de o majoritate supranațională, fără garanții democratice și constituționale absolute.  Astfel, ordinea de priorități pe care mulți federaliști grăbiți încearcă să o impună se inversează, iar agenda dezbaterii suveraniste se schimbă. În loc să se folosească crizele externe, adesea imaginare, pentru a „smulge” competențe prin interpretări forțate ale textelor actuale (ceea ce adâncește criza democratică), calea corectă este repararea fundamentului democratic al Uniunii. Decât să ne mobilizăm pentru a refuza renunțarea la un drept de veto pe care practic nu îl putem exercita ca să blocăm decizii politice pe care UE nu are dreptul să le ia, mai bine ne-am ocupa de legitimitatea sau lipsa de legitimitate democratică a UE. Abia după ce UE își va recăpăta această legitimitate internă, va exista terenul fertil pentru o reformă profundă a tratatelor, inclusiv cu privire la PESC. NEVOIA UNUI SPAȚIU PUBLIC EUROPEAN  În acest sens, prima dificultate este absența unui spațiu public și politic european real. Asta se întâmplă și întrucât uniunea, indispensabil federală, a fost construită în ultimele decenii de „arhitecți” și „zidari” cu pregătire și gândire exclusiv națională. Așa arată, între tragic și ridicol, un proiect federalist (federaliștii dogmatici) realizat de suveraniști (suveraniștii populiști). Spațiul acesta trebuie construit programatic și politic condus, iar nu lăsat să se nască la întâmplare. El ar duce la apariția unui demos european fără de care nu poate exista democrație europeană. Toate națiunile au un mit fondator care le asigură coeziunea. Care este mitul fondator al UE? Ea ajuns o construcție birocratică fără suflet. Nici măcar steag, imn și deviză oficiale, înscrise în tratate, nu are. După aceea, democrația procedurală și instituțională internă a UE trebuie perfecționată printr-un mai bun echilibru și control reciproc al instituțiilor, precum și prin îmbunătățirea mecanismelor care să garanteze transparența și răspunderea instituțiilor europene față de statele membre și de cetățeni (direct sau prin intermediul statelor lor naționale). Iată vulnerabilitatea existențială a proiectului european: nu poți avea o democrație (kratos) fără un popor (demos), iar un demos nu se poate naște în absența unui spațiu public comun și a unui mit fondator împărtășit.  Tragedia structurală a ultimelor decenii este exact aceea că Uniunea a fost extinsă și administrată de politicieni și tehnocrați care, deși operau la Bruxelles, gândeau în logica alegerilor lor naționale. Rezultatul este o mașinărie instituțională ultraperformantă, dar fără suflet, o construcție care generează norme, dar nu și atașament emoțional. De aceea s-a gripat. Toate comunitățile politice durabile s-au născut din mituri puternice – fie că a fost vorba de eliberarea de sub o tiranie, de o revoluție sau de un destin istoric comun. Mitul actual al UE este unul exclusiv negativ: „Să nu mai avem război în Europa”. Deși vital pentru generația postbelică, acest mit s-a diluat pentru generațiile tinere, devenind un dat de la sine înțeles, nu o forță motrice. Uniunea nu a reușit să propună un mit fondator pozitiv, orientat spre viitor.  Amputarea voluntară a simbolurilor în timpul negocierilor pentru Tratatul de la Lisabona – când s-a renunțat la înscrierea oficială a steagului, imnului (Oda Bucuriei) și a devizei (Unitate în diversitate) în textul tratatului, pentru a nu speria electoratele suveraniste – a fost actul de capitulare a simbolică a Europei unite. S-a preferat ascunderea lor într-o declarație anexă (Declarația nr. 52), golind proiectul de elementele sale de identificare emoțională. Un spațiu public european nu va apărea spontan prin simpla traducere a știrilor în 24 de limbi oficiale. El trebuie proiectat: i. prin partide politice autentic europene, nu simple confederații de partide naționale care se reunesc o dată la câțiva ani, ori batalioane de asalt politic exaltând un „pro-europenism” inept și isteric; ii. prin liste transnaționale la alegerile pentru Parlamentul European, care să oblige un candidat german să ceară votul unui cetățean român și invers, dezbătând teme europene, nu teme domestice; iii. prin politici educaționale și culturale coordonate care să construiască acea identitate civică europeană, complementară, iar nu opusă, celei naționale.  Dacă lipsa unui demos este problema de fond, designul instituțional actual este problema de formă. Înainte de orice este nevoie de un mai bun echilibru și control reciproc (checks and balances) între instituțiile europene. Într-o democrație reală, Parlamentul (reprezentantul cetățenilor) are dreptul de a propune legi. În UE, acest drept aparține exclusiv Comisiei Europene (un organism tehnocratic/executiv). Consiliul (format din demnitari ai statelor membre) legiferează adesea în spatele ușilor închise, ferit de o transparență reală, permițând miniștrilor naționali să voteze ceva la Bruxelles și să dea vina pe „Bruxelles” când se întorc acasă. Fără aceste reforme structurale – transparență totală în Consiliu, drept de inițiativă legislativă pentru Parlament și un mecanism clar prin care executivul european poate fi tras la răspundere direct de cetățeni – Uniunea va rămâne vulnerabilă în fața curentelor populiste care speculează exact această „răceală” birocratică. Momentul în care s-a cedat în fața presiunii național-populiste, prin ascunderea simbolurilor identitare în anexele Tratatului de la Lisabona, a reprezentat amputarea spirituală a proiectului european, ceea ce a fost o eroare strategică. S-a salvat atunci mecanismul juridic cu prețul golirii lui de conținut emoțional și simbolic. Rezultatul este exact Uniunea de astăzi: o structură hiper-reglementată, dar fragilă în fața crizelor, tocmai pentru că în momentele de cumpănă, cetățenii nu se pot refugia emoțional într-o construcție care a refuzat programatic să își asume un imn, un steag și o deviză în actul său de naștere. În școlile noastre se învață azi istoria Holocaustului, dar nu istoria Europei și a UE. Această concesie cvasi-fatală a blocat transformarea UE într-o comunitate de destin și a lăsat terenul liber pentru ca discursul, nu suveranist, care nu este incompatibil cu federalismul european, ci cel național-populist să recupereze și să monopolizeze ideea de identitate și apartenență. Dacă s-ar pune problema unei inițiative politice concrete pentru relansarea acestui demos european, primul pilon al acestei construcții programatice ar trebui să fie un program educațional civic european unificat, care să aducă istoria și valorile comune în manualele tuturor școlilor din Uniune, formând astfel viitoarea generație de cetățeni europeni. Europeni și români în același timp și sub același raport. O mare vulnerabilitate a sistemelor noastre de învățământ este aceea că educăm elevi care cunosc traumele istoriei naționale și universale, dar care sunt complet analfabeți funcțional în ceea ce privește construcția politică în care trăiesc. Fără o memorie istorică comună și fără înțelegerea procesului prin care s-a clădit pacea europeană, listele transnaționale sau orice altă reformă electorală ar rămâne doar niște mecanisme tehnice golite de sens pentru un electorat nepregătit. UN PROGRAM EUROPEAN DE EDUCAȚIE PUBLICĂ  Un program educațional civic european unificat este primordial din trei mari considerente: a)IstoriaUE ca istorie a reconcilierii, nu doar a instituțiilor. Dacă în școli se predă, pe bună dreptate, istoria Holocaustului ca un avertisment absolut împotriva totalitarismului și urii, lipsește contraponderea sa pozitivă. Istoria integrării europene este povestea singurului antidot de succes aplicat acestor  Ea nu ar trebui predată ca o listă plictisitoare de tratate și directive, ci ca o epopee a reconcilierii franco-germane, a dărâmării Cortinei de Fier și a reconstrucției democratice a continentului. b)Creareamanualului unic de Istorie și civism european. Așa cum s-au încercat în trecut proiecte pilot (precum manualul de istorie franco-german), Uniunea are a se dota cu un trunchi comun de educație civică în toate statele membre, pentru tinerii din România, Franța sau Portugalia  care au nevoie: i. să înțeleagă valorile care îi unesc (statul de drept, drepturile omului, solidaritatea). ii. să învețe cum se iau deciziile care le influențează viața de zi cu zi; iii. să dezvolte o gândire critică față de manipulările național-populiste care exportă toate eșecurile interne către „Bruxelles”, dar și față de propaganda oligarhiei bruxelleze care încearcă să pună în locul unei Europe a păcii, libertății, bunăstării, solidarității, diversității culturale și demnității, o putere fără neam și Dumnezeu, ocultă, lacomă, iresponsabilă, războinică și antinațională. c)Nevoiademocratizării sentimentului de dublă apartenență, la spațiul național și cel  Educația civică nu se face doar în școli, ci și prin experiență directă. Programul educațional unificat ar trebui corelat cu stagii de mobilitate obligatorii sau tabere civice europene pentru toți elevii de liceu, pentru studenții din mediul universitar, dar și pentru seniori. În prezent educația este o competență strict națională. Nu este nevoie, însă, de trecerea ei în sfera competențelor UE pentru a realiza un program de școlarizare și conștientizare privind istoria și viitorul Europei. Este suficientă voința politică a statelor europene de a își exercita suveranitatea în mod inteligent și coordonat pentru a clădi acel demos fără de care Uniunea nu poate supraviețui pe termen lung. Marile salturi în istorie nu încep cu un text juridic rigid sau o organizare birocratică, ci cu o convergență de voințe politice, care, printre altele, în cazul nostru, să respingă atât dogmatismul europenist cât și populismul naționalist.  ÎN LOC DE CONCLUZIE: CINE ARE DREPTUL SĂ RENUNȚE LA UN EVENTUAL DREPT NAȚIONAL DE VETO?    O primă observație care se impune este că modalitatea de vot în UE este stabilită prin tratate și numai prin tratate poate fi modificată; iar tratatele se modifică în cadrul unor conferințe interguvernamentale numai prin acordul unanim al statelor membre. Excepție fac „clauzele pasarelă” care, în cadrul juridic existent, permit trecerea de la sistemul unanimității la cel al majorității calificate, dar asta numai în anumite cazuri și numai prin votul unanim al membrilor Consiliului de profil. Politica externă și de securitate nu face parte dintre aceste cazuri și nici nu ar putea face față întrucât ea nu există în sensul în care cu privire la ea nu se adoptă legislație. Or, dacă nu se adoptă decizii cu caracter normativ obligatoriu, ce să votezi?! Oricum, trecând peste aceste observații, dacă unsprezece state membre ar dori renunțarea la veto, nu ar fi destul deoarece o asemenea hotărâre implică, cu titlu de principiu, unanimitatea. Iar dacă cele unsprezece ar dori să inițieze o cooperare consolidată, aceasta nu se poate realiza în domeniul politicii externe care prin natura ei, așa cum am demonstrat anterior, este ori comună ori nu este deloc. În fine, modificarea procedurii de vot nu poate face obiectul unei directive a Comisiei, întrucât tratatele nu i-au conferit o asemenea competență și ele nu pot fi amendate prin directivă. Dacă ne ducem la nivel național, cu referire la România, competența de a negocia și a conveni asupra renunțării la dreptul de veto în cadrul procedurilor de...

Liviu Man despre banii neoprotestanților americani care-au finanțat userismul anticreștin. Filiera...

Autor: Oana-Medeea Groza În emisiunea „CE-I ÎN GUȘĂ, ȘI-N CĂPUȘĂ”, moderată de Cozmin Gușă la Radio Gold FM, jurnalistul Liviu Man a pus sub lupă...

Marius Ghilezan despre victoria AfD în alegeri, consecințele revenirii naționalism-suveranismului nemțesc!

Autor: Oana-Medeea Groza Jurnalistul Marius Ghilezan a analizat, alături de moderatorul Cozmin Gușă, în noul sezon al emisiunii „CE-I ÎN GUȘĂ, ȘI-N CĂPUȘĂ”, rezultatul alegerilor...

Urmăreşte-ne

23,188FaniÎmi place
4,892CititoriConectați-vă
67,100CititoriConectați-vă

Din categorie

spot_img