AcasăAlte ŞtiriRatăm șansa istorică de a ne uni cu Republica Moldova
Data publicării: aprilie 4, 2023 12:00

Ratăm șansa istorică de a ne uni cu Republica Moldova

Data publicării: aprilie 4, 2023 12:00

DISTRIBUIE:

În cursul zilei de ieri, 4 aprilie, a avut loc întâlnirea dintre Cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, președintele României, Klaus Iohannis, și președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, la București. Pare mai mult că Olaf Scholz a venit la București doar „ca să vină.” Bla-bla-urile cu trilaterale și alte extravaganțe diplomatice nu mai impresionează pe nimeni. Nici chiar susținerea apăsată a intrării țării noastre în Schengen. Așadar, nu s-a discutat despre o chestiune esențială pe ordinea de zi: garantarea Unirii Republicii Moldova cu România, după cum a prezentat jurnalistul Marius Ghilezan în editorialul său pentru România Liberă.

Știe Iohannis cine a gândit Unirea de la 1918?

Dar ce? În primăvara anului 1918, tulburările politice nu erau la fel? O Rusie în vrie, ocupată de bolșevici, a făcut posibilă decizia unor curajoși din Basarabia de a declara autonomia provinciei, iar apoi să voteze Unirea cu regatul român.

Astfel, o delegație a Sfatului Țării, compusă din Ion Inculeț, Pan Halippa și Daniel Ciugureanu, s-a întâlnit la Iași cu primul ministru al Regatului român, Alexandru Marghiloman, pentru a negocia unirea necondiționată a Basarabiei cu România. Puterile aliate au susținut ideea fiindcă se temeau de forța de expansiune a Moscovei, căzută în brațele bolșevicilor, care au dat lovitura de stat.

desen de Ștefan Popa Popa’S

În spatele unirii, a stat însă Ion I.C. Brătianu, marele om de stat, un om politic cu o mare experiență și o extraordinară viziune, un apropiat al familiei regale române. Acesta l-a trimis pe fostul profesor de la școala de fete din Hermanstadt, Vasile Stoica și pe preotul Ioan Moța în America ca să prezinte cauza românescă. Așadar, unirea a fost premeditată de către un om de stat.

Liberalii știu că proful din Sibiu a schimbat harta lumii?

Câți își mai aduc aminte astăzi cum Vasile Stoica, profesorul de la Sibiu, a reușit să-l convingă pe președintele american despre idealul „o națiune, o graniță, un stat”? În baza acestui principiu au luat ființă peste 40 de state din lume. Astăzi, în schimb, soarta lumii atârnă de un fir de ață, omul de la butoane fiind un octogenar care dă mâna cu aerul și în a cărui minte și-a făcut culcuș o confuzie insurmontabilă.

În România, Unchiul Sam e cel care dictează

Strategiile de securitate națională ale României sunt dictate de la Washington și nu se mai gândesc la București, așa cum ar fi normal. Ziua de ieri pare mai mult pierdută de către cei trei protagoniști ai trilateralei, Scholz, Sandu și Iohannis. Cel mai probabil s-a reiterat susținerea nesfârșită și necondiționată a Ucrainei, conform dictatului lui Biden. Pierdem, din nou, o șansă istorică!

sursă: romanialibera.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ULTIMELE ŞTIRI

ZELENSKI. NOI CEREM! DAR CÂND VA CERE ROMÂNIA?

Există o formă de ingratitudine mai periculoasă decât aceea a omului care uită să mulțumească pentru ajutorul primit: ingratitudinea celui care ajunge să considere...

Geopolitica la Zi (95). MBS, prins între războiul din Yemen și...

(transcriere din emisiunea Geopolitica la Zi cu Daria Gușă la Gold FM) În Orientul Mijlociu, centrul escaladării din această săptămână a fost conflictul dintre Arabia...

Octavian Hoandră: Joseph Schumpeter, o cafenea vieneză și BBB, trei litere...

Frauenhuber Café, cu Joseph Schumpeter, după ce am scăpat de junk. Mi-l imaginez pe Joseph Alois Schumpeter într-o cafenea vieneză de la începutul secolului trecut,...

Sergey Lavrov îl acuză pe Zelensky: ”Subminează eforturile de pace ale...

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a declarat joi că opoziția președintelui ucrainean Volodimir Zelenski față de acordul ruso-american privind motorina reprezintă o provocare...

Urmăreşte-ne

23,188FaniÎmi place
4,892CititoriConectați-vă
67,100CititoriConectați-vă

Din categorie

spot_img