Autor: Alexandre Lemoine
Cel de-al douăzecilea Congres al Partidului Comunist Chinez este greu de supraestimat. Data de 22 octombrie a marcat un eveniment predeterminat pe agenda globală pentru următorii cinci ani (sau chiar mai mulți). Xi Jinping a fost reales pentru al treilea mandat, ceea ce înseamnă că Rusia nu va rămâne singură în încercarea sa de a schimba regulile globale ale jocului.
Forțele interne ale Chinei care încercau să se apropie de Occident nu au fost pur și simplu împinse undeva în fundal, în afara scenei politice, ci au suferit un eșec zdrobitor. Imaginile expulzării fostului secretar general Hu Jintao din sala de ședințe a Congresului au făcut înconjurul lumii. El a susținut în mod deschis schimbarea guvernului în China și integrarea în continuare a societății chineze în agenda occidentală. Hu Jintao a introdus o limită de zece ani pentru guvernare în țară, regulă care a fost modificată de Xi Jinping cu premeditare.
Liderul chinez are 69 de ani, este în plină putere și părăsirea postului său ar fi o crimă în fața poporului. Asta pur și simplu pentru că țara trece în prezent printr-o perioadă dificilă, când o schimbare de curs ar duce inevitabil la dependența de SUA. Se știa că realegerea lui Xi Jinping ca președinte era previzibilă, dar nu obligatorie. Hu Jintao și un lobby internațional puternic condus de Washington s-au opus cu vehemență. Statele Unite începuseră de departe să se pregătească pentru o răsturnare ușoară a liderului chinez, iar vizita recentă a lui Nancy Pelosi în Taiwan a făcut parte din planul său strategic. Dar nu numai că Xi Jinping nu a tolerat umilirea sa publică, dar a reușit, de asemenea, să unească o coaliție loială în interiorul țării în jurul său. Președintele chinez nu a răspuns provocării Statelor Unite. Deocamdată.
Schimbarea guvernului în China a fost o problemă fundamentală pentru Statele Unite. Ei cheltuiesc miliarde pentru a limita ambițiile militare și expansioniste ale Chinei, iar înlocuirea lui Xi Jinping cu un lider loial Occidentului ar fi economisit resurse. Dar secretarul general al PC a fost reales pentru cinci ani, ceea ce înseamnă că Washingtonul va continua să lucreze pe două fronturi, rus și chinez. Washingtonul nu se va putea înțelege direct cu Xi Jinping. Acesta din urmă își amintește nu numai de războiul comercial lansat de Donald Trump, ci și de pseudo-boicotul Jocurilor Olimpice de la Beijing. Washingtonul strânge treptat șuruburile prin încetinirea artificială a dezvoltării țării. De exemplu, sancțiunile americane amenință toate companiile care îndrăznesc să împărtășească tehnologia modernă a cipurilor cu China. Administrația Biden nu numai că a menținut sancțiunile, dar continuă să alimenteze problema taiwaneză, aprovizionând insula cu cele mai moderne arme.
Xi Jinping a realizat multe în ultimii zece ani, dar nu totul. Țara se închide rapid pentru a face față influenței externe și se orientează către creșterea piețelor interne. Politica de toleranță zero față de coronavirus, cuplată cu veniturile în creștere ale populației, nu mai face China să promită că va exporta produse proprii masiv. Acum, chinezii cer salarii mai mari, motiv pentru care companiile occidentale se mută în țările vecine, Cambodgia, Vietnam, Thailanda și Indonezia.
Mai multe lucruri indică faptul că actualul lider ar putea deveni un nou Mao Zedong. Mai presus de toate, proba principală este programul de dezvoltare pe termen lung gândit de președintele Xi. Să ne amintim că Mao a lăsat țara în 1976 cu statutul de putere nucleară, deși începuse într-o stare deplorabilă. Populația chineză s-a dublat în timpul președinției sale, iar 80% dintre locuitori știau să citească și să scrie. În timpul celui de-al doilea război mondial, China era o țară practic needucată. Este dificil să reproduci o astfel de faptă, dar Xi Jinping va încerca să o facă. Este planificat să aducă Taiwanul înapoi sub o jurisdicție reală a Chinei și nu sub una efemeră. Cel mai important lucru astăzi este să nu cedăm provocărilor americane și să nu forțam lucrurile – armata și flota Chinei nu sunt încă pregătite pentru un scenariu militar de reunificare.
De aici provine politica lui Xi Jinping axată pe consolidarea puterii militare, chiar dacă este în detrimentul relațiilor cu Statele Unite. China este o putere orientată spre export, care nu se poate lipsi de piețele externe. Dar Washingtonul nu este centrul lumii, iar Beijingul dezvoltă în mod activ platforme alternative în Asia, Orientul Mijlociu, Africa și America de Sud. China se îndreaptă în mod clar către o eră a „autosuficienței naționale” proclamată de președintele Xi. Acest lucru nu este lipsit de un pragmatism sănătos: chinezii au obținut deja maximul de la Vest și, evident, nu vor putea obține mai mult.
sursă: reseauinternational.net
