Sub masca europeană a „reformei justiției”, Republica Moldova asistă la un proces periculos de concentrare autoritară a puterii, cu reflexe care trimit mai degrabă la manualele sovietice decât la standardele Uniunii Europene. Opinia recentă a Comisiei de la Veneția privind lichidarea procuraturilor specializate și crearea unei structuri noi – PACCO – confirmă ceea ce mulți observatori avertizează de luni de zile: nu asistăm la o reformă, ci la o epurare instituțională.
Guvernarea Maia Sandu – PAS nu mai operează cu instrumente democratice clasice, ci cu logica politică a forței, în care instituțiile statului sunt remodelate nu pentru eficiență, ci pentru obediență. Justiția nu mai este un pilon independent, ci un teren de luptă pe care majoritatea parlamentară își reglează conflictele și își consolidează dominația.
Reforma ca pretext, lichidarea ca metodă
Decizia de a desființa Procuratura Anticorupție și PCCOCS nu este justificată prin date, evaluări independente sau audituri funcționale. Nu există o analiză serioasă care să demonstreze că aceste structuri sunt iremediabil compromise. Dimpotrivă, Comisia de la Veneția observă explicit că nu a fost demonstrată o „nevoie reală de reformă structurală”.
În limbaj simplu: puterea a decis întâi rezultatul, apoi a inventat explicațiile.
Aceasta este o metodă tipic stalinistă: dacă instituția nu produce rezultatele politice dorite, nu o corectezi, o lichidezi. Dacă procurorii nu execută comenzile politice, nu îi sancționezi individual, îi muți, îi diluezi, îi forțezi să plece.
Retrogradarea colectivă a procurorilor – epurare mascată
Transferul forțat al tuturor procurorilor specializați în procuraturi teritoriale, fără sancțiune disciplinară și fără drept real de contestare, este un abuz instituțional. Nu este mobilitate administrativă, este retrogradare colectivă.
Exact aceasta este observația Comisiei de la Veneția: statul sancționează profesional un corp de magistrați fără procedură, fără vină individuală, fără apărare. Este o formă de pedeapsă politică aplicată în bloc, incompatibilă cu orice standard democratic.
În orice stat de drept autentic, o astfel de măsură ar fi considerată neconstituțională. În „jungla Republicii Moldova”, ea este prezentată ca reformă.
Vetting-ul – de la instrument de integritate la armă de șantaj
Poate cel mai grav derapaj este folosirea vetting-ului ca mecanism de presiune. Procurorii sunt puși în fața unui șantaj instituțional: accepți transferul și taci sau pleci din sistem și ești etichetat automat ca „nepromovat la vetting”.
Aceasta nu mai este evaluare a integrității, este control politic prin frică.
Comisia de la Veneția spune limpede: procurorii trebuie protejați împotriva transferurilor abuzive. Regimul PAS face exact contrariul. Creează condițiile în care vetting-ul devine o capcană administrativă, nu o garanție de curățenie morală.
Controlul politic al noii procuraturi
Noua structură, PACCO, este concepută fără garanții bugetare clare, fără resurse umane definite, dar cu un mecanism extrem de periculos: verificarea periodică a procurorului-șef de o comisie ad-hoc.
Tradus: procurorul-șef va lucra sub amenințarea evaluării politice permanente.
Aceasta nu este independență, este subordonare mascată. Este exact tipul de control indirect pe care regimurile autoritare îl preferă: nu dai ordine scrise, dar creezi mecanisme care îi fac pe șefi să anticipeze dorințele puterii.
Dosarele – victime colaterale ale setei de putere
În logica PAS, dosarele penale sunt simple pachete administrative. Pot fi mutate dintr-o instituție în alta, în 30 de zile, fără să conteze continuitatea anchetei, echipele de lucru sau expertiza acumulată.
Comisia de la Veneția avertizează că acest lucru va afecta grav investigațiile complexe. Dar avertismentul pare irelevant pentru o putere preocupată nu de rezultate judiciare, ci de control politic.
Un dosar vulnerabil este un dosar ușor de îngropat sau de folosit selectiv. Exact acesta este riscul.
Maia Sandu și mitul „autoritarismului bun”
Apărătorii regimului vor spune, ca de obicei, că „scopul este nobil” și că „mijloacele dure sunt necesare”. Acesta este mitul autoritarismului luminat, bine cunoscut în istoria est-europeană.
Dar istoria ne-a învățat ceva clar: nu există autoritarism pro-european. Nu există justiție reformată prin frică. Nu există stat de drept construit prin desființări arbitrare.
Când puterea începe să decidă ce instituții trăiesc și care mor, nu mai vorbim despre reformă, ci despre stalinizare administrativă.
Concluzie
Comisia de la Veneția a spus-o diplomatic. Dar mesajul este devastator: regimul Maia Sandu – PAS merge pe o cale greșită, periculoasă pentru democrație, justiție și credibilitatea europeană a Republicii Moldova.
În loc de consolidare instituțională, vedem distrugere.
În loc de independență, vedem control.
În loc de stat de drept, vedem jungla puterii absolute.
Iar istoria ne-a arătat deja unde duc astfel de experimente.
Aurel Badea
