AcasăAlte ŞtiriȚara surpriză unde sportul i-a unit pe ruși și ucraineni!
Data publicării: mai 13, 2023 9:28

Țara surpriză unde sportul i-a unit pe ruși și ucraineni!

Data publicării: mai 13, 2023 9:28

DISTRIBUIE:

La scurt timp după invazia Rusiei în Ucraina, o parte dintre zecile de mii de ruşi şi ucraineni care s-au refugiat în Georgia, o ţară din Caucazul de Sud, s-au adunat pentru a forma o ligă de fotbal amator, relatează Reuters, citat de Agerpres.

La mai bine de un an de la înfiinţare, Footbilisi numără în prezent aproximativ 700 de fotbalişti amatori, reunind georgieni, ruşi, ucraineni şi alţi străini. Jucătorii spun că sentimentul de solidaritate din cadrul ligii i-a ajutat să facă faţă faptului că au fugit de acasă.

„La început, fotbalul ne-a ajutat, şi încă ne ajută, să ne luăm gândul de la lucruri”, a declarat Ruslan, un organizator de turnee originar din Sankt Petersburg. „Ne-am aflat într-un mediu nou, cu o limbă necunoscută pentru majoritatea. O societate nouă, cu propriile sale moduri, cu propria sa viziune asupra vieţii”, spune el.

Pe terenurile unei academii de fotbal dintr-o suburbie înverzită din Tbilisi, jucătorii pot încerca să treacă peste unele dintre diviziunile naţionale şi culturale care au cuprins Georgia de la izbucnirea războiului pe scară largă din Ucraina, anul trecut. Oferind intrarea fără vize ruşilor, ucrainenilor şi altor naţionalităţi, Georgia a devenit unul dintre principalele refugii pentru emigranţii care fugeau de război, de recrutare şi de represiunea din Ucraina, Rusia şi Belarus.

Cu toate acestea, mulţi georgieni, profund marcaţi de propriile războaie cu Rusia pentru regiunile separatiste Abhazia şi Osetia de Sud, rămân ostili faţă de afluxul de emigranţi, în special faţă de ruşi. Graffiti care îi încurajează pe ruşi să părăsească Georgia sunt ceva obişnuit în Tbilisi. Miercuri, preşedintele ţării a sprijinit un sistem de vize pentru a limita numărul de noi sosiri din Rusia.

Jucătorul georgian Jaba Akhobadze a declarat că războiul din Ucraina a avut o rezonanţă personală pentru că părinţii săi au fost expulzaţi din Abhazia de către separatiştii susţinuţi de Rusia în regiune. Chiar şi aşa, el şi-a exprimat mândria faţă de caracterul cosmopolit al Footbilisi. „Este toată lumea aici. Georgieni, ruşi, ucraineni. Suntem o echipă internaţională”, a spus el.

Potrivit jucătorilor, membrii Footbilisi sunt în mod uniform împotriva războiului, chiar dacă preferă să evite subiectul

„De cele mai multe ori nu se discută despre război”, a declarat Rodion Dukhlich, un jucător din Doneţk, un oraş ucrainean controlat de ruşi din 2014. „Dar oamenii de aici sunt cu toţii împotriva războiului şi nu îl susţin. Cei care îl susţin îşi pot găsi propriile grupuri. Dacă ele chiar există aici”.

Pentru alţii, prieteniile de pe teren sunt susţinute de un umor negru în jurul dificultăţilor emigrării şi a unui viitor incert. „Glumim despre (război)… într-un mod prietenos. Este mai uşor să abordăm subiectul în acest fel”, a declarat Vasily, un jucător din Moscova. „Bineînţeles că toată lumea înţelege de ce se află aici. Ne susţinem unii pe alţii. Şi acest lucru ne atrage la acest club. Este mai mult decât doar fotbal”, a spus el.

sursă: stiripesurse.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ULTIMELE ŞTIRI

Avertismentul lui Marian Vanghelie, la „Fără Filtru, cu Jessie Baneș”: „Alegerile...

Autor: Oana-Medeea Groza Fostul primar al Sectorului 5 al Capitalei, Marian Vanghelie, a oferit un interviu amplu la GOLD FM, în cadrul emisiunii „Fără Filtru,...

Liviu Alexa, despre procesul ”Oana Gheorghiu versus jurnaliști”. Radiografia jocului subteran...

Autor: Oana-Medeea Groza În emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, de la Radio Gold FM, geopoliticianul Cozmin Gușă și jurnalistul Liviu Alexa au vorbit despre...

Florian Coldea, pe lista agenților străini/ostili introduși în guvernul Albaniei! (INPOLITICS)

”Albania sub conducerea agențiilor străine” este titlul unui material publicat în presa albaneză de colonelul(r) Hajro Limaj, fost șef în Direcția de Informații Militare din Tirana, și...

Instabilitatea politică riscă să aducă scumpiri și rate mai mari. Nicolae...

Criza politică prelungită poate avea efecte directe asupra economiei României, de la creșterea prețurilor alimentelor până la majorarea ratelor pentru românii cu credite, a...

Urmăreşte-ne

23,188FaniÎmi place
4,892CititoriConectați-vă
67,100CititoriConectați-vă

Din categorie

spot_img