AcasăAlte ŞtiriȚările Baltice ridică azi diplomația europeană împotriva Chinei
Data publicării: aprilie 24, 2023 10:00

Țările Baltice ridică azi diplomația europeană împotriva Chinei

Data publicării: aprilie 24, 2023 10:00

DISTRIBUIE:

Autor: Marius Ghilezan

Remarca ambasadorul Chinei din Franța, Lu Shaye, făcută vineri seară, potrivit căreia “nicio țară din fosta Uniune Sovietică nu este suverană, conform dreptului internațional,” a aprins cancelariile Estoniei, Letoniei și Lituaniei. Prin intermediul diplomaților, aceste state și-au exprimat consternarea față de declarația ambasadorului chinez.  

Remarcile lui Lu Shaye, într-un interviu TV, difuzat vineri seara, ridică semne de întrebare cu privire la încrederea președintelui francez, Emmanuel Macron, în China, că poate fi mediator onest între Rusia și Ucraina, comentează The Guardian.

Lu a fost întrebat dacă consideră peninsula Crimeea, care a fost anexată de Rusia în 2014, parte a Ucrainei conform dreptului internațional.

„Nu. Și celelalte țări din fosta Uniune Sovietică nu au statut de țări suverane,conform dreptului internațional, deoarece nu există un acord internațional care să le concretizeze independența,” a spus Lu.

Întrebat dacă Crimeea face parte din Ucraina, el a spus că răspunsul depinde de unghiul în care privești și nu este atât de simplu de găsit răspunsul. A mai adăugat: „Crimeea a făcut parte, inițial, din Rusiei. Hruşciov a fost cel care a oferit Crimeea Ucrainei, în perioada Uniunii Sovietice”.

Diplomația franceză a reacționat, spunând că a ascultat consternată observațiile și a cerut Administrației de la Biejing să clarifice dacă spusene ambasadorului reflectă poziția oficială a Chinei, „ceea ce sperăm să nu fie cazul.”

„Subliniem solidaritatea noastră deplină cu toți aliații și partenerii noștri implicați, care și-au câștigat independența mult așteptată după decenii de opresiune,” a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului francez de Externe. „Anexarea Crimeei de către Rusia în 2014 este ilegală conform dreptului internațional.”

Se cer Beijing-ului clarificări!

Ucraina a fost recunoscută „în interiorul granițelor, inclusiv Crimeea în 1991, de către întreaga comunitate internațională, inclusiv China, la căderea URSS, Rusia devenind stat membru al Națiunilor Unite”, a spus reprezentantul diplomației de la Paris.

Consilierul diplomatic al președintelui francez, Emmanuel Bonne, a fost desemnat să poarte discuții cu China pentru a explora o posibilă inițiativă de pace, o mișcare care i-a intrigat pe mulți în Europa.

Ministrul de externe leton, Edgars Rinkēvičs, a declarat că declarațiile ambasadorului chinez sunt „complet inacceptabile.”

„Așteptăm [o] explicație din partea chineză și retragerea completă a acestei declarații,” a spus el, adăugând că va exista o ripostă din partea UE la viitoare reuniune a miniștrilor europeni de externe, care începe azi, la Bruxelles.

sursă: newstand.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ULTIMELE ŞTIRI

Sarmiza Andronic: AUR va rezista presiunilor de scindare, dar PNL și...

Autor: Oana-Medeea Groza În emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă” de la Radio Gold FM, Cozmin Gușă și Sarmiza Andronic au realizat o analiză a...

Comaroni: Trump este de fapt marele opozant al planului Kalergi!

Autor: Oana-Medeea Groza Subiectele centrale ale zilei, în emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă la Radio Gold FM, au fost: protestele...

Adriana Vitan Balint: Du-te Simioane, du-te, nu te opri și nu...

Suntem mai mulți pe aici care am observat(și am și scris, la timpul respectiv) cum, în momentul în care partidul AUR își lua avânt,...

Dialog Cozmin Gușă – Liviu Alexa la GOLD FM. Radiografia evenimentelor...

A ieşit spicy! Cosmin Gușă: Dacă puteți să fiți deștepți și astăzi, noi ne bucurăm. Liviu Alexa este deștept în fiecare zi. Când nu este,...

Urmăreşte-ne

23,188FaniÎmi place
4,892CititoriConectați-vă
67,100CititoriConectați-vă

Din categorie

spot_img