Autor: Lorenzo Maria Pacini
Uniunea Europeană va fi din nou atacată, iar odată cu ea, acest model de Europă care a ajuns acum la sfârșit.
Ca ofensivă, da, dar cât valorează piața europeană pentru Statele Unite?
Pentru unii, anunțul a fost neașteptat; pentru alții, deloc. Donald Trump a anunțat pe Truth Social, pe 1 mai, de Ziua Muncii, că Uniunea Europeană se va confrunta cu o creștere a tarifelor vamale de 25%, întrucât nu a aderat la acordul comercial dorit de Statele Unite. În postarea sa, Trump invocă investițiile masive în producția de automobile și vehicule grele, avertizând că, dacă acestea sunt produse în SUA, nu vor exista tarife, precizând totodată că firmele europene au investit deja peste 100 de miliarde de dolari. Pe scurt, Trump le transmite europenilor că, dacă doresc ca sectorul de producție auto să supraviețuiască, acesta trebuie mutat în Statele Unite, creând locuri de muncă pentru americani.
Pentru a înțelege amploarea deciziei anunțate, trebuie să plecăm de la un fapt fundamental: ponderea economică a prezenței europene în Statele Unite. Companiile Uniunii Europene reprezintă unul dintre principalii factori de creștere ai economiei americane în ceea ce privește investițiile străine directe. Conform celor mai recente estimări, investițiile venite din „Lumea Veche” depășesc în total 2 trilioane de dolari, cu o concentrare importantă în sectoarele de producție, automobile și tehnologie.
Referirea lui Trump la cele „100 de miliarde” investite în sectorul transporturilor este, așadar, doar o fracțiune a unui fenomen mult mai amplu. Constructorii europeni de automobile – inclusiv grupurile germane, franceze și italiene – nu doar că produc deja o parte semnificativă dintre vehiculele lor în Statele Unite, dar contribuie substanțial și la ocuparea forței de muncă locale. Uzinele din state precum Carolina de Sud, Alabama și Tennessee oferă sute de mii de locuri de muncă americanilor și generează o activitate economică semnificativă.
În plus, piața americană reprezintă o sursă esențială de profit pentru companiile europene. Statele Unite se află printre principalele destinații ale exporturilor europene, cu un volum anual ce depășește 500 de miliarde de euro. Totuși, relația este bidirecțională, întrucât și firmele americane beneficiază enorm de accesul pe piața europeană, una dintre cele mai mari și mai prospere din lume.
Ideea sugerată de declarația lui Trump – că Uniunea Europeană este unilateral dependentă de Statele Unite – ignoră, așadar, natura profund interdependentă a acestei relații economice. Sau poate ascunde altceva, ceva mai profund.
Dar să continuăm.
Tarife murdare
Anunțul din 1 mai nu este un eveniment izolat, ci face parte dintr-o strategie tarifară mai amplă adoptată de Donald Trump încă de la începutul celui de-al doilea său mandat. Din primele luni, Trump a reluat o politică comercială agresivă, reactivând și extinzând măsuri deja testate în primul său mandat la Casa Albă. Așa cum am arătat în alte articole, echilibrul piețelor se schimbă acum prin simple postări, imagini sugestive sau declarații, care obligă piața să reacționeze aproape în timp real, grație conexiunilor digitale. Prin urmare, anunțul lui Trump trebuie privit, mai întâi, ca parte dintr-un război informațional, înainte de a fi unul economic. Nu este deloc sigur că un astfel de anunț va schimba efectiv cadrul comercial, dar este cert că va genera un impact mediatic și politic considerabil.
Printre principalele măsuri luate până acum, potrivit acestei strategii tarifare, se numără reintroducerea și extinderea tarifelor la oțel și aluminiu – justificate prin „motive de securitate națională” – ce au afectat direct mai multe țări europene; dar și tarife asupra produselor industriale și agricole europene, inclusiv asupra bunurilor cu valoare adăugată mare, precum utilajele, vinurile și produsele de lux. În paralel, s-au făcut presiuni pentru renegocierea unor acorduri bilaterale, Trump încercând în mod repetat să ocolească cadrul unitar al Uniunii Europene prin propuneri de înțelegeri directe cu statele membre.
Dacă privim imaginea de ansamblu, putem observa că președintele american a vizat treptat sectoarele-cheie care susțin autonomia economică europeană, precum și punctele sale forte tradiționale.
Această evoluție evidențiază o continuitate ideologică clară: comerțul internațional este înțeles nu ca un sistem cooperativ bazat pe reguli comune, ci ca o arenă competitivă în care Statele Unite trebuie să își maximizeze avantajul prin măsuri coercitive – un mecanism prin care acțiuni specifice ale Washingtonului redesenează, în fond, zone întregi de influență, putere și comerț.
Introducerea tarifelor de 25% va avea, inevitabil, consecințe semnificative asupra economiei europene; acest lucru este evident. Rămâne de văzut dacă și cum vor fi aplicate efectiv – întrucât Trump ar avea nevoie de aprobarea Congresului –, dar, între timp, putem observa unde și cum ar putea lovi această măsură:
- Reducerea competitivității: produsele europene vor deveni mai scumpe pe piața americană, favorizând producătorii locali sau cei din țări neafectate de tarife;
- Scăderea exporturilor: o diminuare a cererii în SUA ar putea conduce la reducerea producției industriale în Europa;
- Presiune asupra ocupării forței de muncă: sectoare precum industria auto ar putea recurge la disponibilizări;
- Reorganizarea lanțurilor de valoare: unele companii ar putea, într-adevăr, lua în calcul extinderea producției în SUA, dar la costuri ridicate și pe termen lung.
Impactul nu va fi uniform, însă. Țări precum Germania, Franța și Italia, profund integrate în comerțul transatlantic, vor fi cele mai expuse – și, poate nu întâmplător, sunt tocmai cele mai critice față de direcția actuală a politicii americane, dar și cele mai legate economic de Marea Britanie. În același timp, UE ar putea răspunde cu contra-tarife, declanșând o spirală de retorsiuni comerciale dăunătoare ambelor economii – o opțiune riscantă, mai ales după ce s-a izolat de piețele rusești.
Și dacă ar fi o mișcare menită să evite un război cu Rusia?
Unul dintre cele mai sensibile aspecte ale acestei decizii privește impactul geopolitic, în contextul conflictului cu Rusia. Uniunea Europeană este implicată într-un efort economic și militar considerabil de sprijinire a Kievului – prin ajutor financiar, livrări de armament și sancțiuni împotriva Moscovei. O mașinărie uriașă de spălare de bani. Introducerea de noi tarife de către Statele Unite riscă să submineze acest demers în mai multe moduri: ar slăbi economia europeană, limitând resursele disponibile pentru susținerea Ucrainei; ar spori diviziunile interne din UE, alimentate de tensiunile comerciale cu Washingtonul; și, mai ales, ar forța guvernele europene să se concentreze asupra crizelor interne, diminuând atenția acordată politicii externe. Cu alte cuvinte, promisiunea unui eventual război cu Rusia într-un orizont de câțiva ani ar deveni o perspectivă tot mai îndepărtată. Fără bani, nu poți purta niciun război.
În acest sens, gestul lui Donald Trump poate fi interpretat ca o formă de „soft power” economic – o presiune indirectă, dar eficientă, exercitată asupra unui aliat strategic, capabilă să-i influențeze capacitatea de acțiune internațională.
Această dinamică este cu atât mai problematică dacă ținem cont că Statele Unite și Uniunea Europeană împărtășesc, cel puțin teoretic, obiective comune în limitarea influenței ruse – iar majoritatea statelor europene sunt parte a NATO. Impunerea de tarife într-un moment geopolitic atât de delicat ridică semne de întrebare asupra coerenței strategiei americane tradiționale, dar se aliniază perfect cu viziunea pe care Trump o imprimă noului curs american. Chiar și în privința NATO, această abordare ar favoriza destrămarea alianței atlantice, lovind puternic în Londra și aliații săi, și accentuând desprinderea Washingtonului de vechea „patrie-mamă”.
Uniunea Europeană va fi din nou atacată, iar odată cu ea, și acest model de Europă care și-a atins sfârșitul.
sursă: strategic-culture.su
