2.7 C
București
luni, decembrie 22, 2025
2.7 C
București
luni, decembrie 22, 2025

Gold FM 96,9

spot_img
AcasăAlte ŞtiriUn oraș american interzice homosexualitatea în public și scoate din biblioteci cărțile...
Data publicării: noiembrie 15, 2023 16:55

Un oraș american interzice homosexualitatea în public și scoate din biblioteci cărțile LGBTQ

Data publicării: noiembrie 15, 2023 16:55

DISTRIBUIE:

Un oraș din statul Tennessee, Statele Unite, folosește o ordonanță recent adoptată care interzice în esență homosexualitatea în public și scoate din biblioteci cărțile care ar putea încălca noile reguli.

Orașul Murfreesboro a adoptat o ordonanță în iunie care interzice „comportamentul indecent”, inclusiv „expunerea indecentă, indecența publică, comportamentul lasciv, nuditatea sau conduita sexuală”. Această ordonanță, arată publicația New Republic menționează în mod specific Secțiunea 21-72 din codul orașului, care stipulează că aceste comportamente sexuale includ homosexualitatea.

Oricine încalcă noua ordonanță nu va putea să găzduiască evenimente publice sau să vândă bunuri și servicii la evenimente publice timp de doi ani. Mai mult, cei care încalcă această hotărâre „în prezența minorilor” primește o interdicție de cinci ani pentru activitățile menționate.

Legea locală este deja contestată, dar măsura a fost deja implementată la începutul săptămânii trecute. Astfel, conducerea comitatului Rutherford din care face parte orașul menționat, s-a întâlnit pentru a discuta eliminarea din bibliotecile publice a tuturor cărților care ar putea încălca potențial ordonanța. Rezoluția a fost întâmpinată cu proteste din partea cetățenilor orașului.

Când au fost cei care interzic cărțile vreodată băieți buni?” se întreabă activistul local Keri Lambert, în timpul întâlnirii.

Oficialii orașului Murfreesboro au folosit deja ordonanța pentru a interzice patru cărți care discută teme LGBTQ. În august, consiliul bibliotecii comitatului a retras cărțile Flamer, Let’s Talk About It, Queerfully and Wonderfully Made și This Book Is Gay.

Copiii și adolescenții nu vor mai putea împrumuta cărți „pentru adulți”

Consiliul a implementat, de asemenea, un nou sistem de carduri de bibliotecă pentru a clasifica cărțile în anumite grupe de vârstă. Când sistemul va intra în vigoare, anul viitor, copiii și adolescenții vor putea împrumuta doar cărți care corespund grupului lor de vârstă; vor avea nevoie de permisiunea unui părinte sau tutore pentru a împrumuta cărți „pentru adulți”.

Directorul bibliotecii, Rita Shacklett, spunea în august că noile reguli vor împiedica elevii și studenții să aibă acces la cărțile de care au nevoie pentru studii. Ea a explicat că multe cărți clasice de liceu, cum ar fi „Să ucizi o pasăre cântătoare”, sunt acum clasificate ca fiind „pentru adulți”.

Nu este clar dacă se intenționează și retragerea unor cărți precum seria „A Song of Ice and Fire”, care include multiple descrieri ale comportamentului sexual.

Noua ordonanță din Murfreesboro face parte dintr-un val mult mai mare de atacuri asupra drepturilor LGBTQ, în Tennessee și în restul țării, mai arată sursa citată. În ultimul an, așa-numitul Stat Voluntar a devenit primul stat care a încercat să interzică spectacolele cu travestiți. Dar legea a fost anulată în instanță.

În martie, Camera Reprezentanților din Tennessee a adoptat un proiect de lege care ar permite oamenilor să refuze să oficieze o căsătorie dacă nu sunt de acord cu ea, subminând, spune autorul articolului, egalitatea căsătoriei. Proiectul de lege a fost introdus în Senat, dar a fost amânat până anul viitor.

sursă: adevarul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ULTIMELE ŞTIRI

Ardelenii inventează “Revelionul în slip”. La Băile Sărate din Ocna Mureș,...

Complexul Balnear ”Băile Sărate” de la Ocna Mureș organizează o petrecere de revelion în piscinele cu apă fierbinte și sărată pe care le deține....

Dronă cu parașută atașată găsită în Lerești, comuna șefului SPP Lucian...

Un bărbat care participa duminică la o vânătoare a anunţat autorităţile că a găsit o dronă, căzută printre arbori, în zona comunei argeşene Lereşti....

Fosta mare campioană Cristina Pîrv are un fiu fotbalist, bun pentru...

Născut din părinți care au scris istorie în volei – Cristina Pîrv, cea mai mare voleibalistă a României, și Giba, simbolul absolut al voleiului...

Dan Diaconu prezintă soluții de viață prin care să rezistăm în...

Autor: Dan Diaconu, trenduri.blogspot.com Primesc numeroase solicitări în privat și aș vrea să repet că NU OFER CONSULTANȚĂ FINANCIARĂ SAU DE ALTĂ NATURĂ nimănui dintre cei...

Urmăreşte-ne

23,188FaniÎmi place
4,892CititoriConectați-vă
67,100CititoriConectați-vă

Din categorie

spot_img