AcasăAlte ŞtiriUZPR, dezbatere-alarmă despre cenzura impusă prin regulamentele UE. Verdictul lui Răzvan Savaliuc:...
Data publicării: iulie 25, 2025 13:55

UZPR, dezbatere-alarmă despre cenzura impusă prin regulamentele UE. Verdictul lui Răzvan Savaliuc: ”Instituțiile statului vor fi puse să suprime libertatea de exprimare!”

Data publicării: iulie 25, 2025 13:55

DISTRIBUIE:

Uniunea Ziaristilor Profesionisti din Romania a organizat joi, 24 iulie 2025, la Palatul Parlamentului, o ampla dezbatere publica pe marginea adoptarii si implementarii in legislatia romaneasca a Regulamentului European privind Libertatea Mass-Mediei (Media Freedom Act), care va trebui sa devina aplicabil incepand cu luna august 2025 in toate statele-membre ale UE.

La dezbateri au participat zeci de jurnalisti, asociatii profesionale ale presei, dar si reprezentanti ai Parlamentului, CNA, ANCOM si Ministerului Culturii, invitati sa-si spuna punctul de vedere cu privire la actul normativ european ce trebuie implementat in legislatia romaneasca. Dezbaterile au fost moderate de cunoscuta realizatoare RTV Andreea Cretulescu (foto 1) si de Ruxandra Sararu, din cadrul Colegiului Director al UZPR.

Mare parte dintre reprezentantii jurnalistilor si-au exprimat ingrijorarile cu privire la institutiile de “politie a presei” din Romania – CNA si ANCOM –, populate cu functionari care nu au nicio experienta in activitatea de presa, dar care dau cu usurinta amenzi considerabile sau adopta masuri punitive la adresa presei sub pretextul ca apara cetatenii de dezinformare si “fake-news”.

Razvan Savaliuc, senior editorul publicatiei Lumea Justitiei – care a reprezentat la dezbateri interesele Clubului Roman de Presa – a relevat ca desi Media Fredom Act isi propune sa apere jurnalistii de interferentele guvernamentale, el dispune ca statele-membre ale Uniunii Europene sa ia masuri de monitorizare si asigurare a unei informari corecte din partea institutiilor de presa, in conditiile in care rolul primordial al jurnalistului este de a critica guvernarea atunci cand derapeaza de la asteptarile societatii ori un control din partea statului, a unor functionari care in viata lor nu au lucrat in presa, nu au luat o decizie editoriala si nu stiu cum functioneaza si cum se finanteaza o institutie de presa, nu pot sa fie judecatorii actului jurnalistic.

Razvan Savaliuc a dat ca exemplu derapaje publice ale CNA si situatia aberanta in care institutiile de presa amendate de aceasta institutie nu pot ataca deciziile de sanctioare in instanta decat daca achita in prealabil amenda deloc mica. Razvan Savaliuc a aratat ca institutiile statului nu pot fi independente si impartiale in raport cu presa care le critica si ca este imperios necesar ca atunci cand in baza Freedom Media Act se va desemna un organism de reglementare si control acesta sa nu fie o institutie a statului, ci o organizatie profesionala de breasla a jurnalistilor. La fel cum magistratii au un CSM al lor, cum medicii au un Colegiu al lor si cum multe alte profesii fundamentale in stat au organizatii profesionale de breasla care solutioneaza abaterile colegilor lor, singurii in masura sa aprecieze obiectiv si subiectiv daca a avut loc o incalcare a normelor profesionale. Numai in aceste conditii – in care statul nu va mai fi un judecator al activitatii de presa – se va putea vorbi de o garantare a dreptului la libera exprimare pentru jurnalisti.

Alti vorbitori si-au manifestat la randul lor ingrijorarile privind modul in care jurnalistii ajung de prea multe ori sa fie sanctionati si intimidati ori constransi de catre factori decizionali guvernamentali, datorita unor proaste reglementari si aplicari ale acestora ori a unor interferente politice.

In zilele ce urmeaza, in urma ideilor dezbatute joi, UZPR va finaliza un set de concluzii si propuneri concrete pentru implementarea Media Freedom Act in Romania.

Iata mesajul dat publicitatii de UZPR:

„2025 este anul in care intra in vigoare prevederile European Media Freedom Act (EFMA), set de reglementari fara precedent prin care Uniunea Europeana sustine libertatea presei, pluralismul mass-media si responsabilitatea editoriala.

Regulamentul EFMA va deveni direct aplicabil in Romania fara a necesita transpunere legislativa, dar presupunand adaptarea urgenta a legislatiei nationale, in special in ceea ce priveste definirea clara a furnizorului de servicii mass-media, dincolo de televiziune si radio, reglementarea echilibrata a actorilor digitali, fara a afecta libertatea de exprimare, precum si stabilirea unor criterii transparente pentru licentiere, avizare si sanctionare.

Obiectivul principal al reglementarilor europene se refera la crearea unui cadru legislativ echitabil pentru furnizorii de servicii media (media traditionala) care sa asigure in societatea romaneasca dezvoltarea gandirii critice, un ingredient recunoscut de toti expertii ca fiind arma principala pentru combaterea dezinformarii si nu un posibil intrument de limitare masiva a libertatii de exprimare.

Regulamentul EMFA include prevederi care vizeaza si serviciile media digitale. in acest context, reglementarile legale existente pentru audiovizual nu pot fi extinse automat si asupra serviciilor digitale, intrucat acest lucru le-ar impovara excesiv activitatea, riscand chiar sa le duca in faliment. Totodata, nu este acceptabil sa existe un dublu standard. Prin urmare, este necesara o lege unica, care sa contina principii comune pentru ambele domenii – audiovizual si digital – cu diferentieri doar in ceea ce priveste simplificarea anumitor reguli aplicabile sectorului digital. Cu alte cuvinte, un furnizor de servicii media nu poate avea drepturi si obligatii diferite in functie de tipul de serviciu pe care il ofera.

Presedintele UZPR, Sorin Stanciu, a deschis conferinta subliniind importanta faptului ca implementarea EFMA a devenit un punct central al preocuparilor mass-media. in continuare, moderatoarele evenimentului, jurnalistele Ruxandra Sararu si Andreea Cretulescu, membre ale Consiliului Director al UZPR, s-au referit la rolul puternic, de „moment zero”, al implementarii EFMA, din perspectiva libertatii editoriale si gandirii critice in societatea romaneasca.

Adoptarea si implementarea EMFA reprezinta un pas esential pentru consolidarea democratiei, transparentei si independentei jurnalistice in Romania. In acest context, Mircea Abrudean, presedintele Senatului Romaniei, a transmis ca factorul politic are un rol important in cadrul dezbaterii: „Avem responsabilitatea de a garanta libertatea presei”.

EMFA propune masuri clare impotriva interferentei guvernamentale sau economice in activitatea editoriala, prevede obligatii privind transparenta proprietatii media si a finantarii publice pentru institutiile de presa, introduce norme pentru protejarea jurnalistilor impotriva supravegherii abuzive si a intimidarii, dar si pentru protectia surselor. De asemenea, in conditiile in care Romania trebuie sa-si adapteze legislatia pentru a respecta reglementarea europeana si a proteja, in acelasi timp, libertatea editoriala si pluralismul real in spatiul media – clasic si digital, este nevoie sa se decida cine intra sub incidenta reglementarii (in prezent, legislatia romaneasca vizeaza in proportie covarsitoare doar televiziuni si radio), evitarea suprareglementarii, este nevoie de criterii clare de licentiere /avizare si sanctionare, in logica depolitizarii si votului arbitrar.

In cazul sanctionarii furnizorului, aceasta sa se faca cu respectarea DREPTULUI DE CONTESTARE LA O INSTANTA INDEPENDENTA (contencios administrativ) si aplicarea sanctiunii DUPA ce aceasta instanta se pronunta.

Mihai Ghigiu, presedinte al Comisiei pentru invatamant al Camerei Deputatilor, a subliniat faptul ca Regulamentul are menirea de a asigura libertatea presei, iar in acest tablou, „educatia are un rol esential daca dorim ca aceasta reglementare sa treaca dincolo de hartie”.

Bogdan Ciuca, presedinte al Comisiei juridice, de disciplina si imunitati din Camera Deputatilor considera EFMA „ca pe o asumare publica a unor valori in spatiul european”, iar Cristian Niculescu-Tagarlas, presedinte al Comisiei pentru cultura si media din Senat, a afirmat ca „aplicarea EFMA porneste de la o necesitate – este o reglementare europeana, iar Romania trebuie s-o adopte”.

Reprezentantul Ministerului Culturii a dat asigurari ca institutia „sustine implementarea deplina a regulamentului si va sprijini independenta editoriala, protectia surselor, pluralismul si combaterea ingerintelor in mass-media”, iar Stefanita Avramescu, presedinte al Comisiei de Cultura din Camera Deputatilor, a subliniat faptul ca „jurnalistii trebuie sa aiba toata libertatea sa se exprime, intrucat nimeni un stie mai bine decat jurnalistii ce inseamna libertatea presei”.

Mai departe, pe parcursul dezbaterilor, reprezentantul Consiliului National al Audiovizualului s-a referit la „asigurarea prin prerogativele legii a libertatii si pluralismului mass-mediei”, iar reprezentantul Autoritatii Nationale pentru Administrare si Reglementare in Comunicatii a mentionat ca institutia „sprijina cu expertiza pe zona sa de competenta implementarea EFMA prin aplicarea responsabilitatii pentru platformele mari, care si-au depasit de mult scopul initial pentru care au fost create”.

De asemenea, dezbaterea a abordat finantarea de stat transparenta si echitabila pentru media publica si privata, transparenta audientelor, implicarea organizatiilor societatii civile din domeniu in procesul legislativ, recomandand si o potentiala creare a unui grup de lucru (eventual interinstitutional), in vederea implementarii EFMA.

Reprezentant al mediului academic, Mihnea Costoiu a relevat faptul ca Universitatea Politehnica „pune la dispozitia implementarii EFMA structuri si mecanisme prin care explicam unei paturi mai mari din populatie care sunt instrumentele prin care se poate ajusta un mesaj”.

Reprezentantii mass-media, deopotriva publice si prívate, au abordat, pe parcursul celor doua serii ale dezbaterii, printre altele, teme ca supracontrolul, suprareglementarea, tratamentul corect din partea autoritatilor, independenta furnizorilor de informatie, infiintarea unui organism de reglementare a presei care sa fie alcatuit din profesionisti in domeniu, legea audiovizualului si cea de functionare a posturilor publice, garantiile pe care le stabileste EFMA pentru libertatea de exprimare sub raport procedural si institutional.

UZPR cere un proces public si consultativ pentru aplicarea EFMA in Romania. „Solicitam un cadru de dezbatere deschis, fara agende ascunse, in care jurnalistii, creatorii digitali si societatea civila sa aiba un cuvant important de spus” a declarat Sorin Stanciu, presedinte al UZPR.

In cadrul dezbaterii nationale organizate de UZPR s-a evidentiat si faptul ca aplicarea Regulamentului European privind Libertatea Mass-Mediei (EFMA) nu este doar o obligatie juridica pentru Romania, ci si o sansa strategica de a consolida un ecosistem media sanatos, credibil, functional. „Pentru aceasta, este esential sa construim un cadru legislativ echitabil – in special pentru furnizorii traditionali de servicii media, care, in ciuda provocarilor digitale, raman piloni ai informarii publice. Un astfel de cadru nu trebuie sa insemne doar reglementare, ci sprijin pentru un jurnalism de calitate, ancorat in responsabilitate editoriala si independenta. Pentru ca doar o presa libera, profesionala si respectata poate contribui la ceea ce expertii numesc imunitate democratica: dezvoltarea gandirii critice in societate. Intr-o era dominata de dezinformare, polarizare si manipulare digitala, gandirea critica devine o resursa de securitate publica. Iar presa profesionista, cu reguli clare, dar corecte, este partenerul cel mai de incredere in cultivarea acestui reflex social”, au mentionat moderatoarele evenimentului.

In urma dezbaterii nationale „Media Freedom Act – provocari si perspective pentru libertatea presei in Romania”, UZPR va elabora un document de pozitie care va contine propuneri concrete privind categoriile de actori media care ar trebui inclusi in reglementare, modele aplicate in alte state membre ale UE, principiile unei reglementari democratice si echilibrate, nevoia de independenta institutionala in procesul de reglementare.

sursă: luju.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ULTIMELE ŞTIRI

Dan Diaconu, sinteză de istorie recentă despre cum Securitatea a preluat...

Autor: Dan Diaconu, trenduri.blogspot.com N-ați prins șpilul! Vă cufundați în controversele momentului, dar esența se ascunde printre detalii. Și detaliile cele mai evidente sunt incompetența,...

POLITICA EXTERNĂ A UE, DREPTUL DE VETO ȘI DEFICITUL DEMOCRATIC (II) 

Autor: Adrian Severin    România a anunțat, prin gura unor oficiali mai mult sau mai puțini legitimi, că acceptă renunțarea la dreptul de veto în materia politicii externe comune a UE, așa cum dorește Comisia Europeană, susținută de încă zece state membre (deocamdată). Știrea a aprins o mare și nervoasă dezbatere în România. Aceasta a trecut peste câteva întrebări prealabile absolut necesare: Are UE o politică externă și de securitate comună? Cum se poate modifica procedura de adoptare a deciziilor referitoare la această politică? Cine poate angaja România într-un asemenea demers de modificare? Cine are dreptul să renunțe la un eventual drept național de veto? Există un asemenea drept potrivit actualelor reglementări ale UE și care ar fi valoarea lui? Răspunzând acestor întrebări – ceea ce vom încerca să facem în continuare – ne vom da seama că întreaga discuție se duce în afara dreptului UE, dar și că planurile sau acțiunile inițiate sau executate cu încălcarea tratatelor constitutive ale UE au devenit obicei în cercurile bruxelleze, ca și în capitalele patronilor sau yesmenilor acestora. O constatare care trebuie să îi îngrijoreze deopotrivă pe federaliști și suveraniști.   ADEVĂRATA PROBLEMĂ: NU VETOUL, CI DEFICITUL DEMOCRATIC Pentru moment, nu păstrarea sau renunțarea la dreptul de veto – altminteri iluzoriu – în materia politicii externe comune europene este principala problemă, ci pur și simplu absența unei asemenea politici, în condițiile lipsei unui acord al statelor membre pentru instituirea ei. Actuala formulă de organizare a UE, pentru a face față provocărilor externe (șanse și amenințări, deopotrivă), este neviabilă. Soluția optimă ar fi modificarea tratatelor în direcția federalizării politicii externe, dar asta nu se poate face înainte de a se asigura caracterul democratic al UE.   Or, în prezent, UE se află într-o imensă criză democratică. Numai odată rezolvată, dacă va fi rezolvată, această criză, se poate relua discuția asupra politicii externe comune, cu desființarea dreptului de veto și a interdicției de a adoptă legislație.  Vetoul poate opri luarea unei decizii eventual greșite, dar nu rezolvă nici o problemă. O majoritate calificată sau supercalificată (cu două treimi sau trei pătrimi din voturi) sau un consens minus 1 ori minus 2, toate, eventual supra asigurate de reglementarea unei minorități de blocaj (care să împiedice motivat punerea în aplicare a unei decizii venind în vădită contradicție cu interesele vitale ale unor state membre), ar face acțiunea externă a UE mult mai promptă și mai eficientă. Căci, orice s-ar spune, puterea statelor membre în raport cu celelalte puteri ale lumii, în special regionale și globale, ar fi mult mai relevantă dacă ele ar acționa împreună, decât dacă acționează separat. Supărați pe UE nu trebuie să pierdem din vedere acest aspect. Marea dilemă și marea problemă constituțională a UE este alta, iar răspunsul de dat ei este acela că legitimitatea democratică (națională și comunitară) trebuie să preceadă întotdeauna delegarea exercițiului atributelor suveranității către instituții de tip federal. Fără o rezolvare a deficitului democratic, o federalizare a politicii externe ar risca să fie un act tehnocratic lipsit de validarea cetățenilor și generator de grave pericole la adresa intereselor vitale ale statelor membre. Dinamica actuală a Uniunii, dovedește ce s-ar întâmpla dacă politica externă europeană comună, care astăzi se realizează ilegal, prin forțarea textelor constituționale, europene și naționale, într-o dulce complicitate a instituțiilor europene cu guvernele statelor membre, ar căpăta și o deplină acoperire convențională. Nu am ajunge la o federație de state națiune suverane funcționând ca o democrație transnațională, ci la o oligarhie europeană imperială. Această dinamică reflectă exact actualul blocaj sistemic al UE. Atunci când ceea ce avea să devină Tratatul de la Lisabona se negocia, pe masa noastră, a negociatorilor, au fost puse sondaje de opinie și statistici care arătau că peste 80% dintre cetățenii europeni susțin nevoia unei politici europene externe, de securitate și apărare comună. După circa douăzeci de ani de eurocrație oligarhică, acestui euro-entuziasm i-a luat locul euroscepticismul de masă. Într-o uniune de state și de cetățeni, legitimitatea deciziilor de politică externă (care pot implica vieți omenești, bugete uriașe de apărare și alianțe strategice) nu poate fi extrasă doar din consensul diplomatic al unor guverne slabe realizat prin constrângerea exercitată neloial de oligarhia eurocrată. Până când instituțiile alese direct sau mecanismele de control democratic nu vor avea o pondere reală, capacitatea de a construi o voință federală unică rămâne paralizată. Cetățenii tind să aibă încredere în controlul democratic exercitat la nivel național, chiar dacă acesta vine la pachet cu ineficiența politică întărită prin dreptul de veto.  Desființarea dreptului de veto și trecerea la votul cu majoritate calificată (QMV), alături de capacitatea de a adopta legislație, sunt singurele soluții care ar transforma UE într-un actor geopolitic real. Totuși, aplicarea lor în actualul climat de neîncredere instituțională este imposibilă, deoarece statele și cetățenii europeni nu vor accepta ca interesele lor vitale de securitate să fie concurate sau definite de o majoritate supranațională, fără garanții democratice și constituționale absolute.  Astfel, ordinea de priorități pe care mulți federaliști grăbiți încearcă să o impună se inversează, iar agenda dezbaterii suveraniste se schimbă. În loc să se folosească crizele externe, adesea imaginare, pentru a „smulge” competențe prin interpretări forțate ale textelor actuale (ceea ce adâncește criza democratică), calea corectă este repararea fundamentului democratic al Uniunii. Decât să ne mobilizăm pentru a refuza renunțarea la un drept de veto pe care practic nu îl putem exercita ca să blocăm decizii politice pe care UE nu are dreptul să le ia, mai bine ne-am ocupa de legitimitatea sau lipsa de legitimitate democratică a UE. Abia după ce UE își va recăpăta această legitimitate internă, va exista terenul fertil pentru o reformă profundă a tratatelor, inclusiv cu privire la PESC. NEVOIA UNUI SPAȚIU PUBLIC EUROPEAN  În acest sens, prima dificultate este absența unui spațiu public și politic european real. Asta se întâmplă și întrucât uniunea, indispensabil federală, a fost construită în ultimele decenii de „arhitecți” și „zidari” cu pregătire și gândire exclusiv națională. Așa arată, între tragic și ridicol, un proiect federalist (federaliștii dogmatici) realizat de suveraniști (suveraniștii populiști). Spațiul acesta trebuie construit programatic și politic condus, iar nu lăsat să se nască la întâmplare. El ar duce la apariția unui demos european fără de care nu poate exista democrație europeană. Toate națiunile au un mit fondator care le asigură coeziunea. Care este mitul fondator al UE? Ea ajuns o construcție birocratică fără suflet. Nici măcar steag, imn și deviză oficiale, înscrise în tratate, nu are. După aceea, democrația procedurală și instituțională internă a UE trebuie perfecționată printr-un mai bun echilibru și control reciproc al instituțiilor, precum și prin îmbunătățirea mecanismelor care să garanteze transparența și răspunderea instituțiilor europene față de statele membre și de cetățeni (direct sau prin intermediul statelor lor naționale). Iată vulnerabilitatea existențială a proiectului european: nu poți avea o democrație (kratos) fără un popor (demos), iar un demos nu se poate naște în absența unui spațiu public comun și a unui mit fondator împărtășit.  Tragedia structurală a ultimelor decenii este exact aceea că Uniunea a fost extinsă și administrată de politicieni și tehnocrați care, deși operau la Bruxelles, gândeau în logica alegerilor lor naționale. Rezultatul este o mașinărie instituțională ultraperformantă, dar fără suflet, o construcție care generează norme, dar nu și atașament emoțional. De aceea s-a gripat. Toate comunitățile politice durabile s-au născut din mituri puternice – fie că a fost vorba de eliberarea de sub o tiranie, de o revoluție sau de un destin istoric comun. Mitul actual al UE este unul exclusiv negativ: „Să nu mai avem război în Europa”. Deși vital pentru generația postbelică, acest mit s-a diluat pentru generațiile tinere, devenind un dat de la sine înțeles, nu o forță motrice. Uniunea nu a reușit să propună un mit fondator pozitiv, orientat spre viitor.  Amputarea voluntară a simbolurilor în timpul negocierilor pentru Tratatul de la Lisabona – când s-a renunțat la înscrierea oficială a steagului, imnului (Oda Bucuriei) și a devizei (Unitate în diversitate) în textul tratatului, pentru a nu speria electoratele suveraniste – a fost actul de capitulare a simbolică a Europei unite. S-a preferat ascunderea lor într-o declarație anexă (Declarația nr. 52), golind proiectul de elementele sale de identificare emoțională. Un spațiu public european nu va apărea spontan prin simpla traducere a știrilor în 24 de limbi oficiale. El trebuie proiectat: i. prin partide politice autentic europene, nu simple confederații de partide naționale care se reunesc o dată la câțiva ani, ori batalioane de asalt politic exaltând un „pro-europenism” inept și isteric; ii. prin liste transnaționale la alegerile pentru Parlamentul European, care să oblige un candidat german să ceară votul unui cetățean român și invers, dezbătând teme europene, nu teme domestice; iii. prin politici educaționale și culturale coordonate care să construiască acea identitate civică europeană, complementară, iar nu opusă, celei naționale.  Dacă lipsa unui demos este problema de fond, designul instituțional actual este problema de formă. Înainte de orice este nevoie de un mai bun echilibru și control reciproc (checks and balances) între instituțiile europene. Într-o democrație reală, Parlamentul (reprezentantul cetățenilor) are dreptul de a propune legi. În UE, acest drept aparține exclusiv Comisiei Europene (un organism tehnocratic/executiv). Consiliul (format din demnitari ai statelor membre) legiferează adesea în spatele ușilor închise, ferit de o transparență reală, permițând miniștrilor naționali să voteze ceva la Bruxelles și să dea vina pe „Bruxelles” când se întorc acasă. Fără aceste reforme structurale – transparență totală în Consiliu, drept de inițiativă legislativă pentru Parlament și un mecanism clar prin care executivul european poate fi tras la răspundere direct de cetățeni – Uniunea va rămâne vulnerabilă în fața curentelor populiste care speculează exact această „răceală” birocratică. Momentul în care s-a cedat în fața presiunii național-populiste, prin ascunderea simbolurilor identitare în anexele Tratatului de la Lisabona, a reprezentat amputarea spirituală a proiectului european, ceea ce a fost o eroare strategică. S-a salvat atunci mecanismul juridic cu prețul golirii lui de conținut emoțional și simbolic. Rezultatul este exact Uniunea de astăzi: o structură hiper-reglementată, dar fragilă în fața crizelor, tocmai pentru că în momentele de cumpănă, cetățenii nu se pot refugia emoțional într-o construcție care a refuzat programatic să își asume un imn, un steag și o deviză în actul său de naștere. În școlile noastre se învață azi istoria Holocaustului, dar nu istoria Europei și a UE. Această concesie cvasi-fatală a blocat transformarea UE într-o comunitate de destin și a lăsat terenul liber pentru ca discursul, nu suveranist, care nu este incompatibil cu federalismul european, ci cel național-populist să recupereze și să monopolizeze ideea de identitate și apartenență. Dacă s-ar pune problema unei inițiative politice concrete pentru relansarea acestui demos european, primul pilon al acestei construcții programatice ar trebui să fie un program educațional civic european unificat, care să aducă istoria și valorile comune în manualele tuturor școlilor din Uniune, formând astfel viitoarea generație de cetățeni europeni. Europeni și români în același timp și sub același raport. O mare vulnerabilitate a sistemelor noastre de învățământ este aceea că educăm elevi care cunosc traumele istoriei naționale și universale, dar care sunt complet analfabeți funcțional în ceea ce privește construcția politică în care trăiesc. Fără o memorie istorică comună și fără înțelegerea procesului prin care s-a clădit pacea europeană, listele transnaționale sau orice altă reformă electorală ar rămâne doar niște mecanisme tehnice golite de sens pentru un electorat nepregătit. UN PROGRAM EUROPEAN DE EDUCAȚIE PUBLICĂ  Un program educațional civic european unificat este primordial din trei mari considerente: a)IstoriaUE ca istorie a reconcilierii, nu doar a instituțiilor. Dacă în școli se predă, pe bună dreptate, istoria Holocaustului ca un avertisment absolut împotriva totalitarismului și urii, lipsește contraponderea sa pozitivă. Istoria integrării europene este povestea singurului antidot de succes aplicat acestor  Ea nu ar trebui predată ca o listă plictisitoare de tratate și directive, ci ca o epopee a reconcilierii franco-germane, a dărâmării Cortinei de Fier și a reconstrucției democratice a continentului. b)Creareamanualului unic de Istorie și civism european. Așa cum s-au încercat în trecut proiecte pilot (precum manualul de istorie franco-german), Uniunea are a se dota cu un trunchi comun de educație civică în toate statele membre, pentru tinerii din România, Franța sau Portugalia  care au nevoie: i. să înțeleagă valorile care îi unesc (statul de drept, drepturile omului, solidaritatea). ii. să învețe cum se iau deciziile care le influențează viața de zi cu zi; iii. să dezvolte o gândire critică față de manipulările național-populiste care exportă toate eșecurile interne către „Bruxelles”, dar și față de propaganda oligarhiei bruxelleze care încearcă să pună în locul unei Europe a păcii, libertății, bunăstării, solidarității, diversității culturale și demnității, o putere fără neam și Dumnezeu, ocultă, lacomă, iresponsabilă, războinică și antinațională. c)Nevoiademocratizării sentimentului de dublă apartenență, la spațiul național și cel  Educația civică nu se face doar în școli, ci și prin experiență directă. Programul educațional unificat ar trebui corelat cu stagii de mobilitate obligatorii sau tabere civice europene pentru toți elevii de liceu, pentru studenții din mediul universitar, dar și pentru seniori. În prezent educația este o competență strict națională. Nu este nevoie, însă, de trecerea ei în sfera competențelor UE pentru a realiza un program de școlarizare și conștientizare privind istoria și viitorul Europei. Este suficientă voința politică a statelor europene de a își exercita suveranitatea în mod inteligent și coordonat pentru a clădi acel demos fără de care Uniunea nu poate supraviețui pe termen lung. Marile salturi în istorie nu încep cu un text juridic rigid sau o organizare birocratică, ci cu o convergență de voințe politice, care, printre altele, în cazul nostru, să respingă atât dogmatismul europenist cât și populismul naționalist.  ÎN LOC DE CONCLUZIE: CINE ARE DREPTUL SĂ RENUNȚE LA UN EVENTUAL DREPT NAȚIONAL DE VETO?    O primă observație care se impune este că modalitatea de vot în UE este stabilită prin tratate și numai prin tratate poate fi modificată; iar tratatele se modifică în cadrul unor conferințe interguvernamentale numai prin acordul unanim al statelor membre. Excepție fac „clauzele pasarelă” care, în cadrul juridic existent, permit trecerea de la sistemul unanimității la cel al majorității calificate, dar asta numai în anumite cazuri și numai prin votul unanim al membrilor Consiliului de profil. Politica externă și de securitate nu face parte dintre aceste cazuri și nici nu ar putea face față întrucât ea nu există în sensul în care cu privire la ea nu se adoptă legislație. Or, dacă nu se adoptă decizii cu caracter normativ obligatoriu, ce să votezi?! Oricum, trecând peste aceste observații, dacă unsprezece state membre ar dori renunțarea la veto, nu ar fi destul deoarece o asemenea hotărâre implică, cu titlu de principiu, unanimitatea. Iar dacă cele unsprezece ar dori să inițieze o cooperare consolidată, aceasta nu se poate realiza în domeniul politicii externe care prin natura ei, așa cum am demonstrat anterior, este ori comună ori nu este deloc. În fine, modificarea procedurii de vot nu poate face obiectul unei directive a Comisiei, întrucât tratatele nu i-au conferit o asemenea competență și ele nu pot fi amendate prin directivă. Dacă ne ducem la nivel național, cu referire la România, competența de a negocia și a conveni asupra renunțării la dreptul de veto în cadrul procedurilor de...

Liviu Man despre banii neoprotestanților americani care-au finanțat userismul anticreștin. Filiera...

Autor: Oana-Medeea Groza În emisiunea „CE-I ÎN GUȘĂ, ȘI-N CĂPUȘĂ”, moderată de Cozmin Gușă la Radio Gold FM, jurnalistul Liviu Man a pus sub lupă...

Marius Ghilezan despre victoria AfD în alegeri, consecințele revenirii naționalism-suveranismului nemțesc!

Autor: Oana-Medeea Groza Jurnalistul Marius Ghilezan a analizat, alături de moderatorul Cozmin Gușă, în noul sezon al emisiunii „CE-I ÎN GUȘĂ, ȘI-N CĂPUȘĂ”, rezultatul alegerilor...

Urmăreşte-ne

23,188FaniÎmi place
4,892CititoriConectați-vă
67,100CititoriConectați-vă

Din categorie

spot_img