Autor: Adrian Severin
Comemorăm ca să nu uităm.
Nu uităm ca să nu repetăm păcatul.
Indiferența față de păcat este mai rea decât păcatul.
Manipularea memoriei este mai rea decât uitarea păcatului.
Unii definesc păcatul în funcție de numărul victimelor, uitând că orice om este un univers și că un singur univers ucis este unul prea mult.
ONU a stabilit ca această zi comemorativă să fie ziua eliberării lagărului de la Auschwitz-Birkenau, amplasat de Germania nazistă, nu cu totul întâmplător, pe teritoriul ocupat al Poloniei, unde se conta pe tradițiile militant antisemite poloneze.
Lagărul a fost eliberat de armata rusă. Nu se poate nega această realitate, chiar dacă și Rusiei (sovietice) i se pot reproșa fapte nedemne (vezi Katinul).
Anul acesta, Polonia exclude Rusia de la ceremoniile comemorative, întrucât slăvește neo-banderismul ucrainean, lăsând uitării faptul că aliații ucraineni ai Germaniei naziste au aplicat politica Holocaustului cu mai mult zel decât cei care au conceput-o. Aceasta este o insultă la adresa victimelor.
Și asta se petrece pe când la Strasbourg, orașul simbol al reconcilierii europene, ministrul de externe german, Annalena Baerbock, declară starea de război între Germania și Rusia, iar în Bucovina de nord, în timp ce România și Europa tac, bisericile creștin-ortodocșilor români sunt luate cu asalt de urmașii lui Bandera. Aceasta ne duce cu gândul la iminența repetării crimei.
Să ne amintim, deci, versurile pastorului Niemoeller, scrise în 1946, pe care eu unul le-am aflat pentru prima dată la muzeul Holocaustului din Ierusalim!
“Mai întâi au venit să îi ridice pe comuniști.
Eu am tăcut. Nu eram comunist.
Apoi au venit să îi ridice pe socialiști.
Eu am tăcut. Nu eram socialist.
Apoi au venit să îi ia pe sindicaliști.
Eu am tăcut. Nu eram sindicalist.
Apoi au venit să îi ia pe evrei.
Eu am tăcut. Nu eram evreu.
Când au venit să mă ia și pe mine am vrut să vorbesc.
Nu mai era nimeni să mă audă sau să vorbească pentru mine.” Nu putem comemora mai bine Holocaustul decât ridicând glasul împotriva nedreptății, minciunii, urii și neomeniei. Florile de pe morminte nu trezesc la viață morții. Mai ales atunci când sunt puse cu pioșenie ipocrită de cei gata să repete în fapte ceea ce condamnă în vorbe
