Numirea Anca Dragu la conducerea Banca Națională a Moldovei este una dintre cele mai costisitoare decizii politice ale actualului mandat prezidențial. Nu printr-un dezastru spectaculos, ci prin ceva mult mai grav pentru o economie fragilă: inertie, lipsă de direcție, timp pierdut.
Responsabilitatea este directă și politică. Aparține președintei Sandu.
O numire impusă, împotriva competenței locale
Republica Moldova avea specialiști. Nu perfecți, dar formați în criză, cu experiență reală în supraveghere bancară, politici prudențiale și gestionarea riscului sistemic post-„furtul miliardului”.
Maia Sandu a ales să îi ignore. A preferat o figură externă, cu capital politic și „vandabilitate” la Bruxelles, fără experiență de bancă centrală într-o economie mică, vulnerabilă și capturată structural.
Aceasta nu a fost o selecție. A fost o impunere. Mesajul transmis sistemului: competența locală este dispensabilă, loialitatea și semnalul extern sunt decisive.
Rezultatul: un guvernator fără operă
După un mandat suficient pentru a lăsa o amprentă, bilanțul Ancăi Dragu este sec:
•zero reforme doctrinare de politică monetară;
•zero strategii funcționale de relansare a creditării economiei reale;
•zero repoziționări instituționale ale BNM ca actor de dezvoltare;
•zero proiecte recognoscibile care să îi poarte semnătura.
A existat doar un discurs repetitiv despre „stabilitate”. Dar stabilitatea, într-o economie blocată, nu este succes. Este administrarea stagnării.
Mistificarea succesului: creditorii internaționali
Aducerea sau „pregătirea” intrării unor creditori internaționali este prezentată ca realizare. În realitate, este recunoașterea eșecului de a construi capital intern.
Republica Moldova este deja:
•dependentă de FMI, UE și finanțare condiționată;
•susținută artificial prin transferuri externe;
•incapabilă să genereze suficient capital autohton.
Un guvernator cu viziune ar fi vorbit despre economisire productivă, capital local, creditare strategică. Anca Dragu a vorbit despre împrumuturi. Maia Sandu a girat direcția.
Aceasta nu este reformă. Este perpetuarea dependenței.
SEPA și vitrina europeană
Aderarea la SEPA a fost ridicată la rang de „mare pas”. În realitate, este un exercițiu tehnic, util pentru plăți, irelevant pentru dezvoltare.
SEPA nu:
•creează locuri de muncă;
•nu ridică productivitatea;
•nu schimbă structura economiei;
•nu reduce sărăcia.
Când un guvernator își construiește bilanțul pe astfel de elemente, înseamnă că nu are alt bilanț.
Răspunderea politică: Maia Sandu
Acesta nu mai este un eșec tehnic. Este un eșec de leadership.
Maia Sandu:
•a impus o numire externă;
•a ignorat expertiza internă;
•a sacrificat suveranitatea profesională a BNM;
•a acceptat stagnarea în schimbul unei imagini externe „curate”.
Când un guvernator nu livrează, poate fi schimbat. Când este menținut și apărat în ciuda lipsei de rezultate, vina urcă. Ajunge la Președinție.
Concluzie: funcții mari, rezultate zero
Anca Dragu a ocupat funcția fără să producă valoare.
Maia Sandu a creat cadrul, a impus decizia și a validat eșecul.
Republica Moldova nu și-a permis acest experiment. A pierdut timp, credibilitate internă și șansa unei reforme autentice a celei mai importante instituții economice a statului.
Într-o economie fragilă, stagnarea nu este neutralitate. Este regres.
Iar regresul are autori.
Aurel Badea
