Ascensiunea bazată pe iluzii și manipulări a noului prim-ministru francez, Gabriel Attal. Se întrezărește un viitor sumbru pentru Franța!

Autor: Juan Branco

În urmă cu cinci ani, în cadrul unei lungi investigații, am desenat un portret al unui politician tânăr, de care nimeni nu era interesat la acea vreme.

Un bărbat pe nume Gabriel Attal.

Eram în anul 2018, iar această carte, intitulată „Crépuscule”, a arătat cum ascensiunea lui Emmanuel Macron, departe de fenomenul democratic spontan, a avut loc pe baza unei fabricații oligarhice care avea să-l propulseze în curând pe Attal.

Am descris, în oglindă, cele două parcursuri ale lor. Asta se întâmpla în 2018, iar această carte, care aprofunda modul în care se construia puterea în Franța, a generat un scandal-monstru, văzându-se atacată violent de o presă controlată pe care o cunoșteam îndeaproape și ai cărei proprietari, panicați de secretele pe care le-am dezvăluit, după ce m-au adorat, au susținut în tot Parisul că tot ce spuneam eu sunt minciuni, resentimente și înșelăciuni.

Cinci ani mai târziu, adevărul ne-a ajuns din urmă. Gabriel Attal, care era un nimeni, un prim-adjunct în vârstă de 28 de ani susținut de iubitul său, tocmai a fost numit prim-ministru. Și confirmarea a ceea ce a fost anunțat va pune la îndoială ceea ce au susținut unii, spunând că textul meu e fals, sau tăcerea celor care s-au temut să nu fie ostracizați.

Publicarea cărții, cu acces liber, a fost un real fenomen al societății. Un milion de oameni au descărcat cartea, 500.000 au ascultat versiunea audio, apoi, odată publicată în librării, 170.000 au cumpărat-o.

Acest grup imens, căruia i s-a spus că democrația în Franța era doar o iluzie, a stârnit rapid îngrijorare și o reacție frenetică din partea puterii, dar mai ales a releelor sale, panicate de ideea că adevărul a fost spus, nu numai despre ele, ci și despre modul în care acestea au fost propulsate. Amintiți-vă că Aurore Bergé a mers la Procurorul Public, acuzându-mă că am „tulburat spiritele”.

Când a apărut cartea – în toamna anului 2018 – nu apăruse încă mișcarea vestelor galbene, iar Parisul se zbătea de dragoste pentru această putere pe care restul Franţei o detesta. Omerta a fost de așa natură încât, timp de luni întregi, nu am găsit niciun editor pentru lucrarea mea. Gérard Collomb, copleșit de afacerea Benalla, a refuzat să facă ceea ce i s-a cerut și a demisionat în liniște dintr-o putere pe care chiar el a creat-o. Timp de aproape două săptămâni, nimeni nu-i lua locul, dezvăluind o criză de regim care ar fi mascată în mod inteligent de France Insoumise și de reacția lui Jean-Luc Melenchon. Ca un copil, s-a lăsat păcălit de o operațiune spectaculoasă de intimidare al cărei unic scop era să distragă atenția de la haosul din Guvern. Prea sincer, prea nevinovat, a fost în acea zi instrumentul perfect pentru Macron.

Criza politică a fost evitată, dar oamenii s-au revoltat. Franța s-a prăbușit. Prima penurie de medicamente a fost urmată de un colaps al învățământului, al sănătății și al siguranței. Această putere fără legitimitate sau provenienţă nu a avut altă opţiune decât să jefuiască şi a înmulţit aranjamentele fiscale pentru a-i răsplăti pe cei de care se folosea, pe de o parte, şi pe de altă parte pentru a-i plăti pe restul francezilor.

Nimeni nu se simțea reprezentat de aceste fiinţe care ar fi trebuit să le reprezinte, în acești mincinoşi care, pretinzând că finanţează tranziţia ecologică, au creat o taxă pe combustibil pentru finanţarea CICE, o scutire de taxe pentru cei bogați.
Gabriel, care pe atunci era doar un prim deputat, susţinut de iubitul său, Stéphane Séjourne, consilier politic al preşedintelui, obţinuse circumscripție politică, şi a fost nevoit să-și croiască drum prin haosul de la vârful puterii. El și-a întâlnit prietenul după ce a fost propulsat la 22 de ani în cabinetul Ministrului Sănătății, Marisol Touraine, grație fiicei sale și viitorul său soț, Olivier Véran și Benjamin Griveaux. 6.000 de euro pe lună, șofer și secretar pentru un tânăr care nu era încă absolvent – privilegii care vor fi acum garantate pe viață.

Fără o pregătire profesională sau titluri care să-l recomande, el a fost auzit apărând laborios două reforme, Parcoursup și SNU, în Adunarea Națională, alternând între nesemnificativ și catastrofal. Își bâlbâia discursul ușor și, de câte ori se temea că impostura lui va fi dezvăluită sau că minciunile sale ar putea fi detectate, forța un zâmbet în colțul gurii.

Gabriel se chinuia deja să intre în guvern, iar Macron era gata să-l primească. Au apărut zvonuri printre colegii săi parlamentari. Forţe puternice l-au însoţit. Abia ales, primii săi paşi au fost imortalizaţi în Paris Match. Nu s-a spus nimic despre cine este. O fotografie ușor alungită, un pahar de vin în mână, l-au trimis la înaintare în mod avantajos, vorbind despre Fort Boyard și Orelsan, la soare, într-o poziție lascivă, cămașă deschisă, la docurile Parisului, în fața Senei și a Marelui Palat. În Paris Match, la 28 de ani? Sute de mii de cititori pe săptămână. Gabriel a avut apariții publice în fiecare săptămână, în acea vară.

Cum a făcut-o? Parisul se clătina și începea să se întrebe. Gabriel se grăbea. Séjourne a aranjat pentru el o întâlnire cu Brigitte care era în Guvern, după ce Blanquer o promovase, după ce Mimi Marchand şi alţi proxeneţi şi traficanţi au prezentat-o. Ei au fost cei care au fabricat articolele pe care Paris Match și Bruno Jeudy au avut misiunea de a le publica.

Lunile au trecut, iar Gabriel Attal nu și-a concretizat ambiția neînfrânată. SNU, pentru care a fost responsabil, s-a prăbușit, dar micul cabinet pe care a reușit să îl constituie îi organiza prânzuri și întâlniri cu întregul Paris. O frenezie.

Gabriel a înţeles că pentru oamenii lipsiți de calitate, soluţia era să alerge şi să alerge repede, sărind de la un asociat la altul, imitându-l pe Emmanuel Macron, adică căutând promovări înainte ca orice rezultat să-I poată recomanda. Înainte ca orice eșec să-i poată fi imputat.

Timpul a trecut, oligarhii s-au apropiat. Bernard Arnault a oferit instrucțiuni clare publicației Le Parisien, în timp ce Brigitte Macron l-a sunat pe Marc-Olivier Fogiel să-i prezinte coperta. Portretele măgulitoare au înflorit. Gabriel s-a postat la ușa guvernului pe care noul său soț l-a părăsit, în timp ce Séjour, la Bruxelles, s-a văzut exilat. Simţind că încalcă limitele, a fugit din nou la Ministerul Finanțelor.

Ca toți ceilalți, el ar pleca fără un bilanț, chiar înainte de a prezenta un buget. Ministrul Educației va fi propulsat la Matignon înainte de încheierea unui an școlar și orice măsură anunțată de el nu va fi aplicată. A fost important ca reformele privind hărțuirea, brevetul, bac-ul, să nu fie implementate. Că nu a fost adoptată nicio lege.

Agitație, mișcare și o echipă mare de comunicare – singurii consilieri care l-au urmat peste tot se ocupă de aceste probleme: obsesia, acoperirea imposturii și protejarea de efectele sale.

De ceea ce a urmat, de la turneele americane la Bildeberg-ul olandez, între două planuri comune cu influenceri și confesiuni difuzate pe cele mai mari canale de televiziune, nu este necesar să ne amintim. Conexiunea Marchand-Fogiel-Macron a permis, în ultimele luni, un bombardament la BFM TV despre care nimeni nu a vorbit și care a avut un singur scop: să pregătească opinia publică pentru ascensiunea fiului risipitor, pe modelul lui Macron. Mesele cu Crespo-Mara și Ardisson, pe 7-8, vor fi pregătit calea pentru ceea ce se întâmplă astăzi. Nu contează că totul este fals. Nu contează că totul este inventat. Astăzi el este prim-ministru.

Franţa, aşa cum am spus, nu este o democraţie. Este o oligarhie în care controlul imaginii valorează din punct de vedere politic..

Doar cei care nu au citit „Crepuscule” vor fi surprinși, a fortiori, fiți fericiți de acest parcurs prodigios pe care toată presa vi-l va lăuda. Pentru Gabriel Attal, este o ușurare. Iată-l în fruntea statului, așa cum a visat și a anunțat de la vârsta de 14 ani. Cel care a pozat în anuarul școlii alsaciene cu capul atașat fotografiei lui Georges Pompidou, care nu a avut niciodată experiență profesională, cu excepția unui stagiu la Villa Medici, nu a reușit să-și finalizeze școala la SciencesPo, râde în privat de cei fără adăpost și de școala publică, care nu are o fărâmă de umanitate în el și știe întotdeauna cum să procedeze pentru a avansa. Chiar dacă diploma sa de Masterat a trebuit să fie smulsă printr-un favor al lui François-Antoine Mariani, în curând consilier al lui Edouard Philippe, care a vrut să evite o repetiție umilitoare, el a fost consacrat.

Acest om, ca mulţi alţii înaintea lui, este acum cel care va trebui să decidă asupra politicii noastre nucleare şi externe, anti-terorism, educaţionale şi industriale.

Acest lucru trebuie să ne facă să ne întrebăm și să ne interzică să fim surprinși că mâine ne va lipsi amoxicilina, paturile de spital și profesorii, în urma deciziilor luate de o astfel de guverne.

Nu mă voi întoarce la considerațiile personale, la caracterul profund pervers și înșelător al unei ființe care, de-a lungul vieții sale, a arătat o mare capacitate de cruzime și violență.

Este mai grav și mai periculos, pentru că acești oameni sunt gata să facă orice pentru a înrobi și domina. Vă voi spune cum, prezentându-se ca victimă, au încercat, în multe ocazii, să-i devasteze pe cei care i-au amenințat. Instrumentalizarea sistemului judiciar, a poliţiei, pentru a semăna teroare într-o ţară pe care o visăm democratică.

Aceste fapte rele îi vor afecta pe cei care se opun. Căci violenţa este instrumentul celor care sunt fără de minte şi fără de idei, a celor pentru care politica este doar un raport de putere al cărui victimă este poporul. Tocmai ajuns la putere, Gabriel va trebui să plătească și să răsplătească pe toți cei care, la fel ca pe stăpânul său, l-au susținut până acum. Și acesta este doar începutul, 2027 a fost deja anunțat. Cursa va fi frenetică. În timp ce notițele, sondajele și cardurile Bristol pregătite de consilieri se vor multiplica pentru a-i hrăni intervențiile în timpul unei cine, a unei invitații televizate, unei dezbateri parlamentare unde va vorbi despre subiecte despre care nu are nicio idee, se va pierde fondul.

Dacă sunteți de părere că aceste ființe vă guvernează cu ambiția de a face ceva pentru o țară la care nu s-au gândit niciodată, vă înșelați. I-ați auzit vreodată vorbind despre ce gândesc, despre ce suntem și ce vom deveni? Nu este întâmplător.

A fi politician astăzi înseamnă să te dedici deciziei în fiecare an, distribuției resurselor statului, acestor miliarde pe care le producem în fiecare an și care sunt colectate în fiecare an de birocrații noștri. Este persoana care va fi în măsură să decidă în favoarea acestei sau acelei puteri, să numească înalții funcționari, primind informațiile care, colectate de serviciile de informații, îi vor servi neîncetat să distrugă sau să protejeze, să distribuie privilegii și favoruri, să asuprească sau să devasteze.

Aceasta este puterea, pentru cei degradaţi. Deci, ce-l interesează pe Gabriel de greșelile și rănile sale. Ce contează lipsa de intelectualitate, de relaţie cu lumea şi de experienţă, această ambiţie fără limite şi fără scrupule care îl consumă şi îl devorează încă de când era copil, împiedicându-l să aibă vreo legătură cu celălalt şi cu orice gând. Toate acestea sunt calități într-o lume în care viciile sunt întotdeauna răsplătite.

Ceea ce contează este că ceea ce ne așteaptă este o violență greu de imaginat. Și ne vom asuma cu toții responsabilitatea colectivă pentru asta.

Prevăd, într-un spațiu mediatic perfect controlat, care-i va atribui o mie de succese, un joc de masacre. O pauză antropologică. Căci cu aceste fiinţe ajungem la noi înălţimi. Faptul că până şi Gérald Darmanin şi Bruno Lemaire erau îngrijoraţi de numirea sa spune multe despre ceea ce urmează să ne fie prezentat.

Va trebui să ne asumăm. Alerți, pasivi, tăcuți și pentru mulți egoiști și fără solidaritate va trebui să suportăm.

Societatea noastră, care nu mai știe cum să se impună, prosperă pe baza unui jaf al umanității. Sătulă şi confuză, mediocră, nu mai are nicio armă, nici ca să-i protejeze pe cei care caută să o fertilizeze, nici ca să-i doboare pe cei al căror singur obiectiv este să o jefuiască. Iată un tânăr, milionar înainte de cei treizeci de ani ai săi, pe care ne-am arătat gata să-l primim. Fără a rezista. Asta ar trebui să ne pună la îndoială caracterul în primul rând nouă.

Este Franța sortită pieirii, până în punctul în care acceptăm să o punem în mâinile ființelor mortuare, considerând că e moartă de mult?

Prevăd că Gaby, care în trei ani de guvernare şi şapte ani în politică, nu a făcut şi nu a demonstrat nimic, dar mai presus de toate nu a adus nimic comunităţii, va avea un mare succes. Şi vă prezic că va trebui să-i plătiţi în continuare pentru a compensa deficienţele, cu greu, aşa cum am făcut întotdeauna.

Un ultim punct. Gaby, la fel ca mulți dintre cei care ne conduc, este doar un simptom, și nu boala în sine.

Ceea ce a trebuit să sacrifice pentru a deveni ce este acum este greu de conceput. Îl cunosc îndeaproape. Știu ce a trebuit să sacrifice.

Știu că se va răzbuna pentru ceea ce am scris, pentru ceea ce s-a spus despre el și pentru asuprirea pe care o consideră că a suferit-o, pentru că oamenii au îndrăznit să spună adevărul.

Prevăd multe întâmplări întunecate, când un întreg aparat de stat este la picioarele lui. Dar înainte de toate îmi este milă de el.

Şi să ne fie milă că am acceptat să fim dominaţi de oameni a căror mediocritate continuă să prospere şi care au doar violenţă în ei, din lipsă de suflet şi idei.

Crépuscule

Il y a cinq ans, dans le cadre d’une longue enquête, je dessinais le portrait d’un politicien aux dents de lait auquel personne encore ne s’intéressait.

Un certain Gabriel Attal.

Nous étions en 2018, et ce livre, intitulé Crépuscule, démontrait comment l’ascension…

— Juan Branco ✊ (@anatolium) January 9, 2024

traducere și adaptare: Oana-Medeea Groza