Washingtonul va urmări summitul BRICS din această săptămână prin prisma Chinei, Rusiei și a dedolarizării — și va rata povestea mai importantă: prioritățile asiatice privind dezvoltarea, tehnologia, energia și conectivitatea remodelează în liniște ceea ce a devenit BRICS.
India a susținut de mult timp că trebuie să privim dincolo de retorica „antioccidentală” a BRICS pentru a vedea cum extinderea blocului i-a schimbat orientarea — către ceea ce consideră acum urgent și către alternativele instituționale pe care dorește să le ofere.
Să începem cu cifrele. Șase dintre cei 11 membri ai BRICS — China, India, Indonezia, Iran, Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite — sunt asiatici. Raportat la paritatea puterii de cumpărare, aceștia reprezintă aproximativ 83% din PIB-ul BRICS sau 90% dacă includem Rusia transcontinentală, China, singură, contribuie cu 58%.
China și India reprezintă împreună 71% din populația blocului și 74% din PIB-ul acestuia. Împreună, țările BRICS reprezintă aproximativ 40% din PIB-ul mondial și aproape jumătate din omenire.
Chiar și aceste cifre subestimează influența Asiei. Cei șase membri se află la intersecția dintre producție, consum, energie, transport maritim, finanțe și tehnologie. China este cel mai mare importator de țiței din lume; India ocupă un loc apropiat și este cel mai rapid consumator major de energie în creștere.
Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite sunt exportatori de petrol esențiali, Iranul rămâne un important producător de hidrocarburi, iar Indonezia aduce în această structură vasta economie bazată pe resurse și consum din Asia de Sud-Est.
Energia schimbă totul
Extinderea BRICS a creat o arhitectură complexă de producători și consumatori de energie.
Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite și Iranul aduc rezerve uriașe de hidrocarburi, care reprezintă resurse vitale pentru membrii asiatici — numai China și India reprezintă împreună 44% din exporturile acestora. În 2025, Emiratele Arabe Unite au exportat aproximativ 3,2 milioane de barili de țiței pe zi, dintre care 99% au fost destinați Asiei și Oceaniei; China a importat în acel an o cantitate record de 11,6 milioane de barili pe zi.
Gazele naturale accentuează și mai mult această imagine. Qatarul nu este membru BRICS, însă Emiratele Arabe Unite sunt, iar exporturile combinate de GNL ale celor două țări reprezintă aproape 20% din comerțul mondial cu GNL — aproape 90% dintre acestea fiind destinate piețelor asiatice în 2025. Implicația este clară: securitatea energetică în interiorul BRICS este acum inseparabilă de securitatea punctelor de strangulare din Golf și a rutelor maritime din Oceanul Indian.
Aici, președinția Indiei din 2026 s-ar putea dovedi decisivă. New Delhi încearcă ceva mai subtil și, potențial, mai durabil: să facă BRICS cunoscut pentru rezultate, nu pentru dezbateri.
Tema sa — „Construirea rezilienței, inovației, cooperării și sustenabilității” — plasează securitatea energetică, tehnologia, dezvoltarea, clima, comerțul, conectivitatea și reforma instituțională alături de geopolitica tradițională.
Componenta energetică, formulată în jurul conceptului „Energie pentru toți”, leagă securitatea de accesibilitate, sustenabilitate și inovare. Ministerul de Externe al Indiei a plasat reforma guvernanței globale în centrul deliberărilor BRICS — un vocabular politic specific asiatic, care îmbină geopolitica cu dezvoltarea, în loc să renunțe la ea.
Paradoxul China–India
Această asiaticizare a BRICS poartă cu sine propriile contradicții. China și India, cele mai mari economii ale blocului, sunt simultan colaboratori, competitori și rivali strategici. Greutatea lor combinată conferă BRICS forță; diferențele dintre ele îl complică. Dar cultura instituțională a BRICS le permite membrilor cu orientări radical diferite să coopereze selectiv.
India se poate angaja în relații cu Washingtonul prin intermediul Quad, în timp ce colaborează cu China și Rusia în cadrul BRICS. Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite își pot aprofunda relațiile cu SUA, în timp ce participă la un forum care include Iranul. Indonezia își poate păstra tradiția nealiniată, în timp ce se alătură unei grupări modelate tot mai mult de China, India și Rusia. Aceasta nu este incoerență — este pluralism strategic asiatic.
Aderarea Indoneziei face acest pluralism și mai evident. Intrarea sa a adus Asia de Sud-Est în nucleul instituțional al BRICS, spulberând vechea presupunere că blocul este, în esență, o conversație între China, India, Rusia, Brazilia și Africa de Sud. Indonezia adaugă un alt model asiatic de dezvoltare: o economie arhipelagică uriașă, care se întinde de-a lungul unora dintre cele mai importante rute maritime din lume.
Prezența sa face ca lanțurile de aprovizionare, mineralele critice, conectivitatea maritimă, securitatea alimentară și transformarea industrială a Sudului Global să fie mai greu de tratat drept elemente periferice. Din ce în ce mai mult, geografia BRICS reflectă regiunea Indo-Pacifică.
Dedolarizarea, reconsiderată
Următoarea recalibrare asiatică este cea tehnologică. Economiile asiatice au experimentat agresiv cu infrastructura publică digitală, plățile instantanee, identitatea digitală, inteligența artificială și furnizarea de servicii sociale susținute de tehnologie. India, în special, a demonstrat cum o astfel de infrastructură poate deveni un instrument de dezvoltare, nu doar unul comercial.
Aceste experiențe oferă BRICS o agendă care depășește preocuparea sa familiară pentru alternative la dolar. Întrebarea mai importantă este dacă blocul poate construi sisteme digitale interoperabile, principii de guvernanță a inteligenței artificiale, rețele de plăți transfrontaliere și standarde tehnologice care să reducă dependența de instituții proiectate în alte părți. Această schimbare face ca povestea BRICS să fie mai puțin despre rezistența față de Occident și mai mult despre construirea alături de acesta.
Dolarul rămâne cea mai dificilă piesă a puzzle-ului — deși și aici influența asiatică împinge BRICS către pragmatism. China și India și-au extins comerțul în monede locale. Statele din Golf au motive să-și diversifice rezervele.
Sancțiunile occidentale au determinat Rusia să dezvolte canale alternative de plată. Puține dintre aceste țări doresc să înlocuiască dolarul peste noapte; strategia mai realistă este redundanța financiară — mai multe monede, mai multe rute de plată, mai multe mecanisme de decontare și mai puține puncte unice de vulnerabilitate. Aceasta nu este o revoluție. Este o reconfigurare a sistemului.
Asia de Vest devine centrală
Includerea Iranului, Arabiei Saudite și Emiratelor Arabe Unite a redesenat, de asemenea, harta strategică a BRICS. Asia de Vest nu mai este externă blocului; ea se află acum în centrul fluxului său economic și de securitate, acolo unde converg petrolul, gazele naturale, rutele maritime, terorismul, securitatea maritimă și conflictele regionale.
Transformarea Strâmtorii Hormuz într-o armă a demonstrat cât de strâns sunt legați producătorii din Golf de marile economii asiatice, ceea ce face ca orice perturbare prelungită să devină un eveniment global. Pentru strategii obișnuiți să privească Orientul Mijlociu prin prisma securității americane, aceasta marchează o schimbare conceptuală: din ce în ce mai mult, cererea asiatică este cea care atrage energia Asiei de Vest către est.
Asia extinde, de asemenea, definiția noțiunii de „securitate” în interiorul BRICS. Terorismul, securitatea alimentară, reziliența energetică, perturbarea lanțurilor de aprovizionare, mineralele critice, vulnerabilitatea climatică și conectivitatea maritimă se află acum alături de întrebările tradiționale privind războiul și pacea.
Puterile asiatice au experimentat de mult timp securitatea mai puțin ca pe o categorie militară distinctă și mai mult ca pe un continuum care leagă vulnerabilitatea economică de vulnerabilitatea strategică — o rută maritimă blocată poate declanșa inflație, o perturbare a lanțului de aprovizionare cu semiconductori se poate transforma într-o urgență de securitate națională, iar un șoc energetic poate deveni o criză diplomatică. BRICS a absorbit treptat această concepție asiatică mai cuprinzătoare asupra securității.
Reconfigurarea reală
Cea mai profundă transformare este instituțională. BRICS nu devine o organizație asiatică — Brazilia, Rusia, Egipt, Etiopia și Africa de Sud rămân indispensabile, iar Asia însăși nu vorbește cu o singură voce. China și India nu sunt de acord asupra tuturor lucrurilor; Iranul, Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite au priorități regionale concurente; Indonezia își apără propria autonomie strategică.
Ceea ce s-a schimbat este faptul că deliberările BRICS sunt acum modelate de ambiția Asiei în materie de dezvoltare, autonomia sa strategică, interdependența energetică, experimentarea tehnologică, conștiința maritimă și pluralismul instituțional. Rezultatul nu este un BRICS asiatic — ci ceva mai interesant: un BRICS definit tot mai mult de problemele și posibilitățile experienței asiatice.
Întrebarea reală este dacă o grupare construită cândva în jurul a cinci economii emergente este reconfigurată în liniște de concentrarea extraordinară a Asiei în materie de populație, producție, energie, tehnologie și conectivitate. Dacă acesta este cazul, BRICS nu doar se extinde — își reconfigurează circuitele.
Autorul este fost profesor de diplomație și dezarmare la Școala de Studii Internaționale a Universității Jawaharlal Nehru din New Delhi.
Swaran Singh
Swaran Singh este profesor de diplomație și dezarmare la Universitatea Jawaharlal Nehru din New Delhi, președinte al Association of Asia Scholars, cercetător asociat al Canadian Global Affairs Institute, director pentru India al South Asia Foresight Network din cadrul The Millennium Project și este specializat în afaceri asiatice, cu accent pe China și India.
sursă: asiatimes.com
