AcasăExterneAvantaje mari pentru China din partea Rusiei. Putin i-a făcut lui Xi...
Data publicării: octombrie 20, 2026 10:45

Avantaje mari pentru China din partea Rusiei. Putin i-a făcut lui Xi Jinping o reducere de 56% la prețul gazelor rusești!

Data publicării: octombrie 20, 2026 10:45

DISTRIBUIE:

Reducerea de preț la gazele rusești, pe care Rusia le furnizează Chinei prin conducta „Puterea Siberiei”, lansată acum șapte ani, va ajunge la un nivel fără precedent în 2026, conform proiectului legii bugetului a Federației Ruse, care urmează a fi dezbătut în Duma de Stat (camera inferioară a parlamentului rus), informează The Moscow Times.

În medie, prețul Gazprom pentru piața chineză pe anul acesta va fi de 247,9 dolari pentru mia de metri cubi. În același timp, alți clienți ai companiei, din țările non-CSI (Comunitatea Statelor Independente – n.r.), vor plăti 562 de dolari. Astfel, reducerea va ajunge la 315 dolari pentru o mie de metri cubi, adică 56%.

Comparativ, în 2025, chinezii cumpărau gaze de la ruși la 240,3 dolari/mia de metri cubi, comparativ cu 406,5 dolari restul clienților non-CSI.

Anul viitor, conform bugetului, Kremlinul va continua să vândă gaz Beijingului pentru aproape jumătate din preț: pentru China gazul se va vinde cu 251,3 dolari mia de metri cubi, ceea ce este cu 46% mai mic decât pentru alte livrări externe (450 de dolari).

Pentru 2028, Ministerul Dezvoltării Economice prevede o reducere de 32%, iar pentru 2029, una de 24%.

În China, Gazprom primește condiții semnificativ mai slabe nu doar comparativ cu perioada anterioară pe piața europeană, ci chiar mai slabe decât Turkmenistan, care de asemenea livrează gaz către China, a spus Sergei Vakulenko, cercetător la Carnegie Berlin Center pentru Rusia și Eurasia.

Pe baza datelor vamale chineze, el a calculat că Beijingul plătește cu 40-60 de dolari mai mult pentru gazul turkmen la fiecare mie de metri cubi.

În 2025, Rusia a livrat Chinei 39,4 miliarde de metri cubi de gaz prin „Puterea Siberiei”, și, în acest an, cel mai probabil, acest volum va crește la 40,5 miliarde de metri cubi. Dar, în ciuda volumelor record, piața chineză a compensat până acum Gazprom doar pentru o cincime din livrările anterioare către Uniunea Europeană, care au ajuns la aproape 200 de miliarde de metri cubi în perioada de vârf.

În același timp, negocierile, purtate deja de mai bine de 10 ani, privind înființarea unui nou gazoduct din Rusia către China, pe care Kremlinul l-a numit inițial „Puterea Siberiei 2” și, ulterior, „Puterea Baikalului”, rămân în impas.

sursă: antena3.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ULTIMELE ŞTIRI

Neoateismul și problema formării elitelor în Occident

Trebuie să învățăm din nou să căutăm adevărul și să evităm să-i discredităm pe oameni, etichetându-i într-o manieră sectară. Nu este un secret faptul că...

Liviu Man: Avertismentul lui Nicușor Dan referitor la pericolele IA demonstrează...

Autor: Oana-Medeea Groza Tema zilei în emisiunea „CE-I ÎN GUȘĂ, ȘI-N CĂPUȘĂ”, moderată de Daria Gușă la Radio Gold FM, abordată de jurnalistul Liviu Man...

Marius Ghilezan: Majoritatea banilor pentru jurnaliști vin de la partide sau...

Autor: Oana-Medeea Groza În cadrul emisiunii „CE-I ÎN GUȘĂ, ȘI-N CĂPUȘĂ”, jurnalistul Marius Ghilezan a vorbit despre fenomenul manipulării prin omisiune în mass-media, cum ajung...

700.000 de euro dispăruți din Vama Otopeni. Adjuncta Simona Nicula, acuzată...

Scandalul dispariției celor aproximativ 700.000 de euro din Vama Otopeni capătă o nouă dimensiune după dezvăluirile publicate de DeFapt.ro. Simona Nicula, adjunctă a Biroului...

Urmăreşte-ne

23,188FaniÎmi place
4,892CititoriConectați-vă
67,100CititoriConectați-vă

Din categorie

spot_img