AcasăGold FMBăncile europene vor protecție și tratament preferențial
Data publicării: aprilie 16, 2024 19:55

Băncile europene vor protecție și tratament preferențial

Data publicării: aprilie 16, 2024 19:55

DISTRIBUIE:

Autor: Oana-Medeea Groza

Băncile europene au făcut un apel către Uniunea Europeană pentru a le desemna drept unul dintre sectoarele de importanţă „strategică”, avertizând într-un raport că în joc este competitivitatea lor şi viitorul blocului comunitar, a anunțat jurnalista Iosefina Pascal în emisiunea „Scamatoriile Iosefinei”, difuzată la Radio Gold FM.

La nivel european există o organizație de lobby care se ocupă de promovarea proiectelor la nivelul Comisiei Europene, menite să aducă profit și facilități băncilor. Federația Bancară Europeană a cerut o revizuire a actualelor reglementări cu privire la bănci pentru a judeca cum le sunt afectate acestora nu doar stabilitatea, dar şi competitivitatea şi creşterea. La cum e formulat apelul către CE, pare că întreaga structură europeană se învârte în jurul băncilor private și că acestea recurg chiar la un șantaj mascat, evidențiind potențialul pericol ce s-ar abate asupra întregului bloc comunitar dacă nu le sunt îndeplinite doleanțele.

Preşedintele EBF, Christian Sewing, a îndemnat încă de anul trecut, în calitatea sa de director general al Deutsche Bank, ca băncile să fie recunoscute drept sector strategic, atunci când le-a catalogat drept „un factor crucial pentru suveranitatea europeană”. Însă este pentru prima dată când, la nivel european, băncile cer în mod oficial o solicitare pentru un astfel de statut.

Majoritatea băncilor europene private au primit amenzi pentru practici samavolnice împotriva clienților sau împotriva regulilor pieței, iar acum vin să ceară reglementări mai puțin severe, acuzând că le este afectată creșterea și competitivitatea. Pare că se pune în practică un complex mecanism de șantaj, mai mult sau mai puțin mascat, prin care băncile cer relaxarea reglementărilor fiscale, amenințând cu punerea în pericol a cetățenilor și a siguranței blocului european.

Emisiunea „Scamatoriile Iosefinei”, prezentată de Iosefina Pascal, se difuzează de luni până joi de la ora 16, la Radio Gold FM. Înregistrările integrale pot fi urmărite pe pagina de Facebook a Radio Gold FM România, dar și pe platforma goldtv.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ULTIMELE ŞTIRI

Lavrov: Nu vrem război cu Europa, dar dacă țările europene vor...

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a declarat astăzi că Rusia nu dorește și nu plănuiește un război cu Europa, dar dacă țările europene...

Liviu Alexa: Sper ca Trump și republicanii să piardă majoritatea în...

Autor: Oana-Medeea Groza În emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă” de la Radio Gold FM, Cozmin Gușă și Liviu Alexa au realizat o analiză a...

Liviu Man: Bulgaria este o țară rusofilă, a jucat mereu cu...

Autor: Oana-Medeea Groza În emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, de la Radio Gold FM, jurnalistul Liviu Man și geopoliticianul Cozmin Gușă au dezbătut pe...

Deputatul Andrei Gușă (AUR): Germania are dreptul la suveranitate, dar nu...

Autor: Andrei Gușă Germania are tot dreptul să-și stabilească o politică suverană și conservatoare în materie de migrație, să-și protejeze sistemul de asistență socială, să...

Urmăreşte-ne

23,188FaniÎmi place
4,892CititoriConectați-vă
67,100CititoriConectați-vă

Din categorie

spot_img