Cât tupeu încape în obrajii acestor oameni? Câtă minciună mai poate duce spinarea unui popor obosit? Ne-au înșelat, ne-au vândut, ne-au lăsat fără spitale, fără păduri, fără copii în țară — și acum, cu fețele lor lustruite de fonduri europene, vin să ne spună că ne „reformează”. Ce? Rănile? Durerile? Mormintele?
Sub pretextul reformei, se ascunde o operațiune de jupuire națională. Ne iau ce a mai rămas: demnitatea, răbdarea, speranța. Își pun costumele de lideri europeni, se duc la Coroanei și pozează în salvatori, în timp ce în țară spitalele sunt în ruină, armata e vândută pe bucăți, iar bătrânii noștri mor cu zile în fața caselor de asigurări.
Au tupeul să vorbească despre „modernizare”, când tot ce-au făcut a fost să înlocuiască hoția clasică cu una digitalizată. Când vine reforma? După ce și ultimul țăran își vinde pământul? După ce ultimul profesor fuge în Germania? După ce și ultimul copil își ia adio de la părinți pe WhatsApp?
Nu, nu mai e vorba doar de incompetență. E blestemul acestei nații să fie condusă, iar și iar, de aceiași farsori cu alte cravate. Blestemul nostru e că îi credem. Îi ascultăm. Le dăm încă o șansă. Iar ei vin și ne spun că ne scot din groapă… cu lopețile cu care ne-au băgat acolo.
Acești oameni trăiesc din suferința noastră. Ei nu repară, ei exploatează. Reformele lor sunt forme goale. Etichete de plastic puse pe borcane sparte. Iar dacă taci, devii complice. Dacă nu spui, ești parte din problemă.
Ajunge cu discursul „facem totul pentru voi”. Adevărul e că fac totul cu noi, împotriva noastră. Și o numesc guvernare. O numesc responsabilitate. În realitate, e doar un mare act de iluzionism politic, în care poporul e păcălit să plătească biletul, să stea în liniște și să dispară.
Cât mai îndurăm, cât mai sperăm, cât mai acceptăm să fim jupuiți în numele unei „reforme” care nu ne aparține?
Aurel Badea
