Autor: Cozmin Gușă
Nu fac reclamă cărții mele, mă rog, sau, oricum, fac, prezentând-o, dar motivația nu este să vând cartea, să o cumpărați. Din păcate, nu prea se mai găsește. Au avut grijă cerberii Statului Paralel să o ascundă, să o escamoteze încă de la apariție și, oricum, n-am putut avea niciodată beneficii financiare de pe urma vânzării cărților mele, pentru că așa a fost viața.
De ce prezint această carte? Pentru că ipotezele și ideile pe care le-am gândit și prezentat aici, acum 15 ani, revin în mod spectaculos în actualitate, odată cu procedura de reîmpărțire a sferelor de influență ale lumii, care include zona noastră postcomunistă, al cărei punct culminant al reîmpărțirii va fi la Shenzhen, China, odată cu întâlnirea Putin–Trump–Xi din 18-19 noiembrie, deci în puțin mai mult de două săptămâni.
Cartea este, de fapt, o rescriere a lucrării mele de doctorat în geopolitică, pe care am susținut-o la Universitatea din București, sub coordonarea profesorului Ilie Bădescu, în urmă, cum vă spuneam, cu circa 15 ani. În acele vremuri, America era încă hegemonul necontestat al lumii, China se dezvolta în discreție, în tăcere, cu modestie. Uniunea Europeană (UE) era cel mai influent bloc geoeconomic din lume. Rusia era încă prea slabă ca să emită pretenții, iar România se afla sub crunta dominație a Statului Paralel, era deja un SECURISTAN, o țară aflată total, în acele vremuri, deja la cheremul Occidentului Colectiv, la fel cum este și astăzi.
Așadar, revin la motivația de a vă prezenta, astăzi, această carte prin prisma a ceea ce v-am expus zilele trecute (găsiți pe Solid News), anume ipoteza conform căreia Putin, Trump și Xi vor insista, în negocierile lor din scurt timp, asupra împărțirii influenței în regiunea noastră. O putem numi regiunea extinsă a Mării Negre, dacă vreți, în virtutea faptului că interesul rusesc este de a-și prezerva dominația geomilitară în această regiune extinsă a Mării Negre.
V-am expus două argumente:
Primul: dorința lui Putin și a Rusiei de a împinge NATO înapoi la frontierele din 1997, deci fără statele postcomuniste în interior.
Al doilea: acordul Putin–Trump–Xi de a-l propune pe Viktor Orbán, fostul premier al Ungariei, ca viitor șef al ONU.
Desigur că și asta este direct legată tot de viitoarele transformări geopolitice care ne includ și pe noi sau, mai ales, pe noi, postcomuniștii.
Ca procedură, o să vă descriu doar cuprinsul extins al cărții, punctând ideile care vă vor fi de folos ca să pricepeți corect contextul geopolitic postcomunist, deci motivațiile actorilor implicați în reîmpărțirea sferelor de influență.
Cartea, apărută la Editura Adevărul, are cinci capitole mari și o postfață foarte interesantă. O să vă spun ceva și din postfață, scrisă de către vechiul meu amic Dan Dungaciu, un geopolitician remarcabil.
În preambul, la primul punct, care se numește „Story of My Life”, „Povestea vieții mele” și a voastră, prezint succesiunea comunism–postcomunism–postcapitalism, cea pe care au trăit-o cei din generațiile mai în vârstă sau chiar mai tinere decât generația mea. Ipoteza cărții este „Lagărul socialist, noi și ceilalți, de la cordon sanitar la scut antirachetă”. Și aici vestesc felul în care se vor bate puterile interesate din cauza scutului antirachetă din România. Așa ați văzut, referitor la conflicte.
Fac apoi o prezentare a geopoliticii la nivel istoric: geopolitica drept știință prestigioasă, adică mărirea ei, apoi decăderea geopoliticii și, ulterior, ocultarea geopoliticii, tocmai pentru ca cetățenii care nu sunt de specialitate să nu aibă acces la ideile de bază prin care lumea se transformă.
În capitolul al doilea prezint premisele: Imperiu și imperialism. Concept și incidente contemporane. Modul în care imperiile, marile state (nu le mai spunem imperii, dar, nu știu, Imperiul American este un imperiu, nu? Statele Unite; China este un imperiu; Rusia a început să devină un imperiu) își subordonează statele mai puțin puternice în baza nevoilor și intereselor lor. Neoliberalismul, doctrina noului imperiu, care încă domina în anul 2011, când am scris această carte. Și apoi prezint zona noastră, zona de Rimland, aceasta este terminologia geopolitică, zona noastră fiind pivotul geografic al istoriei, un triunghi de interacțiune geopolitică: SUA, Rusia, UE, după cum vedeți că am prezentat și pe harta de pe copertă.
Există cea mai veche teorie geopolitică, potrivit căreia Eurasia, adică insula lumii, numită Heartland, este cea care asigură dominația lumii. Și apoi, în mod consecutiv, partea talasocratică, care se învecinează cu mările și oceanele insulei lumii, numită Rimland, este, de fapt, zona în care, dacă îți asiguri dominația ca mare putere, reușești să domini lumea. Uitați-vă ce fac astăzi Rusia și China și veți vedea că se subordonează acestor concepte geopolitice vechi.
Prezint apoi calapodul imperial al Uniunii Europene. Deci, în urmă cu 15 ani, am definit structura Uniunii Europene ca fiind cea a unui nou URSS, dictatorial, care își exercita puterea în mod imperialist. Prezint și argumentele, iar apoi prezint fiecare țară din lagărul socialist, inclusiv Republica Democrată Germană, pe scurt, în perioada Războiului Rece, arătând cum a evoluat sau a involuat fiecare dintre aceste state pe care le numim astăzi postcomuniste.
În capitolul al treilea definesc un concept care, mă rog, la acel moment îmi aparținea, dar care astăzi a mai fost folosit și de alți geopoliticieni în lume: geopolitica dezordinii. Geopolitica dezordinii, instituțiile financiare mondiale și corporațiile transnaționale. Ați ghicit din subtitlu faptul că prezint uneltele și procedurile prin care se ajunge ca lumea de astăzi, prin implementarea geopoliticii dezordinii de către instituțiile financiare mondiale și corporațiile transnaționale, să se modifice sau, mai degrabă, să se fi modificat, pentru că, la timpul prezent, forța corporațiilor a scăzut. Nu mult, dar a scăzut. Și apoi fac o trecere în revistă a modului în care au evoluat după 1989 statele din fostul lagăr socialist, luându-le la rând: Polonia, Ungaria, Cehia, Slovacia, Bulgaria, Republica Democrată Germană și așa mai departe.
România are un capitol aparte, intitulat „România între imperii”. Fac un scurt istoric geopolitic al României. Ăsta poate ar trebui republicat, pentru că ar fi interesant pentru cei dintre voi care sunteți pasionați de evoluția României din punct de vedere geopolitic. Prezint marele marasm al tranziției românești și elitele din România postcomunistă, în care demonstrez, cu nume și prenume, cum SECURISTANUL, care se instalase încă de atunci, a pervertit toate aceste elite, le-a șantajat, le-a recrutat, le-a pus la treabă. Aceste elite, practic, prin modul în care au acționat în public, au fost responsabile de îngroparea României; pentru că de la politicieni nu avem așteptări, nici de la militari nu avem așteptări din punct de vedere intelectual sau vizionar, dar de la elite am fi avut.
Un capitol distinct, care este valabil și astăzi, se numește „Contextul energetic european și România”. Acolo am prezentat ceva ce nu era de actualitate acum 15 ani: modul în care Occidentul ne va suge energia, energia la propriu, sigur, și la figurat. Mă refer la blocarea exploatărilor de cărbune, la blocarea energiei hidro, la furtul energiei electrice, la furtul gazului și al petrolului și dau foarte multe exemple legate în principal de OMV.
În capitolul „Comunism și postcomunism românesc. Identități strategice”, arăt felul în care ne putem identifica cu trecutul nostru prin prisma felului în care acționăm în prezent.
Capitolul 5. Postmodernism și postcapitalism. Acesta este și de natură filozofică, dar o filozofie aplicată, prezentând epoca modernă și capitalismul organizat, care au dus la prosperitate în Occident, dar și în lume, apoi capitalismul dezorganizat prin geopolitica dezordinii, al postmodernismului. Acest capitalism dezorganizat a dus la involuție, la îmbogățirea peste măsură a elitelor occidentale și la distrugerea democrației de tip reprezentativ în acest spațiu.
Și, în fine, definesc în ultimul subcapitol în felul următor: postmodernism + perpetuarea crizelor = postcapitalism. Exact perioada în care ne aflăm astăzi, care, de acum 15 ani, își arăta deja germenii.
Am insistat asupra cărții pentru că, în cuprinsul ei, o să găsiți toate argumentele faptice, dar și științifice, pentru care postcomunismul, zona postcomunistă, revine astăzi în atenția principală a celor trei lideri actuali ai lumii, Statele Unite, China și Rusia, prin reprezentanții lor, Trump, Xi Jinping și Putin, care, cu precădere, vor discuta despre Rimland, pivotul geografic al istoriei, zona noastră, și despre modul în care și-o vor subordona. O nouă Ialta. La Ialta, tot acest Rimland a stat în atenția negocierilor dintre Stalin, Roosevelt și Churchill, iar geopolitica nu se schimbă niciodată, decât atunci când protagoniștii geopolitici, adică statele, cad din primul rând și vine altcineva în locul lor, cum s-a întâmplat cu Imperiul Britanic, al cărui loc la masă a fost luat astăzi de către Imperiul de Mijloc, adică de China.
Am un fragment pe care vreau să vi-l citesc. Este pilduitor, nu are legătură cu geopolitica. Zic așa:
„Trebuie să ne reamintim neapărat ce l-a diferențiat pe Homo sapiens, acum 400 de mii de ani, de restul viețuitoarelor: creierul mai mare, ochii poziționați frontal, poziția bipedă, brațele dotate cu capacitatea de a apuca și dezvoltate în relație cu privirea și altele. Ne mai folosim însă creierul suficient sau facilitățile epocii tehnologiei informaționale ne adorm treptat? Sunteți convinși că poziția bipedă ne mai caracterizează sau am îngenuncheat definitiv sub povara dictaturii banilor capitaliștilor? Sau că ochii noștri ne orientează corect, captând ceea ce dorim noi, sau, mai degrabă, ceea ce doresc cei care ne manipulează mințile, cu largul concurs al mass-mediei? Iar, în mod complementar, aș mai spune că parcă am uitat cu desăvârșire că marea treaptă de evoluție umană s-a produs odată cu dezvoltarea științei, care, la rândul său, a fost posibilă doar atunci când oamenii au sfidat dogmele religioase sau diversele credințe naive. Eliberându-se astfel, ei au reușit să gândească creativ, să-și conceptualizeze dezvoltarea socială în strânsă legătură cu specificul uman profund, ceea ce astăzi, în mod evident, nu se mai întâmplă.”
Nu se mai întâmpla în 2011, astăzi, în mod clar, nu se mai întâmplă. Mai prezentam și dovada prin care se arată că șeful OMV, printr-un mail către mine, în anul 2005, zicea așa: „Terminați cu anchetele la adresa noastră. România n-ar fi fost admisă în UE dacă nu ar fi fost privatizat Petromul în aceste condiții, către OMV”. E un mail, printat, l-au văzut mulți, l-am trimis și instituțiilor statului. N-au făcut nimic cu el…
În fine, postfața lui Dan Dungaciu este una extrem de consistentă; și asta ar merita republicată. O să-l sun pe Dan Dungaciu să vedem dacă este de acord. E destul de laudativă la adresa mea, dar nu vă închipuiți că e un laudatio. Se intitulează în felul următor: Geopolitică, imperialism, postcomunism și dezordine. Unde mai suntem noi?. Și aici, în 10 puncte, Dan Dungaciu zice așa:
„1. Învinși și după cel de-al treilea război mondial
2. Un model de analiză. Interacțiuni geopolitice
3. Triunghiul care ne modelează lumea: SUA-UE-Rusia
4. Dughin, putinismul și România
5. Rusia în ‘străinătatea apropiată’ și nu numai
6. SUA în estul Europei
7. Statele unite ale Europei și dușmanii lor
8. Axa Berlin-Moscova. Europenism sau euroasianism?
9. China, locul unde nu a început criza
10. Geopolitica dezordinii, postcapitalism și postmodernism”
El dă și definiția postmodernismului, pe scurt: „O reacție umană la organizarea socială excesivă diseminată în modernism”. În vremurile alea, Dan Dungaciu era tot profesor universitar, nu era în politică. Era directorul Institutului de Relații Internaționale al Academiei Române.
V-am incitat curiozitatea să studiați în aceste direcții pe care le furnizează cartea, nu neapărat citind-o, repet, dacă o mai găsiți, dar găsiți pe Internet destule surse dacă vreți să dați căutare. Eu am mai scris două cărți: „10 păcate ale României”, în 2006, prima, și a doua, trei-patru ani mai târziu, care s-a numit „Un ospiciu numit România. Cronica unui eșec premeditat”, o carte foarte dură.
Dar această carte o prețuiesc cel mai mult, apărută la Editura Adevărul, și o prețuiesc cel mai mult pentru că a apărut cel mai greu. Nimeni nu dorea să o publice. Și atunci, vreau să amintesc acest lucru, șeful Editurii Adevărul era regretatul meu prieten, Peter Imre, a fost în Clubul de Gândire GOLD; ne-a părăsit în urmă cu câțiva ani, un tip senzațional, care și-a asumat riscul. Sigur, fiind negustor, mi-a zis de la început „Dom´le, îmi asum riscul, dar nu-ți dau niciun ban”. A publicat cartea, într-un tiraj mare, de vreo 5.000 de exemplare. Cartea a dispărut. Era cumpărată din librării. Câte cărți erau, s-a făcut un comando, bineînțeles, de la Statul Paralel, de la SECURISTAN. Puțini au avut acces la ea. După aia a mai apărut prin anticariate, s-a mai tipărit un tiraj, iar când a venit Cristian Burci șef la Adevărul, după Peter Imre, m-a sunat la un moment dar și mi-a spus că mai sunt câteva sute de cărți în depozit, că nu le-a dat. Mi le-a trimis mie și eu le-am dat cadou prietenilor, cunoscuților, celor care au cerut. Nu cred că mai am decât vreo 5-6 cărți acasă.
Sper că v-am incitat curiozitatea și, ca de obicei, vă transmit mesajul celor din Clubul extins de Gândire GOLD: „Aici noi citim, gândim; abia apoi scriem și vorbim!”.
