Autor: Cozmin Gușă
Primul autor, Ivan Krastev este un bulgar, un reputat politolog cu activități internaționale, dar conduce un centru pentru strategii liberale la Sofia și lucrează aproape permanent la Viena, la Institutul de Științe Umane. Scrie destul de des, de două-trei ori pe lună, editoriale în New York Times.
Stephen Holmes este profesor de Drept la New York University School of Law și, sigur, a studiat în principal liberalismul. Asta este contribuția americanului.
Aceasta este cartea. Sigur că este, în primul rând, o carte de geopolitică, dar, în același timp, este și un studiu de psihologie politică. Pune accent pe delimitarea unei epoci a imitației, care a început imediat după anii ’89-’90. Vă amintiți Sfârșitul istoriei cartea lui Fukuyama, care, în final, a fost cumva invalidată, dar studiul lui Fukuyama rămâne valoros. Și, de fapt, descrie lupta din Europa, în care țările postcomuniste au astăzi resentimente puternice împotriva Occidentului din cauza imperativului post-1989: „Dacă vreți să fiți ca noi, trebuie să vă occidentalizați”, adică trebuie să renunțați la identitate.
Capitolele cărții sunt doar trei. Cartea este destul de groasă, are peste 300 de pagini, și autorii încep cu o examinare critică a Uniunii Europene, acuzând Uniunea Europeană de astăzi că, de fapt, practică un așa-zis liberalism fake, un liberalism postnațional, și că, în baza pretențiilor de extindere, au impus țărilor care au vrut, în ultimii 20-25 de ani, să devină membre ale Uniunii Europene, un soi de drept de proprietate asupra tradițiilor și asupra identității naționale. Studiul de caz, bineînțeles, cel mai relevant, este impunerea LGBT-ismului în toate țările postcomuniste care au dorit să se integreze în Uniunea Europeană.
Ei vorbesc, într-un mod fragmentat, despre celebrul Václav Havel, care ștampilase apartenența la Uniunea Europeană încă din anii ’90. Era foarte inteligent și vizionar, spunând că aceasta va duce pentru țările postcomuniste „doar la un exod al creierelor din țările postcomuniste și la expatrierea celor sănătoși, calificați, educați și tineri”. Asta este remarca care astăzi ni se pare banală, dar în anii ’90, când a spus-o Havel, era realmente o treabă salutară, dacă ar fi fost cumva urmărită, studiată.
Se ocupă pe larg autorii de conceptul iliberalismului, mai ales al foștilor liberali. Și, sigur, studiul de caz care este prezent aici, pe câteva zeci de pagini, este Viktor Orbán, despre care ei vorbesc că a fost cel mai puternic motor al delegitimării așa-zisului liberalism al actualei Uniuni Europene. Îi prezintă cariera lui Orbán, inclusiv cu presupunerea de apartenență la fosta Securitate, cu înlăturarea lui din relația cu George Soros. La partea cu Viktor Orbán, concluzia este în felul următor: „A devenit liderul unei coaliții Frankenstein paneuropene, din ce în ce mai puternice, al cărei scop este transformarea Europei într-o confederație de democrații iliberale. Avem puține motive să credem că planul lui este sortit eșecului”. Adică îi dau credit lui Orbán și ideii lui că va avea succes într-un Occident care, așa cum spune titlul cărții, vă reamintesc, pierde lupta pentru democrație.
În paginile cărții este foarte prezent Vladimir Putin, ale cărui avertismente din ultimele două decenii, începând cu Conferința de la München, de acum 20 de ani, sunt analizate. El a avertizat foarte sigur de sine, citez, că „nu cei victorioși, ci cei înfrânți prezintă o înțelegere superioară a pericolelor viitoare. Înfrângerea Moscovei în ’89-’91 a fost, de fapt, o binecuvântare deghizată. Acest eveniment tragic a întărit Rusia și a pregătit-o pentru lumea ce urma să vină (cea de azi), competitivă până la cruzime și totalmente amorală”. Este un citat aproape fidel din Vladimir Putin, care trebuie să vă dea de gândit. L-a emis, totuși, acum peste 20 de ani.
În carte este prezentată reciprocitatea treburilor dintre excesele hegemonului de după 1990, adică ale Statelor Unite ale Americii, sigur, și ale NATO, care au fost imitate imediat apoi, ca să poată fi contestate, drept urmare, de către Rusia. „Așa cum NATO a încălcat integritatea teritorială a Serbiei în 1999, tot așa a încălcat și Rusia integritatea teritorială a Georgiei în 2008. Așa cum zboară bombardierele americane cu rază lungă de acțiune în apropierea graniței Rusiei, tot așa zboară acum și bombardiere rusești cu rază lungă de acțiune în apropierea granițelor americane. Așa cum administrația americană a trecut pe lista neagră o serie de ruși importanți, tot la fel Kremlinul a trecut pe lista neagră un număr de americani importanți, interzicându-le să intre în Rusia. Așa cum Occidentul a susținut ONG-urile liberale din interiorul Rusiei, acum rușii finanțează grupuri de extremă dreapta și de extremă stânga din Occident, pentru a submina NATO, a bloca programele americane de apărare antirachetă, a slăbi sprijinul pentru sancțiuni și a sabota, de fapt, unitatea europeană”.
Știu că le-ați auzit, dar în carte sunt prezentate, de-aia am ales această carte, într-un mod foarte fluent și clar. Este un talent al acestor autori sau poate doar al unuia, care a finisat, practic, manuscrisul.
Foarte interesant, se vorbește despre teoria convergenței din era Războiului Rece, care presupunea că dezvoltarea tehnologiei va închide prăpastia dintre capitalism și socialism. Numai că acum turnura este inversă și aici este un studiu foarte interesant despre potențialul tehnologic al Chinei și potențialul tehnologico-militar al Rusiei, ambele fiind, la destule capitole, superioare potențialului tehnologic al Occidentului.
Trump este și el prezentat pe larg în această carte. Într-unul dintre fragmente se studiază modul în care Trump s-a bucurat cam tot timpul de posibila dezmembrare a Uniunii Europene. Și citez: „Continuă Trump să cocheteze cu visul Kremlinului în care SUA se retrag din NATO, transformându-i pe Trump și Putin în corevoluționari, fie că se dovedește sau nu că au complotat împreună”. Cartea a fost scrisă înainte de înțelegerile Trump-Putin, deci meritul autorilor este unul clar. Au prevăzut că, până la urmă, Trump și Putin se vor înțelege, nu doar la Anchorage, ci și în multe alte evenimente ulterioare.
Un avantaj al lumii postcomuniste este că a putut urmări la televizor culisele vieții politice și geopolitice din Occident. Și aici este prezentat un fapt adevărat, datorat faptului că lumea, inclusiv rușii, urmărește firmele americane, de acolo dându-și seama de politica americană, având astfel un imens avantaj. Și zic autorii: „există informații conform cărora președintele Putin l-a sfătuit pe ministrul apărării, Serghei Șoigu, că, în cazul în care dorește să înțeleagă cum funcționează America, singurul lucru pe care îl are de făcut este să urmărească serialul de pe Netflix House of Cards”. Mă rog, „Culisele puterii”, așa au tradus autorii.
Revin la Trump și am ajuns la o declarație sinceră a lui Donald Trump, care îl caracterizează și care, din punctul de vedere al autorilor, este una vectorizantă și, repet, sinceră, din punctul lor de vedere, apropo de Trump. Zice Trump: „Globalizarea a făcut foarte bogată elita financiară care donează pentru politicieni. I-a lăsat însă pe milioane de muncitori de-ai noștri doar cu sărăcie și suferință”. Sigur că Trump spune adevărul, dar asta nu înseamnă că el nu a procedat la fel.
O parte importantă din carte este dedicată structurii comparative cu performanțele Chinei, o Chină prezentată ca o dictatură a Partidului Comunist. Dar tocmai în oglindă, având aceste performanțe, se compară sforțările Occidentului, care depășesc limitele democrației, sforțări de fapt inutile.
Îl citează pe Xi Jinping, după patru decenii de dezvoltare economică a Chinei, care zice: „Am fost capabili să realizăm cu succes această mare tranziție istorică tocmai deoarece am aderat la conducerea centralizată și unică a Partidului”. Și după aceea se studiază temeinic de către Krastev și Holmes modul în care, văzând greșelile fatale ale lui Gorbaciov în anii ’80 și, sigur, la finalul anilor ’80, începutul anilor ’90, studiind astfel colapsul sovietic, au învățat din greșelile liderilor sovietici și, sigur, le-au implementat în China cu un succes excepțional. Zic autorii: „Gorbaciov a crezut că eșecul comunismului a survenit deoarece acesta nu a reușit să construiască o societate socialistă. Pentru conducerea chineză, comunismul a triumfat întrucât Partidul Comunist a reușit, în pofida unor decalaje formidabile, să unifice statul chinez și societatea chineză. Dată fiind această discrepanță adâncă între înțelegerea chineză și cea sovietică a rolurilor jucate de Partidul Comunist, pe de o parte, respectiv de ideologie, pe de altă parte, n-ar trebui să fim surprinși când aflăm că marele Deng Xiaoping, potrivit fiului său cel mai mic, a considerat că Gorbaciov a fost un idiot”. A fost și trădător, nu a fost doar un idiot.
Ce predă China lumii? O lecție convingătoare. Citez: „Beneficiile substanțiale ale respingerii normelor și instituțiilor occidentale și chiar a obiceiurilor de consum occidentale sunt ceea ce China predă lumii și în baza cărora a avut un asemenea succes economic și identitar”.
La Epilog, autorii spun în felul următor: „Marea problemă pentru care Occidentul și-a pierdut democrația, a pierdut această luptă, este că, neavând un centru de putere alternativ care să-i conteste revendicările la viitorul omenirii, în perioada de după 1990, după căderea URSS-ului, liberalismul occidental s-a îndrăgostit de el însuși și s-a rătăcit, eșuând”.
Un citat final: „În 1890, Rudyard Kipling și-a finalizat primul roman, intitulat The Light That Failed („Lumina frântă” – practic de aici s-au inspirat pentru titlu), care este o poveste sentimentală despre o dragoste romantică, ambiție artistică și pierderea progresivă a vederii. Lucrarea lui Kipling a fost publicată însă în două versiuni diferite: cea scurtă, care are un final fericit, i-a plăcut mamei autorului, iar cea lungă avea unul trist. Noi (adică Krastev și Holmes) nu avem opțiunea publicării acestei cărți cu două finaluri diferite”. Și, practic, concluzia autorilor cărții, repet, apărută la Comunicare.ro, este că povestea Occidentului, din punctul de vedere al păstrării democrației, este una cu final nefericit, pe care, în final, îl experimentăm cu toții, zi după zi. Și, din păcate, nu e vorba doar despre democrație, care, oricum, ar fi ceva foarte mult, ci este vorba despre o cădere accelerată și progresivă a nivelului de trai și, de aici, bineînțeles, a respectului de sine, a capacității de a te mai considera european.
Vă mulțumesc și spor la lectură, fie cartea asta, fie altele, pentru că noi, goldiștii, la Gold FM, citim, gândim, abia apoi scriem și vorbim.
