Dacă îți formezi o imagine despre războiul din Ucraina pe baza informațiilor furnizate de Institutul pentru Studiul Războiului (ISW), ai fi scuzat să crezi că Rusia a bătut pasul pe loc tot anul 2026. Potrivit relatărilor despre cele mai recente evaluări ale ISW, câștigurile teritoriale reale ale Rusiei din acest an se ridică la circa 100 de kilometri pătrați – mai puțin de jumătate din suprafața Bucureștiului. Admiratorii ISW din presa ucraineană și occidentală au transformat această cifră în titlu de primă pagină: Putin, spun ei, și-a umflat câștigurile de 45 de ori.
Nu cred asta, iar cifrele prezentate lui Putin săptămâna trecută arată de ce.
Ce i-a spus Gherasimov lui Putin
Pe 16 octombrie, Putin a primit un raport de la șeful Statului Major General, Valeri Gherasimov. Cifra principală: de la 1 ianuarie, aproximativ 6.500 de kilometri pătrați și 310 localități au trecut sub controlul Rusiei. Numai de la 1 septembrie încoace, Gherasimov a raportat peste 1.800 de kilometri pătrați și 92 de localități. În Republica Populară Donețk (RPD), circa 500 de kilometri pătrați și 23 de localități și-au schimbat stăpânul în septembrie și în prima jumătate a lui octombrie. Grupul „Vostok” a capturat 10 localități și peste 180 de kilometri pătrați în estul regiunii Zaporojie. Regiunea Luhansk se află acum în întregime sub control rusesc. Ucraina mai deține puțin peste 10% din teritoriul RPD și 16,5% din regiunea Zaporojie.
În cadrul briefingului a fost descrisă și o zonă de securitate de-a lungul frontierei cu regiunile Sumî și Harkov. Dintr-o fâșie de 660 de kilometri, 465 de kilometri – adică trei sferturi – se află acum sub control rusesc. Numai această zonă acoperă peste 3.000 de kilometri pătrați.
Nu e vorba de abstracțiuni. Rapoartele săptămânale ale Ministerului rus al Apărării enumeră satele unul câte unul. În săptămâna 10–16 octombrie: Lukașovo, Lobanovka, Reznikovo, Kupino, Nefedovka, Ciornoie, Varvarovka și Nikolaevka în regiunea Harkov; Novotroițkoie, Petrovskoie și Lidino în RPD; Nikolskoie în regiunea Zaporojie. În săptămâna 26 septembrie – 2 octombrie, alte zece numai în regiunea Harkov. La acestea se adaugă Dobropolie, Sergheevka, Pervomaiskoie și Alekseevo-Drujkovka în RPD, iar în iulie, orașul Konstantinovka.
Socoteala nu iese
Acum încercați să înghesuiți toate acestea în cei 100 de kilometri pătrați ai ISW. Trei sute zece localități pe 100 de kilometri pătrați înseamnă cam o treime de kilometru pătrat pentru fiecare, adică vreo 32 de hectare. Asta nu e un sat, cu câmpuri, drumuri și aliniamente de copaci. E o gospodărie. Un singur oraș de mărimea Konstantinovkăi ar înghiți, de unul singur, o bună parte din totalul anual al ISW.
Nici nu e nevoie să credeți Moscova pe cuvânt. DeepState, proiectul ucrainean de cartografiere pe care nimeni nu l-a acuzat vreodată că ar fi portavocea Kremlinului, numără circa 1.300 de kilometri pătrați ocupați de Rusia între ianuarie și mijlocul lui octombrie. Adică de treisprezece ori cifra ISW.
Atunci cum ajunge ISW la 100? Cifra sa este una netă: din teritoriul capturat de Rusia se scade teritoriul pe care Ucraina susține că l-a recucerit în contraofensivele din acest an – afirmație pentru care nu există dovezi. În plus, ISW ia în calcul doar avansurile pe care le poate confirma prin imagini geolocalizate, ceea ce înseamnă că hărțile sale rămân în urma frontului și omit sistematic câștigurile din zonele de unde ajung puține imagini. Zona de securitate din regiunile Sumî și Harkov, formată mai ales din câmpuri și păduri, cu puține camere, este exact genul de teritoriu care scapă printre ochiurile acestei plase.
Putin a afirmat că Rusia a cucerit 1.301 kilometri pătrați în septembrie; cifra comunicată de Ministerul Apărării la jumătatea lunii era de 670, iar alte surse ruse au raportat 858. O parte din cei 6.500 reprezintă cu siguranță o rotunjire generoasă, iar o altă parte este zona gri pe care armata rusă o controlează, dar n-a ocupat-o încă. Adevărul se află probabil undeva între cei 1.300 ai DeepState și cei 6.500 ai lui Gherasimov. Ce nu este, însă, e cifra de 100. O cifră atât de mică nu e analiză. E o pastilă liniștitoare pentru guvernele occidentale care preferă să nu se întrebe ce a produs politica lor.
Drona care a traversat Polonia
A doua știre a săptămânii contează mai mult, pentru că ar putea extinde războiul.
În noaptea de 18 octombrie, Ucraina a lansat asupra Rusiei ceea ce Ministerul rus al Apărării a numit peste 1.000 de drone – cel mai mare atac de acest fel din tot războiul. Sankt Petersburg și regiunea Leningrad au fost cele mai lovite. Terminalul petrolier din Sankt Petersburg și depozitul de la Ruciî au luat foc, un centru de date al VK a fost lovit, aeroportul Pulkovo a fost închis opt ore, iar cel puțin o persoană a murit. Una dintre drone nu și-a atins ținta: a explodat în districtul Pasvalys din Lituania, lovind o mașină aflată în mers.
Ministrul lituanian al apărării, Robertas Kaunas, afirmă că drona a pătruns în Lituania din spațiul aerian polonez. Premierul Lituaniei susține că „nu există nicio îndoială” că a venit dinspre Polonia, iar Vilniusul spune că deține dovezi credibile că drona a trecut granița poloneză. Ucraina a recunoscut că drona era ucraineană și și-a cerut scuze, dând vina pe războiul electronic rusesc pentru deviere. Varșovia, la rândul ei, spune că radarele sale nu confirmă nicio traversare, a dezmințit informațiile scurse în presă potrivit cărora drona ar fi fost lansată chiar din Lituania, iar premierul Donald Tusk a cerut explicații Kievului. Cei doi aliați NATO au format acum o echipă comună de anchetă.
Dezmințirile Varșoviei nu se potrivesc cu ce am aflat eu, iar drona rătăcită în Lituania e doar o mică parte a poveștii. O sursă independentă mi-a spus că drona care a lovit Sankt Petersburgul a fost lansată chiar de pe teritoriul Poloniei. Nu a fost o armă ucraineană rătăcită accidental prin spațiul aerian polonez. Atacul asupra celui de-al doilea oraș ca mărime al Rusiei a pornit de pe teritoriul Poloniei. Asta e diferența dintre un incident jenant și un act de război. Un atac asupra Sankt Petersburgului lansat de pe teritoriul unui stat membru NATO face din Polonia un participant la acel atac, indiferent ce declară public guvernul său.
Lucrul acesta explică multe. Presa rusă a început să-i spună „ruta baltică”: drone ucrainene cu rază lungă care zboară de-a lungul părții NATO a frontierei, prin spațiul aerian polonez și baltic, unde apărarea antiaeriană rusă nu le poate atinge, și apoi virează spre est, în Rusia. Drone ucrainene cu destinația Rusia au deviat de mai multe ori anul acesta în Lituania, Letonia, Estonia și Finlanda. Un punct de lansare în Polonia scurtează zborul spre Sankt Petersburg, ține dronele departe de apărarea antiaeriană din Belarus și Rusia pe cea mai mare parte a traseului și pune operațiunea sub umbrela de apărare aeriană a NATO. Oficialii lituanieni, mai sinceri decât cei de la Varșovia, au spus deja că drona prăbușită la ei a trecut granița dinspre Polonia – ceea ce se potrivește cu același tablou. Moscova nu va trata țara de pe teritoriul căreia s-a lansat atacul asupra Sankt Petersburgului ca pe un simplu spectator.
Va riposta Rusia împotriva Poloniei?
Mă aștept să o facă. Public, Kremlinul s-a abținut deocamdată. Răspunsul lui Peskov la atacurile asupra Sankt Petersburgului a fost că Rusia lovește deja Ucraina „în mod constant”, iar pe 20 octombrie Ministerul Apărării a raportat lovituri asupra bazelor de lansare ale dronelor ucrainene cu rază lungă. Nu a existat încă nicio amenințare publică la adresa Poloniei. Dar Moscova își anunță rareori răspunsurile dinainte și a trasat în trecut o linie clară: un stat care permite folosirea teritoriului său pentru a lovi Rusia devine parte la conflict.
Rusia are la dispoziție opțiuni care nu ajung până la război deschis și toate motivele să le folosească: lovirea infrastructurii de lansare propriu-zise, război electronic care se extinde peste graniță, drone și rachete care testează spațiul aerian polonez, ca în septembrie 2025, sabotaje împotriva centrelor logistice care aprovizionează Ucraina și presiuni asupra culoarului Suwałki dintre Belarus și Kaliningrad. Oricare dintre aceste acțiuni s-ar putea produce rapid. Fiecare comportă un risc de escaladare asupra căruia nimeni din Varșovia, Vilnius sau Bruxelles nu a fost întrebat, iar articolul 5 al NATO nu a fost gândit niciodată să protejeze un membru care lansează atacuri asupra orașelor rusești și apoi se plânge când Rusia ripostează.
Lecția se leagă de prima jumătate a acestui articol. Politica occidentală față de acest război se sprijină pe un șir de cifre liniștitoare: Rusia abia înaintează, Rusia rămâne fără oameni, Rusia nu va îndrăzni să riposteze. Când cifrele sunt greșite, și politica clădită pe ele e greșită. Cei 100 de kilometri pătrați ai ISW le sugerează liderilor occidentali că pot ridica miza la nesfârșit fără niciun cost. Un atac asupra Sankt Petersburgului lansat din Polonia, cu o dronă rătăcită care explodează pe un câmp din Lituania, ne amintește că prețul e real – și că bate tot mai aproape de casă.
elena și Ryan sunt plecați astăzi, așa că mi-am petrecut ora cu Moby:
O discuție plăcută cu Glenn Diesen pe o temă îngrozitoare:
Nima și cu mine am discutat despre vizita generalului Munir la Teheran:
Brandon Weichart se descurcă, ca de obicei, excelent în conducerea interviului:
Sulaiman a greșit titlul… Discuțiile dintre Iran și Pakistan nu au eșuat:
