AcasăExterne“Ce trebuie să știm / Ca să nu … greșim”: Celebrități americane...
Data publicării: iunie 4, 2026 14:08

“Ce trebuie să știm / Ca să nu … greșim”: Celebrități americane îl ajută pe Putin să dea o mare lovitură de imagine la Forumul Mondial din Rusia. Ofensivă pe axa Moscova-Washington!

Data publicării: iunie 4, 2026 14:08

DISTRIBUIE:

(transcrierea editorialului vorbit din emisiunea “Ce-i în Gușă, și-n căpușă!”, de la GOLD FM)

Autor: Cozmin Gușă

Toate agențiile importante de presă au consemnat, în ultimele zile, nu doar faptul că frații Tate s-au dus cu avionul lor privat în Rusia, la Sankt Petersburg, și au fost primiți cu pâine și cu sare de către ruși, dar și că Steven Seagal, marele actor, este prezent la acest forum economic mondial de la Sankt Petersburg, organizat de către Putin. Suntem la a nu știu câta ediție. Dar, atenție, reflectoarele s-au concentrat și asupra celui mai simpatizat jurnalist american al momentului, care este Candace Owens, cea jignită de către Donald Trump. A făcut parte din mișcarea MAGA, l-a ajutat pe Donald Trump, dar, din cauza războiului iranian și a întâmplărilor din Gaza, ea a fost o voce foarte puternică anti-Israel și atunci a intrat în dizgrația evreilor americani; nu numai a lor, dar, în schimb, repet, se bucură de cea mai mare popularitate nu doar în Statele Unite ale Americii, ci în toată emisfera vestică și, sigur, este faimoasă și în lume.

De ce am spus că este o mare lovitură dată de Vladimir Putin? Deoarece acest forum economic internațional, supranumit și „Davosul Rusiei”, care a început ieri, setează marile mișcări geo-economice ale viitorului imediat. În edițiile trecute, unul dintre marile subiecte a fost dedolarizarea, ca să vă dau un singur exemplu foarte important, și apoi dedolarizarea a devenit un termen pe buzele tuturor. Și spun că Putin a dat o mare lovitură pentru că, prin notorietatea acestor personaje americane (aceștia toți sunt cetățeni americani) el își asigură o audiență extraordinară în toată emisfera vestică, dar mai ales în Statele Unite ale Americii.

Bineînțeles că imediat ce Candace Owens a ajuns în Rusia, a protestat public și Emmanuel Macron. O să vă întrebați ce treabă are sula cu Emmanuel Macron. Glumesc, am avut un joc de cuvinte. Soția lui, Brigitte Macron, este în proces cu Candace Owens, care susține despre Brigitte Macron că, de fapt, s-a născut bărbat și a suferit o schimbare de sex.

Atât Candace Owens, cât și Steven Seagal și alte celebrități au paneluri pe care le moderează și, bineînțeles, le vor transmite live rețelelor lor de zeci și sute de milioane de telespectatori. Odată cu asta, e clar că va evolua și Putin, și Rusia, și valorile rusești, și folclorul rusesc, și religia ortodoxă. De-aia spun că este o mare lovitură.

O prezență foarte interesantă este Rodney Mims Cook, care e președintele Comisiei pentru Arte Frumoase din Statele Unite ale Americii. Prin acest Mims Cook s-a pus la cale o dezbatere (fiți atenți): „Dialog cultural între SUA și Rusia”. Oameni de la București, ați înțeles? Deci acolo, la Forumul Economic Mondial de la Sankt Petersburg, se pun bazele dialogului cultural, nu doar economic, dintre Rusia și SUA.

Am vrut să atrag atenția asupra acestui eveniment, care va fi neglijat, bineînțeles, de către presa românească, dar despre care sunt convins că veți afla detalii și astăzi, la „Geopolitica la Zi”, din partea Dariei Gușă. Dar vă promit și săptămâna viitoare că mă voi ocupa în detaliu, împreună cu invitații mei, să dezbatem Forumul Economic Internațional de la Sankt Petersburg, pentru că acesta setează mișcările imediate din geoeconomia lumii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ULTIMELE ŞTIRI

Brazilia se apropie de NATO și Israel sub pretextul modernizării forțele...

Autor: Raphael Machado Parteneriatele cu NATO și Israelul ridică semnale de alarmă: Franța a trădat secretele Argentinei, iar Israelul integrează portițe ascunse. Într-o declarație neobișnuită, având...

„Este obscen”: profiturile Shell s-au dublat în timpul războiului din Iran

Autor: Jake Johnson „Rămânem fără cuvinte pentru a descrie obscenitatea acestor cifre.” Gigantul petrolier Shell, cu sediul la Londra, a raportat joi că profitul său net...

Marjorie Taylor Greene prezintă nucleul viitorului partid suveranist al Americii. Format...

Fosta membră a Congresului Statelor Unite, Marjorie Taylor Greene, a anunțat lansarea neoficială a mișcării care își propune recuperarea suveranității pentru America însăși. Poza...

Cum a fost sabotat (intenționat!) Sistemul Energetic Național. Cine și când...

Criza energetică ce pândește România este rezultatul unor decizii nefaste ale guvernanților din ultimii șase ani - o spune chiar un oficial din Cabinetul...

Urmăreşte-ne

23,188FaniÎmi place
4,892CititoriConectați-vă
67,100CititoriConectați-vă

Din categorie

spot_img