AcasăEditoriale“Ce trebuie să știm / Ca să nu … greșim”: Macron și...
Data publicării: martie 4, 2026 13:55

“Ce trebuie să știm / Ca să nu … greșim”: Macron și Franța lui, ”cascadorii râsu-plânsului”. Propunerea care distruge coeziunea NATO în vremuri de război! / Bill și Hillary Clinton, seria defecților ce-au condus SUA n-a început cu Biden! / Paolo Zampolli, “protectorul României”, pupincurism grețos la adresa Trumpilor!

Data publicării: martie 4, 2026 13:55

DISTRIBUIE:

(transcrierea editorialului vorbit din emisiunea “Ce-i în Gușă, și-n căpușă!”, de la GOLD FM)

Autor: Cozmin Gușă

Subiectul 1: Macron și Franța lui, cascadorii râsu’-plânsului

Sunteți la curent cu Macron și propunerea Franței; a invadat ecranele televiziunilor românești și internaționale. Această propunere spune că Franța ar putea asigura un scut nuclear pentru Europa și ăsta ar fi un moment bun în care țările să se decidă rapid să accepte această propunere a Franței, care ar deplasa avioane cu încărcătură nucleară, dar decizia de a le lansa de pe teritoriul statelor (inclusiv România), care ar accepta ar aparține tot Franței. Adică să accepți un buton nuclear pe teritoriul tău, din partea Franței, să te expui unor posibile bombardamente, fără ca tu să poți reacționa, că butonul este la Elysse. Bineînțeles că oamenii cu scaun la cap din Europa, nu-i mai enumăr, l-au refuzat pe Macron; alții au spus, mai politicoși, că stau să se gândească. Sunt și unii care au acceptat, în funcție de joc.

Ca să înțelegeți și mai bine: Franța, astăzi, este o țară sleită economic după pierderea resurselor Africii, pe care le exploata de multe, multe decenii, a devenit această Franță o roată de rezervă în UE și NATO, în urma politicii din mandatele lui Macron. Această Franță are vulnerabilitatea de a fi dependentă în proporție de 75% de energie electrică de tip nuclear. Deci vă dați seama: oricând poate să fie destabilizată. Această Franță, care se cocoșește în acest hal, este și dezbinată intern într-un mod extrem. Din punctul meu de vedere, este o propunere total neserioasă, care trebuie refuzată de pe scaun, așa cum România nu are curaj să o facă.

Dacă vreți o scurtă statistică a forței nucleare a Franței, trebuie să aflați că Rusia și SUA, împreună, având cam același număr de focoase, controlează peste 80% din totalul acestor focoase nucleare din lume. Au cam câte 5.000 fiecare, active sau inactive. China este pe locul 3, cu o cifră greu de estimat, pentru că nu s-au mai făcut declarații oficiale în ultima vreme. Franța este pe locul 4, dar, ca să faceți diferența, are undeva în jur de 300 de focoase nucleare, pe care comparați-le cu cele câte 5.000 ale Americii și Rusiei și o să vă dați seama. În fine, pe locul 5 este Marea Britanie, cu circa 200. Așadar, potențialul nuclear al Franței, cum e el, este de circa 5%, mai puțin, probabil; să zicem, cu indulgență, către 5%. Pot vorbi și despre potențialul militar al Franței, dar și acolo Franța este tot la capitolul „pitici printre cei mari”. E depășit net până și de Turcia

Așadar, avem o propunere de tip râsu’-plânsu’ a lui Macron, care însă are efecte. De ce? Pentru că slăbește în mod evident coeziunea NATO. S-a trezit, într-un moment de război, să facă o propunere care nu prevede autoritatea NATO și nici nu este dedicată războiului din Iran, ci unei potențiale viitoare amenințări din partea Rusiei și a Iranului, bineînțeles. Dar toate astea vin după ce Spania și Turcia au făcut poziție separată împotriva războiului din Iran și împotriva atacului americano-israelian asupra Iranului. Deci cu atât mai neavenită, din punct de vedere al NATO, este această propunere a lui Macron. Revin în final la concluzia mea veche, prieteni goldiști: Franța, prin Macron, este de fapt „idiotul util” al Rusiei.

https://solidnews.ro/omul-zilei-pedro-sanchez-premierul-spaniol-il-refuza-pe-trump-si-expune-astfel-degringolada-de-la-nivelul-nato-politica-cu-cojones/ 

Subiectul 2: Bill și Hillary Clinton. Seria defecților ce au condus SUA n-a început cu Biden

Pe ecranele din Statele Unite ale Americii, și după aceea preluate și de presa mondială, s-au derulat imagini cu audierile soților Clinton în Congres, în urma scandalului Epstein. Ca să vă traduc ce se întâmplă acolo, trebuie să aflați că acești doi soți, Hillary și Bill Clinton, vorbesc pe rând (au fost chemați separat) despre infidelitățile soțului, ale lui Bill Clinton, despre cum s-a hârjonit ăsta cu domnișoarele, unele dintre ele minore, hârjoneală, prin paturi, prin piscine, prin jacuzzi. Asta este esența discuțiilor de acolo, audierile fiind făcute sub pretextul pericolului devoalării secretelor americane în timpul acestor partide de sex și de distracție, cine știe, poate și drogangeală, pe care șturlubaticul Bill Clinton le-a săvârșit acolo.

Vă reamintesc, ca să vă dați seama cât de tragicomică este situația, că Hillary Clinton, la rândul ei, nu este vreo nevastă casnică, cum este Melania Trump. Ea a fost Secretar de Stat al Statelor Unite și candidat la președinția Statelor Unite, în 2016. Aproape că l-a bătut pe Donald Trump. Atitudinea ei este una de precupeață: spune minciuni în serie, se isterizează, îi jignește pe congresmenii care o audiază. S-a ridicat, spre exemplu, ieri, de pe scaun și a zis: „Gata, eu am plecat, mă puteți reține până când vine vaca acasă de la păscut”. Am citat-o, ca să vă dați seama cât de plină de cultură este această doamnă, care, din umbră, sigur, a condus America foarte mult timp, cel puțin în cele două mandate ale lui Bill Clinton, dar și în anii suplimentari.

În rest, Bill Clinton, demolat fizic și moral, cu mâinile tremurânde și, să mă scuzați, saliva curgându-i printre buze, a tras la rândul lui o serie de minciuni. Este un spectacol grotesc, care ne indică ceea ce spuneam la început: că acest cuplu este un cuplu de defecți. Nu acum, la bătrânețe; arată că au fost defecți pe parcursul exercitării mandatelor prezidențiale. Și nouă ne spune că seria defecțiilor care au condus America n-a început cu Biden.

Subiectul 3: Melania Trump

Melania Trump a fost la Organizația Națiunilor Unite, la New York, ca să conferențieze. Vă dați seama, sigur că a citit. Nici nu mai contează despre ce anume a conferențiat. Dar cu acest prilej a reapărut în scenă deja celebrul în România Paolo Zampolli, cel despre care v-am povestit că i-a dat-o de nevastă lui Trump. Iar Zampolli, după cum se poate remarca și în poză, a asistat-o din sală. El și-a luat un pardesiu roșu peste costumul de dandy pe care îl poartă tot timpul, iar, la final, s-a dus și a sărutat-o pe obraz.

Ei bine, a făcut imediat după asta, arătând poza și secvența în care a pupat-o pe fosta lui angajată (în calitate de manechin era angajată a lui Zampolli) o postare în care a zis așa, adresându-i-se lui Trump: „Domnule președinte, acum avem doi președinți în Statele Unite. Am avut la Organizația Națiunilor Unite plăcerea să o văd prima doamnă în fața celui mai înalt corp de reprezentanți. Acum avem și o FLOTUS, adică First Lady of the United States, și un POTUS, President of the United States. Unul lângă altul. Sunt președinți împreună! Și vom avea mai mulți T-președinți care vor veni”, adică va veni și colecția de Trumpi, președinți în continuare. Și face un joc de cuvinte: PLOTUS, adică și președintele, și prima doamnă. „Este ceva magnific! Este ceva magnific!” – asta este, a mai zis el ceva pe acolo. Deci acest om, care se dă protector al României, a fost în stare de un asemenea act de pupincurism deșănțat la adresa Trumpilor. Vă dați seama ce limbă lungă… Pe acest Paolo Zampolli se bazează șmecherii din România, de la Nicușor Dan în jos (că ne-a zis că e prietenul lui Nicușor Dan), miniștrii, toți, ca să ne rezolve problemele. Apoi eu vă spun că ăsta deja are mâna până la cot în buzunarele României, pentru că, dacă a fost în stare de așa ceva, vă dați seama de ce alte perversiuni mai este în stare.

https://www.instagram.com/p/DVahM0vDia7/?igsh=MWwxOW5wOXhvZ2Jtaw== 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ULTIMELE ŞTIRI

Sarmiza Andronic: Viktor Orban s-a comportat nefiresc în campania electorală, iar...

Autor: Oana-Medeea Groza În emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, difuzată la Radio Gold FM și moderată de Cozmin Gușă, jurnalista Sarmiza Andronic a analizat...

Adrian Pătrușcă, ironie mușcătoare la adresa lui Trump: “Chiar pare medic...

View this post on Instagram A post shared by Newsweek (@newsweek) Postarea unui pastor pro-Trump, care spune că președintele este ‘posedat demonic’, a devenit virală Articolul Newsweek...

SRS despre Alegerile din Ungaria și consecințele geopolitice în UE, Blocada...

Autor: Oana-Medeea Groza Jurnalistul Sorin Roșca Stănescu a vorbit, în cadrul emisiunii „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă la RADIO GOLD FM,...

“Ce trebuie să știm / Ca să nu … greșim”: Consecințele...

(transcrierea editorialului vorbit din emisiunea “Ce-i în Gușă, și-n căpușă!”, de la GOLD FM) Autor: Cozmin Gușă O să reiau analiza pe care am făcut-o la cald, duminică seara, atunci...

Urmăreşte-ne

23,188FaniÎmi place
4,892CititoriConectați-vă
67,100CititoriConectați-vă

Din categorie

spot_img