(transcrierea editorialului vorbit din emisiunea “Ce-i în Gușă, și-n căpușă!”, de la GOLD FM)
Autor: Daria Gușă
Cinci nume și avem aceeași întrebare: ce fel de guvern vrea, de fapt, Nicușor Dan pentru România? Se schimbă candidații, se schimbă explicațiile de la Cotroceni, dar românii tot așteaptă să afle cine va guverna și pentru cine se va guverna. Merită să-i comparăm pe cei cinci, pentru că din această succesiune se vede cel mai bine politica președintelui, mai bine decât în toate discursurile lui despre responsabilitate, despre identitate națională, credință. Un președinte își arată orientarea reală prin oamenii cărora le încredințează puterea, nu prin vorbe sau discursuri.
Cu Bolojan terminăm repede, nu are rost să lungim. „S-a născut talent, a murit speranță”, ni s-a vândut imaginea administratorului providențial. În bilanțul lui vedem încă un episod în care românului i se cere sacrificiu pentru Sistem și pentru partenerii strategici. Eugen Tomac a fost, în opinia mea, cea mai bună dintre variantele care a urmat, omul lui Nicușor Dan, apropiat de Cotroceni, dar și candidatul cu cea mai interesantă și competentă formulă de guvern. Îi avea, între alții, pe Nicolae Istudor la Agricultură, pe Ionuț Simion la Finanțe și pe Luca Niculescu la Externe. Istudor venea cu pregătire economică și experiență, Simion la fel, iar Niculescu avea un parcurs diplomatic relevant pentru portofoliul propus. Să observăm, însă, diferența între un Luca Niculescu la Externe și un Luca Niculescu la conducerea întregului guvern; sunt două evaluări total diferite. La Tomac exista și o preocupare recognoscibilă pentru identitatea românească, pentru Basarabia, pentru românii de dincolo de granițe. Dintre aceste nume, el oferea cele mai multe motive să discutăm despre o posibilă identitate națională, dar aici trebuie să punem o virgulă. Tomac este, în momentul de față, europarlamentar în Renew Europe, după alegerea pe lista alianței cu USR, iar apartenența în această familie politică cere explicații atunci când încerca să fie credibil și în fața unui electorat conservator.
După Tomac a venit Adrian Veștea, sub chipul politicianului pe care tabăra Bolojan îl considera trădătorul din PNL. Era o soluție pragmatică pentru Cotroceni, un liberal în jurul căruia să poată fi construită o altă combinație politică, avea experiență administrativă și, în aparență, putea negocia mai ușor cu oamenii din teritoriu, decât un candidat adus din circuitul european. În lectura mea, miza acestei nominalizări era și ruperea monopolului lui Bolojan asupra PNL. Trebuia să vedem câți liberali îl urmează pe șeful partidului și câți preferă o nouă formulă de putere. Numai că această posibilitate nu s-a transformat într-o majoritate. Propunerea părea adaptată, dar a rămas cumva slabă politic și Nicușor nu a reușit să obțină victoria.
Cu Siegfried Mureșan, Cotroceniul a mutat accentul înapoi spre establishmentul european. Omul Germaniei, cu studii la Berlin, cu activitate în Bundestag, cu o carieră în Partidul Popular European. Nu facem iarăși biografia, am făcut-o de atâtea ori, în ultimele săptămâni. Problema crucială și evidentă a lui Siegfried Mureșan era, însă, la București: nu avea majoritatea necesară Este clar că nici el, și nici Nicușor Dan nu au crezut vreodată că va avea succes, fără PSD și fără AUR. Deci a rămas de la început până la final ca soluție nerealistă, „la mișto”, cum se spune, de îmbunare a Germaniei.
Acum, vine Luca Niculescu, pe care îl putem caracteriza în aceeași cheie politică: omul Franței, cariera la RFI, faptul că a fost ambasadorul României la Paris, faptul că a avut atâtea funcții în francofonie, că a primit atâtea distincții de la francezi. Acesta este principalul fir roșu al carierei lui Niculescu: Franța. Președintele îl recomandă prin capacitatea de a armoniza poziții și prin coordonarea aderării la OCDE. Niculescu este un jurnalist iscusit pe problemele de politică externă. Nu a avut, însă, ocazia să demonstreze calificarea în domeniile care sunt cruciale astăzi pentru România, precum economia sau finanțele. Să spunem că asta s-ar putea remedia cu o echipă de oameni foarte pricepuți și experimentați, dar Nicuşor Dan a oferit deja garanții despre păstrarea direcției pro-occidentale și respectarea țintelor financiare și a angajamentelor financiare asumate până acum de Bolojan, cum a făcut în cazul fiecărei propuneri.
Acesta este, de fapt, numitorul comun în șirul celor cinci premieri sau propuneri de premieri, cu mica rezervă discutată la Tomac. Niciunul nu se distinge printr-o pornire spre suveranism sau printr-un proiect clar de conservare a identității naționale și de întărire a capacității României de a decide pentru ea însăși, ci cu toții sunt oameni care pot accepta destul de ușor subordonarea la interese externe. De aceea, cărțile ortodoxiei și a sensibilității suveraniste, jucate de Nicuşor Dan, în ultimul an, de fapt, probabil spre pregătirea unei astfel de mișcări politice înainte de următoarele alegeri, nu mă mai convinge deloc.
Și ajungem la perspective. Propunerea Niculescu pornește șchioapă parlamentar. Nu a venit niciun răspuns entuziast la ea, nici măcar din partea partidelor mici. Au reanunțat explicit că nu-i dau votul. PSD-ul menține refuzul, dacă se va continua linia de măsuri a lui Bolojan, cum a anunțat deja Nicuşor Dan că se va întâmpla. Și PNL-ul își menține refuzul unei guvernări cu PSD, ce va fi, probabil, necesară. Deci, cu Tomac, nici nu s-a ajuns la vot. Propunerea Veștea a fost una slabă, deși părea mai bună decât restul. Propunerea Siegfried a fost și mai slabă. Iar, în lipsa susținerii PSD sau AUR, nici propunerea Niculescu nu apare cu o susținere mai tare decât cea a lui Siegfried. Niculescu riscă să fie Siegfried copiat la indigo, dar cu alt CV, pe altă filieră externă. Ce contează e că are aceeași lipsă de voturi.
De aici cresc suspiciunile mele legate de intenția președintele Nicuşor Dan. Noi am învățat în presă, din perspectiva experienței prin care am citit presa, să verificăm declarațiile politicienilor prin ceea ce fac, nu prin ceea ce spun, două lucruri care sunt, de obicei, diametral opuse, exact pentru a ascunde adevăratele intenții ale lor. Nicuşor Dan a spus foarte clar și răspicat că nu vrea anticipate, dar dacă totuși le vrea? Dacă această succesiune de candidați, fără susținere suficientă, pregătește momentul în care președintele ne va spune că a încercat tot ce a putut și că partidele l-au obligat, până la urmă, să accepte anticipatele? Dacă Nicuşor Dan își dorește chiar el anticipate? Momentan asta ar fi concluzia logică la propunerea Niculescu, un om competent, dar care nu va reuși să facă o majoritate din ce vedem până acum.
