Ioana Ciocan, fondatoarea Art Safari, cel mai amplu eveniment dedicat artei din România, va fi propunerea pentru funcția de ministru al Culturii în guvernul condus de Luca Niculescu, au declarat surse politice pentru HotNews.
- Ioana Ciocan este de asemenea comisarul României pentru Bienala de artă de la Veneția, dar și lector universitar la Facultatea de Istorie.
Premierul desemnat Luca Niculescu își definitivează echipa guvernamentală cu care se va prezenta la votul din Parlament. Pe lângă cei 11 miniștri care au fost propuși de PSD, structura noului Cabinet va include și șase miniștri tehnocrați, specialiști proveniți din mediul academic sau din societatea civilă, au precizat surse politice pentru HotNews.
Ei sunt: Finanțe – Alexandru Nazare, Externe – Dan Neculăescu, Educație – Sorin Costreie, Comunicatie si Inteligenta Artificiala – Bogdan Dumitru.
Iar la Cultură, premierul desemnat a venit cu o surpriză. Ioana Ciocan este propunerea, ca independentă, pentru preluarea acestui portofoliu.
Cine este Ioana Ciocan
Ioana Ciocan este fondator și director general al Pavilionului de Artă Bucureşti – Art Safari. Un proiect cultural național de succes, care în cele 18 ediții de până acum a înregistrat peste 1 milion de vizitatori.
Ioana Ciocan este și lector univ. dr. la Departamentul de Istorie Antică, Arheologie şi Istoria Artei din cadrul Facultății de Istorie al Universității din București, având studii de specialitate solide în domeniul artelor vizuale.
Din 2022, Ioana Ciocan este Comisarul României pentru Bienala de artă de la Veneţia. Anterior, a fost membru în juriul de selecție a proiectelor care au reprezentat România la Bienala de la Veneția.
Citiți articolul integral pe HotNews.ro!
sursă: hotnews.ro










