După eșecul drastic suferit de republicani la alegerile de la mijlocul mandatului, președintele Donald Trump a decis să nu adopte o linie conciliantă, ci să mizeze pe confruntare. Prin numirea lui Stephen Miller în funcția de șef de cabinet al Casei Albe, în locul lui Susie Wiles, liderul american plasează în centrul decizional pe unul dintre cei mai radicali și loiali arhitecți ai politicilor sale anti-imigrație.
Autor: Daniel Edelson
Începând de luni, 9 noiembrie, Stephen Miller preia oficial una dintre cele mai influente funcții din Washington. La cei 41 de ani ai săi, noul șef de cabinet al Casei Albe se confruntă cu provocarea carierei sale: coordonarea întregului aparat prezidențial pe care a contribuit să îl modeleze ideologic în ultimul deceniu. Dacă predecesoarea sa, veterana în strategie politică Susie Wiles — creditată pentru victoria lui Trump din 2024 —, era percepută drept un administrator disciplinat care gestiona facțiunile rivale, filtra accesul la președinte și impunea ordine într-o Casă Albă adesea haotică, Miller reprezintă aripa pur ideologică și combativă a administrației.
Spre deosebire de numeroși alți oficiali de rang înalt care au părăsit scena prin demisii, concedieri sau conflicte deschise cu Donald Trump, Miller a demonstrat o capacitate rară de supraviețuire politică. Prezent în cercul intim al președintelui încă din prima campanie electorală din 2016, el a redactat discursuri și a știut să transforme retorica provocatoare a șefului său în măsuri guvernamentale concrete. În cel de-al doilea mandat prezidențial, din postura de consilier pentru securitate internă și adjunct al șefului de cabinet, și-a consolidat statutul de om de încredere, fiind consultat frecvent de Trump pe teme diverse. Acum, întrebarea principală la Washington nu mai este câtă putere va aduna Miller, ci modul în care o va exercita pentru a ține în frâu luptele interne pe care până acum doar le-a evitat.
De la discursurile sfidătoare din liceu la porecla „Lord Voldemort”
Stilul abraziv al lui Stephen Miller nu este o noutate, ci o trăsătură vizibilă încă din adolescență. Pe vremea când era elev la un liceu din Santa Monica, California, și candida pentru consiliul elevilor, reușea să capteze atenția iritându-și aproape toți colegii. Într-un discurs din acea perioadă, a susținut că tinerii nu ar trebui să strângă gunoiul, întrucât personalul de curățenie este plătit pentru această muncă, promițând totodată că va „spune și face lucruri pe care nimeni cu mintea întreagă nu le-ar spune sau face”.
Peste ani, această atitudine confruntativă și aparițiile sale publice i-au atras numeroase ironii din partea adversarilor politici. Guvernatorul democrat al Californiei, Gavin Newsom, l-a asociat cu Lord Voldemort, antagonistul din universul Harry Potter. Mai mult, în momentul în care presa a relatat că a fost ales un actor pentru rolul lui Voldemort în viitoarea adaptare TV a seriei, fără a-i divulga numele, echipa lui Newsom i-a transmis ironic lui Miller un mesaj de „Felicitări!”.
Chiar și în interiorul Casei Albe, intensitatea lui Miller a stârnit reacții. Biograful Michael Wolff notează că însuși Donald Trump îl numea în privat „Weird Stephen” (Ciudatul Stephen). Președintele s-a arătat uneori amuzat de radicalismul consilierului său, glumind în trecut că este de preferat ca Miller să nu își exprime toate convingerile reale, sugerând că unele ar fi exagerate chiar și pentru standardele sale. Totuși, aceste episoade nu i-au diminuat niciodată influența.
Paradoxul familial: nepotul unor refugiați evrei, arhitect al deportărilor
Numele lui Stephen Miller este legat fundamental de politica dură anti-imigrație a administrației Trump. În primul mandat, el a fost forța motrice din spatele interdicțiilor de călătorie pentru cetățenii mai multor state preponderent musulmane, a măsurii controversate de separare a familiilor de migranți la frontiera mexicană și a restricționării imigrației legale. În al doilea mandat, a coordonat accelerarea aplicării legilor anti-imigrație și extinderea deportărilor în masă. În timp ce organizațiile pentru drepturile omului îl acuză că subminează statul de drept, Miller își justifică acțiunile prin necesitatea protejării granițelor și a securității naționale a SUA.
Această agendă inflexibilă se află însă într-o contradicție frapantă cu propriul său trecut familial. Născut într-o familie evreiască cu viziuni liberale, Miller este descendentul unor refugiați care au fugit de pogromurile din Europa de Est; unul dintre strămoșii săi a debarcat în America în 1903 având asupra sa doar opt dolari.
Spre deosebire de înaintașii săi, Miller a copilărit în opulență, într-o zonă exclusivistă din Santa Monica. Tatăl său, Michael, de profesie avocat, și mama sa, Miriam, au dezvoltat o afacere imobiliară în California care administra circa 2.500 de locuințe. În casa familiei lucrau menajere originare din America Latină, responsabile cu curățenia și gătitul. Biografa Jean Guerrero relatează un episod în care tânărul Miller s-a simțit stânjenit după ce una dintre menajere l-a condus la școală cu mașina ei veche, temându-se că ceilalți elevi îl vor crede sărac.
Declinul financiar temporar al familiei a survenit în anii ’90, pe fondul unor litigii ale tatălui său și al pagubelor produse de marele cutremur din California din 1994. La vârsta de 13 ani, în 1998, părinții săi au fost nevoiți să vândă reședința și să se mute într-o locuință mai modestă. Ulterior, afacerile și-au revenit, permițând familiei să doneze zeci de mii de dolari pentru cauze pro-israeliene, precum organizația American Friends of the Weizmann Institute of Science, în timp ce tatăl său a deținut poziții de conducere în structurile comunității evreiești din Los Angeles.
Contrastul dintre istoria familiei și politicile lui Miller a provocat o ruptură publică dureroasă. Unchiul său, David Glosser — care a activat în domeniul sprijinirii refugiaților —, și-a criticat vehement nepotul, avertizând că, dacă regulile promovate astăzi de Miller ar fi fost aplicate la începutul secolului XX, strămoșii lor nu ar fi putut intra în SUA și ar fi murit, cel mai probabil, în Holocaust.
Scandalul Breitbart și extinderea influenței în politica externă
Relația lui Miller cu comunitatea evreiască americană a devenit și mai tensionată în 2019, odată cu publicarea a peste 900 de e-mailuri pe care acesta le expediase publicației de dreapta Breitbart. Corespondența a dezvăluit că Miller promova materiale de pe platforme cu discurs rasist, care asociau imigranții și minoritățile cu infracționalitatea, și recomanda mediatizarea unei cărți — extrem de populară în cercurile supremațiștilor albi — ce descria o presupusă cotropire a Europei de către migranți. Deși Liga Anti-Difamare (ADL), alături de organizații pentru drepturile civile și reprezentanți ai iudaismului conservator, reformist și reconstrucționist, au solicitat demiterea sa, Casa Albă a respins acuzațiile și l-a menținut în funcție.
În ultimii ani, aria de acțiune a lui Miller a depășit granițele politicii interne, el devenind un promotor agresiv al proiectării forței militare americane la nivel global. După intervenția militară a Statelor Unite în Venezuela, el a pledat pentru utilizarea armatei și în alte zone, sugerând chiar că forța militară ar putea fi o opțiune pentru preluarea controlului asupra Groenlandei. Viziunea sa externă, care prioritizează forța brută în fața diplomației, a fost sintetizată chiar de el într-o declarație tranșantă: „Trăim în lumea reală, care este guvernată de forță”.
În paralel, Miller s-a implicat activ în politica față de Orientul Mijlociu, susținând ferm loviturile americano-israeliene împotriva Iranului și abordarea dură față de inamicii regionali ai Israelului. Pe plan intern, această linie s-a tradus prin măsuri împotriva activiștilor pro-palestinieni din campusurile universitare americane. Conform unor mărturii din instanță, Miller a luat parte la discuții vizând anularea vizelor și deportarea studenților străini din cauza activităților lor politice — demersuri care au atras din nou critici din partea apărătorilor libertăților civile și a unor grupuri evreiești, îngrijorate că lupta împotriva antisemitismului este folosită ca pretext pentru îngrădirea libertății de exprimare.
sursă: comisarul.ro
