Autor: Aurel Badea
Reforma administrației este necesară. Reducerea risipei, eliminarea structurilor inutile, comasarea instituțiilor care dublează activități și folosirea mai atentă a banului public sunt obiective pe care greu le-ar putea contesta cineva. Dar reforma nu înseamnă că legea devine facultativă. Și, mai ales, nu înseamnă că oamenii pot fi tratați ca niște căsuțe într-o organigramă, mutate sau șterse cu un simplu click.
Ciprian Ciucu pare să afle acum acest lucru direct din instanță. Curtea de Apel București a suspendat efectele HCGMB nr. 108/2026, hotărârea prin care administrația Capitalei a pornit uriașa operațiune de comasare a șapte instituții culturale și de creare a unei singure structuri, Arte și Evenimente Urbane București. Este importantă precizarea juridică: suspendarea nu înseamnă anularea definitivă a hotărârii și nici nu tranșează definitiv legalitatea întregii reforme. Înseamnă însă că aplicarea actului este oprită în condițiile stabilite de instanță, iar pentru administrația care a construit întreaga operațiune în jurul lui aceasta este o problemă cât se poate de concretă.
HCGMB 108/2026 nu privea o simplă reașezare de direcții și servicii. Prin ea urmau să fie comasate ARCUB, CREART, PROEDUS, Centrul pentru Tineret al Municipiului București, Centrul Cultural „Lumina”, Centrul Cultural „Expo Arte” și Școala de Artă București. Vorbim despre instituții cu angajați, patrimoniu, contracte, proiecte în desfășurare, arhive, drepturi și obligații. Cu alte cuvinte, despre o operațiune administrativă care cerea nu doar voință politică, ci o construcție juridică fără fisuri.
Și aici începe problema lui Ciprian Ciucu. Nu în faptul că a vrut reformă. Un primar are nu doar dreptul, ci uneori chiar obligația de a reforma o administrație pe care o consideră ineficientă. Problema apare atunci când viteza politică începe să o ia înaintea procedurilor, când oamenii afectați de reorganizare ajung să caute protecție în instanță și când judecătorii sunt chemați să oprească efectele unor decizii pe care administrația le prezenta drept necesare și urgente.
Semnele de întrebare existau deja. În iunie, presa relata că acțiunea inițială formulată în dosarul privind HCGMB 108 fusese respinsă de prima instanță, reclamanții având însă posibilitatea recursului. Acum, situația procesuală s-a schimbat odată cu intervenția Curții de Apel. Tocmai această succesiune este relevantă: oamenii au contestat, au continuat demersul judiciar, iar reorganizarea a ajuns din nou sub controlul instanței. (Radio București FM)
Mai există însă ceva. Dincolo de organigrame sunt oameni. Angajați care au construit proiecte, au responsabilități profesionale și familiale și care nu pot fi transformați peste noapte în simple „poziții” ce trebuie eliminate pentru ca o prezentare despre reforma administrației să arate mai bine. Reforma serioasă presupune dialog, fundamentare, respectarea drepturilor salariaților și, înainte de toate, respectarea legii. Nu faci întâi reforma și verifici după aceea dacă procedura rezistă în instanță.
În această ecuație intră acum și Avocatul Poporului. Instituția are, prin lege, rolul de a apăra drepturile și libertățile persoanelor fizice în raporturile acestora cu autoritățile publice, iar intervenția sa în problematica reorganizării ridică miza dincolo de o simplă dispută sindicală. Nu mai discutăm doar despre cine rămâne director, câte instituții trebuie să existe sau câți angajați trebuie să aibă Primăria Capitalei. Discuția ajunge la modul în care o autoritate publică își exercită puterea asupra oamenilor care lucrează în instituțiile pe care dorește să le desființeze sau să le reorganizeze. Cadrul legal al atribuțiilor Avocatului Poporului este stabilit prin Legea nr. 35/1997. (Legislație)
Ciprian Ciucu și-a construit o parte importantă a discursului public în jurul ideii de reformă. Tocmai de aceea responsabilitatea sa este mai mare. Reforma nu poate deveni o formulă magică prin care orice decizie administrativă este justificată înainte de a fi verificată. Cuvântul „reformă” nu suspendă legea. Nu înlocuiește consultarea. Nu anulează drepturile angajaților. Și nu transformă administrația publică într-o companie privată în care proprietarul poate redesena organigrama după propria voință.
Există și o ironie administrativă greu de ignorat: o reformă concepută pentru a produce ordine și eficiență a ajuns să producă procese, incertitudine și intervenția instanțelor. Iar dacă o administrație ajunge să consume timp, energie și bani pentru a apăra în justiție modul în care și-a construit reforma, întrebarea legitimă este dacă aceasta a fost pregătită suficient înainte de a fi pusă în mișcare.
Ciucu poate continua să susțină că Bucureștiul are nevoie de restructurare. Poate argumenta că instituțiile sunt prea multe, că aparatul public este supradimensionat sau că banii bucureștenilor trebuie cheltuiți mai eficient. Acestea sunt opțiuni administrative și politice care pot fi discutate și apărate. Dar există o linie pe care niciun primar nu o poate trece în numele eficienței: legea.
Pentru că administrația nu este proprietatea celui care o conduce temporar. Instituțiile nu sunt proprietatea primarului. Iar oamenii care lucrează în ele nu sunt simple cifre într-un Excel.
De aceea, ceea ce se întâmplă acum în instanță este mai important decât soarta ARCUB sau CREART. Este un test pentru felul în care Ciprian Ciucu înțelege reforma: ca pe o schimbare făcută în limitele legii și cu respect pentru oameni sau ca pe o operațiune în care procedurile și drepturile trebuie să facă loc vitezei administrative.
Reforma adevărată nu se măsoară prin numărul instituțiilor desființate.
Se măsoară prin capacitatea administrației de a schimba sistemul fără să calce în picioare legea și oamenii.
