Numai proștii și nepăsătorii nu văd cum un front politic puternic și agresiv se consolidează între liberali, useriști, udmeriști, ong-uri tutelate de rețeaua Soros, gen Freedom House, GDS, Declic, Funky Citizens etc. alături de care „combat” trompetele și amplificatorii de mesaj în frunte cu Digi24 și G4Media, plus alte cîteva voci mai mărunte. Orice demers, poziție și exprimare a acestora arată cam același lucru. Adică o supunere imediată și fără crîcneală la comenzile venite de la Bruxelles, de la Ierusalim și, uneori și din ce în ce mai rar, de la Washington și New York.
De îndată, chiar fără să ajungi la sfîrșitul unui enunț al acestora, poți să-ți dai seama de unde vine și, adeseori, ce ascunde. Vrem să aflăm ce urmăresc marile puteri în România? Vrem să știm ce nu le convine? Este suficient să urmărim pozițiile USR și PNL și ce zic invitații la Digi24 și cam ce scrie G4Media sau PressHub. Ei sunt agenți de influență, instrumente și portavoce a intereselor acestor forțe importante. Prin intermediul lor se aduc critici, cu ajutorul lor se lansează proiecte și personalități (nu neapărat) politice convenabile. Și tot prin diversiunile acestora sunt minimalizate personaje pe cale de afirmare, posibili viitori lideri incomozi, și tot prin pozițiile acestor forțe sunt îngropate proiecte sau sunt cucerite valori românești necesare altora.
Ce-i reprezintă și ce-i mînă în luptă? Pe baza unor finanțări mai mari sau mai mici, a burselor și a promovărilor, a unor susțineri de grupuri minoritare, ei sunt adepții gălăgioși ai integrării necondiționate în Europa condusă de un guvern de la Bruxelles, mai nou cu Parchet și înarmare proprie. Adică a federalizării europene, cu posibile suspendări temporare (zic ei) de drepturi sau facilități, dar fără o atingere a drepturilor fundamentale (zic tot ei).
Ce s-a ales de resursele României în schimbul dreptului de circulație liberă, inclusiv la muncă? Pro-europenismul lor (dublat și de prostia și frica de decont a PSD-ului) a ușurat o preluare totală a pieței, a resurselor și materiilor prime și a creierelor cu potențial performant. Operațiunea de trei decenii și jumătate a dus România la o îndatorare egală cu o subjugare economico-financiară și la o dependență totală de Uniunea Europeană și de Occident.
Cum să nu vedem că orice vînt bate dinspre Vest, orice recomandare sau regulă este amplificată de aceștia, că este importată mot à mot și susținută cu insistență în instituții și în modul de viață?
Cei din Partida Străinătății sunt agenții de influență ai Vestului și alcătuiesc o veritabilă orientare politică și informativă, cu forță de grupare, chiar dacă disputele privitoare la conducerea ei sunt adeseori și transoceanice. Ba vor americanii să controleze totul (mai ales că Traian Băsescu s-a oferit pe gratis la „marele licurici”), ba Bruxelles-ul sau Berlinul ori Parisul vor să își instaleze Omul în fruntea României. Numai patronii oarecum diferiți și vanitatea oarbă îi împiedică să se unească într-o forță și mai distrugătoare. Cei care colaborează în orientarea botezată Partida Străinătății au la bază stăpîni comuni și alianțe tacite, cu ajutorul cărora domină și acum România în instituții, în politică, în mass-media, în economie. Și cînd n-o domină o influențează major.
La biserici, lupta acerbă se află totuși abia la început.
Mai că putem zice că România este doar locul în care aceștia își desfășoară activitatea și își exercită puterea.
Partida Străinătății din politică și disputele românești nu este un fenomen de dată recentă. A început cu hîra și mîncătoria între facțiunile boierești prin secolul 18 și a continuat cu disputele între diverse grupuri la Revoluția de la 1848 și la Unirea din 1859. Unii țineau cu țara, alții cu diverse țări străine. De aici și vine numele. În accepțiunea istoricilor, Partida Străinătății desemna gruparea celor care nu aveau atașamentul și simțul realității locale și care se închinau orbește intereselor străinătății. Exact precum cea de azi. Partida Străinătății era cea mai importantă adversară a Partidei Naționale, cea bazată pe istorie și trecutul glorios al României, pe tradiție și spiritul poporului român, dar mai ales pe interesele presante ale acestuia!
Cam la fel a funcționat împărțirea în două tabere mari și în anii comunismului. În primii ani, Partida Națională era aproape dispărută. Majoritatea patrioților români au fost arestați sau cenzurați, în vreme ce Partida Străinătății era alcătuită din cominterniștii evrei veniți de la Moscova cu tancurile sovietice.
Chiar și în vremea lui Nicolae Ceaușescu a funcționat o asemenea separare marcată de tensiuni. Partida Străinătății în literatura română funcționa sub aripa protectoare a lui Gogu Rădulescu (CPEX al PCR) și sub verdictul critic al lui Nicolae Manolescu, în timp ce Partida Națională însemna curentul care îi includea pe Ioan Lăncrănjan, Mihai Ungheanu, Eugen Barbu, Corneliu Vadim Tudor, Dan Zamfirescu, Ion Coja etc.
În ce tabără l-ar încadra românii pe Traian Băsescu după a sa aplecare necondiționată în fața „marelui licurici”? Dar pe Klaus Iohannis, la ce partidă l-am putea socoti? Poate fi considerat Nicușor Dan un om legat și devotat unui spirit românesc? Sau Ilie Bolojan? Or fi mari patrioți Dan Tăpălagă și Cristian Pantazi? Sau Cristina Guseth și Monica Macovei? Sau dirijorul internaționalismului românesc de peste Ocean, Vladimir Tismăneanu, fiul cominternistului Leonid Tismenetzky?
Nu cumva toată lupta disperată a tandemului PNL-USR de a-l albi pe agresivul trumpetist german al democrației (importat inexplicabil de România), adică pe Dominic Fritz, nu are o valoare patriotică, ci este un efort disperat de a salva unul dintre pionii importanți ai Bruxelles-ului și ai Germaniei în România? Are demersul lor o legătură cu îndoielile publice privitoare la contractual guvernului cu Rheinmetall? Oare Dominic Fritz, Ilie Bolojan și Oana Gheorghiu reprezintă interese românești care se cuvin unei Partide Naționale sau sunt vîrfuri de lance în Partida Străinătății?
Nu cumva tot demersul lor se potrivește cu al altora și mai puțin cu al nostru?
sursă: cotidianulhd.ro
