AcasăGold FMCum au dispărut terenurile statului - raportul Curții de Conturi. Probleme și...
Data publicării: martie 26, 2024 18:55

Cum au dispărut terenurile statului – raportul Curții de Conturi. Probleme și la ANI

Data publicării: martie 26, 2024 18:55

DISTRIBUIE:

Autor: Oana-Medeea Groza

În emisiunea „Scamatoriile Iosefinei” difuzată la Radio Gold FM, jurnalista Iosefina Pascal a dezvăluit o parte din neregulile găsite de Curtea de Conturi la două instituții importante ale statului român: Agenția Domeniilor Statului, respectiv Agenția Națională de Integritate.

Jurnalista a prezentat două rapoarte ale Curții de Conturi cu privire la fapte grave din anii trecuți și nereguli descoperite la doua instituții ale statului. Este vorba, pe de-o parte, despre activitățile Agenției Domeniilor Statului, care a comis diverse ilegalități sau a gestionat în mod defectuos patrimoniul public și privat al statului, în special în perioada în care această instituție a fost condusă de George Sava. Sava a fost ulterior anchetat de DNA pentru primirea unei șpăgi de 350.000 de euro de la un director din cadrul ADS, în schimbul obținerii unor terenuri aflate în proprietatea statului în favoarea unui om de afaceri din Giurgiu.

Raportul Curții de Conturi are 34 de pagini și aduce în atenția publică o serie de probleme grave, cum ar fi  inventarierea necorespunzătoare a patrimoniului public și privat al statului. În 2022, s-a constatat că ADS nu avea un inventar clar al bunurilor din patrimoniul public și privat al statului. Se notează în raport și reconcilierea inexactă a datelor privind suprafețele de teren, gestionarea necorespunzătoare a circumscripțiilor sanitar-veterinare, punându-se în pericol sănătatea și siguranța publică, nerespectarea obligațiilor legale privind terenurile agricole, pe care instituția nu le-a inventariat, nu le-a înregistrat în Cartea Funciară și nu le-a concesionat conform prevederilor legale, deficiențe în identificarea și înregistrarea terenurilor, nereguli în contractele de cesiune ș.a.. În cazul gestionării incorecte a contractelor de cesiune poate fi vorba de prejudicii între zeci de mii și sute de milioane de euro. În plus, ADS a efectuat plăți nejustificate, în valoare de 1 milion de lei, fără analiza adecvată a cauzelor și împrejurărilor care le-au generat, a eliberat titluri de proprietate în mod necorespunzător, caz în care, din nou, poate fi vorba de un prejudiciu uriaș.

Mai mult decât atât, s-au descoperit erori de milioane de lei în contabilitatea Agenției Naționale de Integritate. Într-un audit efectuat de Curtea de Conturi asupra situațiilor financiare raportate de către Agenția Națională de Integritate pe anul 2022 s-au evidențiat erori care, deși nu sunt generalizate, aduc în discuție o serie de practici contabile discutabile și de probleme de gestionare a activelor Agenției. Conform documentului, discrepanțele financiare constatate au afectat în mod semnificativ activele necurente, cu o valoare totală de 3,7 milioane de lei. Problema este că, deși Curtea de Conturi și-a făcut treaba și a întocmit rapoarte, ancheta și măsurile se blochează mai departe, pentru că statul român, prin instituțiile avizate, nu pare să facă nimic.

Emisiunea „Scamatoriile Iosefinei”, prezentată de Iosefina Pascal, se difuzează de luni până joi de la ora 16, la Radio Gold FM. Înregistrările integrale pot fi urmărite pe pagina de Facebook a Radio Gold FM România, dar și pe platforma goldtv.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ULTIMELE ŞTIRI

Liviu Alexa, informații din culisele „Telenovelei PNL”, analiza Summitul NATO cu...

Autor: Oana-Medeea Groza În emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă la Radio Gold FM, jurnalistul Liviu Alexa a dezvăluit informații din...

“Ce trebuie să știm / Ca să nu … greșim”: Dar...

(transcrierea editorialului vorbit din emisiunea “Ce-i în Gușă, și-n căpușă!”, de la GOLD FM) Autor: Cozmin Gușă Aș vrea să recapitulăm, pe scurt, treaba cu criza guvernamentală, criză în urma...

“Ce trebuie să știm / Ca să nu … greșim”: Lumea...

(transcrierea editorialului vorbit din emisiunea “Ce-i în Gușă, și-n căpușă!”, de la GOLD FM) Autor: Cozmin Gușă Despre lumea NATO, o lume NATO pe care ați văzut-o mediatizată pe toate...

ȘCOALA VIETZII, o nouă carte scrisă de către Liviu Alexa!

Cine vrea sǎ îşi treacǎ în CV “ŞCOALA VIETZII”? Am scris „Școala Vietzii”, o carte pe care o pritocesc din 2024, mi-au ieşit 600 de pagini...

Urmăreşte-ne

23,188FaniÎmi place
4,892CititoriConectați-vă
67,100CititoriConectați-vă

Din categorie

spot_img