AcasăEditorialeDan Diaconu despre sărăcirea Greciei la comanda UE și comparația cu România
Data publicării: aprilie 26, 2026 11:04

Dan Diaconu despre sărăcirea Greciei la comanda UE și comparația cu România

Data publicării: aprilie 26, 2026 11:04

DISTRIBUIE:

Autor: Dan Diaconu, tenduri.blogspot.com

Când a început „scandalul datoriei publice a Greciei”, țara avea o datorie de 109% din PIB(2008). Ca efect al scandalurilor numeroase, insistent expuse internațional, datoria externă a Greciei a ajuns la 146% din PIB în 2010. Așa a fost țara trimisă către asistența financiară internațională.

În termeni tehnici, între 2011 și 2015 a fost „perioada de restructurare” a crizei grecești. În ce a constat? Într-o prăbușire a PIB-ului și forțarea vânzării celor mai valoroase active ale statului. Astfel, la finalul perioadei de „restructurare”, datoria publică a Greciei ajunsese la 180% din PIB. Asta în condițiile unui pachet total de „ajutoare”(în trei tranșe) în valoare de 280 mld. EUR!

Între 206 și 2019 a urmat perioada de „stabilizare relativă”. în care datoria publică s-a învârtit tot prin jurul valorii de 180% din PIB. La sfârșitul lui 2019 aveam 183% din PIB datorie. Cu toate reformele și laudele „finanțatorilor” realitatea contabilă arăta total diferit.

Între 2020 și 2022, Grecia a intrat absolut aberant în „corul vrăjitoarelor pandemice”. A intrat fără crâcnire și nimeni din zona „finanțatorilor internaționali” n-a avut nimic de comentat când, la finalul anului 2020, a ajuns la maximul istoric al datoriei sale publice, de 209.4%, pe fondul scăderii accentuate a PIB-ului, ca efect al măsurilor tembele.

De-atunci, prin politici aspre și prin efect inflaționist, datoria Greciei a ajuns să scadă. La finalul anului 2025 ajunsese la 150% din PIB, iar Grecia era ultra-lăudată pentru „modul în care funcționează finanțele publice”.

Este foarte interesant de văzut cum a evoluat PIB-ul în această perioadă. În 2008 PIB-ul Greciei era de 351 mld. $, pentru ca în 2015 să ajungă la … minimul istoric, 193 mld. $. Înțelegeți dimensiunea jafului? În 2020, după ce crescuse la puțin peste 200 mld. $, a ajuns la 191 mld $. Putem vorbi de contextul nefavorabil, dar cea mai mare parte a acestei scăderi a fost dată de menținerea Greciei în circul pandemic. S-au cheltuit inutil bani cu toptanul și nu s-a realizat nimic altceva decât o nouă penurie bugetară. Dar „finanțatorii internaționali” n-au văzut nimic în neregulă!

Ceea ce trebuie menționat este că anul trecut Grecia a reușit să închidă cu un PIB de … 280 mld. $adică 80% din cel al anului 2008!!! În 17 ani, Grecia a mers strict în spate, fiind jefuită la drumul mare de mafia financiară europeană. Imaginați-vă că dacă am transforma dolarii din 2008 în dolari de azi, PIB-ul de atunci ar fi de … 540 mld. $. Unde e diferența de cel puțin 260 mld. $? În buzunarele mafiei! Adăugați acestei sume și 240 mld. $, cheltuieli cu dobânzile plătite din 2008 până în 2025!!!

Citiți articolul integral pe tenduri.blogspot.com!

sursă: tenduri.blogspot.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ULTIMELE ŞTIRI

Alin Tișe: ”Sunt denigrat pe internet printr-o campanie plătită din banii...

Președintele Consiliului Județean Cluj, liberalul Alin Tișe, denunță o campanie de denigrare, campanie - spune el -finanțată din banii PNL. Într-un text publicat pe Facebook,...

FRUMENTARIUS: Investigație în lumea terorismului digital, linia dintre adevăr și înșelăciune!

Jack Poulson, fost cercetător în divizia de inteligență artificială a Google și profesor de matematică la Universitatea Stanford, a demisionat în semn de protest...

Lelia Munteanu (Libertatea) analizează cuplul Trump-Netanyahu: ”Tăcerea mieilor”

Situația din Orientul Mijlociu și – prin „contaminare” – a lumii întregi devine aproape imposibil de comentat. Totul se află într-o desfășurare suprarealistă, de când, în...

Politica în Germania. Liderul majorității parlamentare a demisionat, era un homosexual...

Politicianul homoxexual creștin-democrat german Jens Spahn a demisionat din funcția de lider al grupului parlamentar al coaliției de guvernare, după ce a fost acuzat...

Urmăreşte-ne

23,188FaniÎmi place
4,892CititoriConectați-vă
67,100CititoriConectați-vă

Din categorie

spot_img