AcasăAlte ŞtiriDascălii, la poarta Palatului Cotroceni
Data publicării: mai 30, 2023 12:00

Dascălii, la poarta Palatului Cotroceni

Data publicării: mai 30, 2023 12:00

DISTRIBUIE:

Autor: Sorin Roșca Stănescu

Președintele Klaus Iohannis culege ce a semănat. Ceea ce urmează să se întâmple astăzi în fața Palatului Cotroceni are o extraordinară încărcătură simbolică pentru cele două președinții ale celui care s-a erijat în arhitectul „României educate”. Cele trei sindicate din învățământ îi vor reaminti astăzi acest eșec dureros. Și vor semnaliza că în fruntea statului român avem un președinte eșuat.

Asupra singurului proiect de țară propus de Klaus Iohannis și nerealizat nu voi mai insista aici. Dar, legat de învățământ, putem remarca faptul că nici proiecte mai modeste, de mică anvergură, nu au putut fi onorate de locatarul de la Cotroceni. Astăzi de pildă circa 20.000 de dascăli din București și din întreaga țară îi vor reaminti lui Klaus Iohannis că, în urmă cu câteva zile, a declarat ritos că solicitările sindicatelor din învățământ sunt rezonabile, că ele trebuie onorate de către Guvern și, mai mult, că Executivul trebuie să se miște suficient de repede pentru ca acestui conflict de muncă să i se poate pune capăt. A doua sau a treia zi, același Klaus Iohannis le-a dat indicații prețioase generalului cu patru stele Nicolae Ciucă și partenerului acestuia de guvernare, Marcel Ciolacu, solicitându-i primului să nu demisioneze, iar celui de-al doilea să mai aibă răbdare cu preluarea poziției de premier. Ambii s-au conformat întocmai și la timp. Și astfel Executivul a tras de timp și nu s-a mai obosit să identifice o soluție prin care, în mod rapid, să poată fi onorate revendicările singurei categorii socio-profesionale suficient de disciplinate și de motivate care a reușit într-un interval de 18 ani să declanșeze o grevă generală. O grevă generală pe care, atenție, deși profund afectați, părinții și copiii o susțin.

Solicitat să intervină totuși pentru a-și îndeplini rolul constituțional, mediind între societate și Executiv, Klaus Iohannis a ridicat senin din umeri, iar acum trage din nou de timp pentru câteva zile. Acest tip de comportament ar fi bizar în cazul oricărei persoane, indiferent dacă deține sau nu o funcție publică. Dar în cazul președintelui este de-a dreptul scandalos. Și tocmai din acest motiv dascălii îi bat astăzi la ușă. Adică îi bat obrazul.

sursă: corectnews.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ULTIMELE ŞTIRI

Lavrov: Nu vrem război cu Europa, dar dacă țările europene vor...

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a declarat astăzi că Rusia nu dorește și nu plănuiește un război cu Europa, dar dacă țările europene...

Liviu Alexa: Sper ca Trump și republicanii să piardă majoritatea în...

Autor: Oana-Medeea Groza În emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă” de la Radio Gold FM, Cozmin Gușă și Liviu Alexa au realizat o analiză a...

Liviu Man: Bulgaria este o țară rusofilă, a jucat mereu cu...

Autor: Oana-Medeea Groza În emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, de la Radio Gold FM, jurnalistul Liviu Man și geopoliticianul Cozmin Gușă au dezbătut pe...

Deputatul Andrei Gușă (AUR): Germania are dreptul la suveranitate, dar nu...

Autor: Andrei Gușă Germania are tot dreptul să-și stabilească o politică suverană și conservatoare în materie de migrație, să-și protejeze sistemul de asistență socială, să...

Urmăreşte-ne

23,188FaniÎmi place
4,892CititoriConectați-vă
67,100CititoriConectați-vă

Din categorie

spot_img