Autor: Cozmin Gușă
Sufrageria casei lui Gabriel Oprea a devenit celebră atunci când Dan Andronic a fost obligat să aleagă ”Calea Adevărului”, relatând prin 2017 desfășurarea unei întâlniri a Statului Paralel din seara alegerilor din 2009, unde participanții îi făceau galerie lui Băsescu, pe care-l ajutaseră în campanie și de care depindea viitorul lor. Pe lângă Gabriel Oprea, care i-a găzduit, și Dan Andronic, care i-a turnat, au mai fost prezenți Laura Kovesi, Florian Coldea, Vasile Dîncu, George Maior. Dezvăluirea, titrată în 2017 ca fiind ”Operațiunea Noi Suntem Statul”, a facilitat și credibilizat eliminarea pe rând din Sistem a lui Coldea, Kovesi, Maior, respectiv marginalizarea lui Dîncu în PSD (ce-a revenit însă imediat apoi pe filiera Dragnea-Coldea). Să marcăm deci utilitatea dezvăluirii distribuției din sufrageria lui Oprea, care venea după ”detonarea” anti-(Coldea+Kovesi) a lui Sebi Ghiță din Belgrad.
Ieri după-amiază a fost lansat scandalul ”mini-conclavul de la libanez”, care are relevanță și potențial de audiență tocmai pentru că doi dintre protagoniști sunt sufrageriștii Coldea și Dîncu, iar faptul că Târziu de la AUR s-a nimerit în poză, reprezintă doar ”piperul din supă”, adică mergea și fără el. Relatare pe scurt: Gândul a publicat niște poze de la intrarea într-un restaurant libanez mai retras (din imagini pare să fie Coin Vert, situat pe o stradă de lângă Arcul de Triumf), beneficiind fie de inspirația paparazzilor de la Cancan, fie de vreun pont servit chiar de unii ce monitorizau locația; în poze apăreau separat Coldea cu soția, respectiv Dîncu cu finii, adică deputatul Radu Popa cu nevasta, mai fiind imortalizat și momentul de final când aceștia s-au întâlnit la plecare cu Claudiu Târziu; către seară, atunci când sufrageriștii au realizat că nu mai au destulă influență ca să poată bloca mediatizarea, Radu Popa a fost mandatat să ofere o explicație publică, din care am aflat că Dîncu împreună cu soții Coldea și Popa au pus țara la cale stând la aceeași masă, dar și că în restaurant se mai aflau un celebru jurnalist și doi deputați, unul de la PSD și unul de la PNL (informație livrată pe principiul ”să n-avem vorbe la proces” 😉 ).
Or fi fost multe conclavuri similare ieri prin București, tensiunea politică e mare în urma refuzului lui Iohannis de a accepta demisia lui Ciucă, și e de presupus că politicienii și serviciile secrete au organizat în diverse locații schimburi reciproce de informații. ”Mini-conclavul de la libanez” e mai interesant însă pentru că a reunit doi dintre sufrageriștii Statului Paralel, dintre care Dîncu are funcție de conducere în PSD, iar Coldea este cel ce coordonează formarea unui front anti-guvernamental, având și capabilitatea de șantaj asupra unor jucători din PNL-PSD. Știrea a fost preluată și comentată așadar rapid, după următoarea grilă: televiziuni și site-uri ce-au fost ”pe fază” și n-au putut fi accesate de către sufrageriști (Antena 3, RTV, g4media, stiripesurse, EVZ, Solidnews, Ziuanews, Romanialibera, ș.a.,), respectiv alte câteva entități media ce-au dat-o în regim ”călduț” (Adevărul, Comisarul, Flux24). Coldea a reușit blocarea mediatizării știrii în media pe care o mai controlează (B1TV, Euronews, Spotmedia, Cotidianul, Newsweek), iar Dîncu a beneficiat de clemența altora (Digi24, Prima Tv, Realitatea Plus). În mod surprinzător pentru mine, cel mai nervos și contra mediatizării știrii a fost Ion Cristoiu, ce s-a situat net de partea sufrageriștilor, susținând că așa-ceva nu reprezintă un eveniment de dat și comentat, cred însă că-și va revizui sau nuanța poziția după ce va intui consecințele devoalării mini-conclavului.
Referitor la consecințe, relevant este scandalul dialogului de aseară de la RTV dintre Radu Cristescu (PSD) și Claudiu Târziu. Deputatul PSD a sugerat că Dîncu va avea probleme mari în PSD, deoarece acolo amintirea cătușelor lui Coldea este încă vie și colaboraționismul mai ales de tip amical cu ”Generalul Negru” nu este permis, în plus a prins momentul să eticheteze din nou AUR ca fiind partid-securist din pricina întâlnirii (nedovedită totuși) dintre Târziu și Coldea. Liderul AUR, contrariat desigur și de tăcerea lui George Simion referitor la subiect, s-a dat în stambă și-a devenit vulgar și necredibil, fapt ce-i va crea probleme previzibile.
Pentru Coldea treaba e și mai serioasă, deoarece îi șifonează rău faima de ”fixer”, el fiind un așa-zis consultant ce-și face banii tocmai pentru capacitatea declarată de a bloca scandaluri de presă sau dosare în justiție. Ori dacă nici măcar un prânz nevinovat n-a putut bloca de la mediatizare, la ce să mai spere naivii lui clienți în cazuri mai grave?! Desigur că Coldea a fost pedepsit astfel pentru cine-știe-ce matrapazlâcuri serioase pe care le-o fi provocat în ultima vreme, i s-a arătat lungimea nasului, cu alte cuvinte.
Scandalul ”mini-conclavului de la libanez” e de mare audiență deci, și de o relevanță pe care o vom deduce în perioada următoare, prin poziționările și evenimentele consecutive.